sa-ti aduci aminte

Data viitoare cand te gandesti ca ai vrea sa nu mai existi, sau ca lumea ar fi un loc mai bun fara tine; cand ganduri negre se framanta in jurul tau si tot ce iti doresti e sa pleci, sa nu mai stii de nimeni si nimic...atunci cand vezi numai raul din lumea asta si nu stii pe cine sa acuzi pentru tot ce ti se intampla...si cand singurul lucru pe care ti-l mai doresti este sa pleci acasa, gandeste-te ca Isus a lasat slava cerului si comfortul caminului divin ca sa vina in lumea pe care ai ajuns sa o urasti asa mult. Gandeste-te ca atunci cand poate tu vrei ca totul sa se sfarseasca, altii de abia asteapta sa le vina randul,sa-si traiasca visul si viata. Atunci cand te-ai saturat de tot ce ai, altii ar da orice sa aiba ce ai tu. Cand regreti ca ai avut incredere in cineva, o alta persoana cauta pe cineva in care sa aiba incredere. Atunci cand altii te-au dezamagit, adu-ti aminte cate persoane ai dezamagit si tu la randul tau. Atunci cand tu vezi un sfarsit in toate, altii vad un inceput si o noua sansa. Deci, nu uri. Nu adu ura in lume. Asa cum, prin primul om, a intrat pacatul in lume, tot asa prin fiecare din noi, binele sau raul isi fac intrarea in universul asta micut, numit Pamant. Adu-ti aminte ca atunci cand urasti, milioane de alte suflete tanjesc dupa iubire. Adu-ti aminte ca Isus a venit in lumea asta.

de ce nu renuntam?

E mai mult in viata asta decat haine si recunoasteri publice. Stiu ca dincolo de ceea ce afirma toata lumea ca vrea, e o dorinta aprinsa dupa idealul unei vieti traite intr-un mod autentic. O viata fara regrete. O viata traita cu cei dragi. O viata in care sa iertam fara sa ne fie greu si sa iubim fara sa ranim. Toti tanjim dupa acel "Ceva" fara de care nimeni nu stie cum sa traiasca.Insa cand aflam ce e, nu suntem dispusi sa sacrificam nimic ca sa Il avem.

Am o prietena

Prietenia e atunci cand il descoperi pe celalalt asa cum e. Cand mastile cad, si ramane fata brazdata de lacrimi sau inseninata de un zambet. Cand, in intunericul noptii, impartasim amintiri care ne spulbera inima sau ne dau speranta pe maine...Prietenia e sentimentul ca esti iubit, pentru ceea ce esti. E sentimentul ca esti ascultat si uneori inteles. E atunci cand persoana de langa tine se incapataneaza sa plece si ramane langa tine, nu numai in cele mai grele momente ci si asa, in fiecare zi. Prietenia e atunci cand nu iti trebuie motiv sa suni si sa spui "te pretuiesc...multumesc ca esti prietena mea". E atunci cand te afli la o camera distanta si ti-e dor. E atunci cand stati pur si simplu unul langa celalalt si impartasiti trairi si experiente din priviri. Uneori e mana care te inveleste noaptea cand ti-a cazut patura. Alteori e mana care o simti pe umar atunci cand plangi. Uneori e zambetul care iti insenineaza ziua si ochii care te fac sa privesti dincolo de aparente. E "indicatorul spre Cer", cum imi place sa-i spun. Prietenia e Isus din fiecare din noi. E blandetea cu care mustri si intelepciunea cu care dai un sfat. E dorinta de a vrea binele, intr-o lume plina de egoism. E sacrificiu. E durerea pe care o simti cand celalalt sufera. Si bucuria victoriei pe care o imparti cu ea. Prietenia e un act de vointa. Alegi sa iubesti, avand ca model pe Isus...pana la capat.

'Vezi sa nu uiti pe Domnul,care te-a scos din tara Egiptului,din casa robiei'. Deut.6:12

friendship

“When we honestly ask ourselves which person in our lives mean the most to us, we often find that it is those who, instead of giving advice, solutions, or cures, have chosen rather to share our pain and touch our wounds with a warm and tender hand. The friend who can be silent with us in a moment of despair or confusion, who can stay with us in an hour of grief and bereavement, who can tolerate not knowing, not curing, not healing and face with us the reality of our powerlessness, that is a friend who cares.” ― Henri J.M. Nouwen “I think if I've learned anything about friendship, it's to hang in, stay connected, fight for them, and let them fight for you. Don't walk away, don't be distracted, don't be too busy or tired, don't take them for granted. Friends are part of the glue that holds life and faith together. Powerful stuff.” ― Jon Katz “Silence make the real conversations between friends. Not the saying, but the never needing to say that counts.” ― Margaret Lee Runbeck “There is nothing better than a friend, unless it is a friend with chocolate.” ― Linda Grayson

“As a writer, I play with words all day long. I toy with them, listen for their overtones, crack them open, and try to stuff my thoughts inside.” ― Philip Yancey

:)

Eu, ceilalti, El..

Cred ca majoritatea oamenilor se tem de reactia celor din jur mai mult decat de problema in sine...Printre primele ganduri care vin in minte atunci cand dai 'nas in nas' cu o problema e: 'Ce vor zice ceilalti'? sau 'Daca afla cutarescu?'.Cumva problema se eclipseaza in fata fricii fata de parerea celorlalti. Incep sa vina ganduri de genu:'Nu-s bun de nimic'..sau 'Nu m-am ridicat la nivelul asteptarilor lor' sau 'Am dezamagit pe toata lumea'..Nu stiu daca ai trecut vreodata pe aici,dar eu pot spune ca da.Am dat de 'necaz' si prima mea reactie a fost sa ma gandesc la cum voi arata in fata lor..A celorlalti. M-am framantat, am intors problema pe toate partile, am sucit-o, am rasucit-o, am cusut-o, am descusut-o ca la sfarsit sa imi dau seama ca,tot gandindu-ma la ce vor spune ei, am umflat-o ca pe un balon.Micul tantar, se trasformase intr-un armasar. Niciodata nu voi reusi sa multumesc pe toata lumea.Cum zicea cineva:'Fii bun, si te vor acuza de fatarnicie. Fii rau si te vor acuza pe buna dreptate. Fii bland si te vor acuza de 'preconceptie'. Fii manios si te vor uri. Fii tu insuti - si te vor izgoni din mijlocul lor'. Astazi, poate am sa reusesc sa multumesc majoritatea. Maine, majoritatea asta nu va mai exista. Astazi, bunatatea fata de cineva poate fi interpretata in mii de feluri, de la favor pana la linguseala.De ce? Poate pentru ca am uitat cumva cum e sa faci binele pur si simplu?Fara sa te gandesti ce vor zice ei si fara sa astepti ceva in schimb. Am observat ca nu problema in sine ma speria, ci feetback-ul lor. M-am trezit intrebandu-ma cati din ei vor mai sta alaturi de mine. Cati vor continua sa ma incurajeze. Si astfel am putut sa vad si partea buna din toata harababura asta. Poate nu era un 'test' doar pentru mine, ci si pentru ei. Am inceput sa o vad mai mult ca pe o binecuvantare, o cale prin care ei erau trecuti prin filtru alaturi de mine, si astfel am putut vedea cine are coloana si cine nu. Cine a fost tot timpul adevarat si cine nu. Am inceput sa vad beneficii, in mijlocul esecului, binecuvantari in mijlocul intristarii si optimism in mijlocul descurajarii. Am vazut cat de denaturat vad problema, nu pentru ca asa e ea, ci pentru ca o priveam prin ochii lor.Ai incercat sa te uiti la ceva minuscul prin intermediul mai multor lupe? Cu cat adaugi mai multe lupe, cu atat 'minusculul' devine gigant. Intocmai ca problema mea. Daca as fi continuat sa o privesc prin ochii atator oameni, cu siguranta nu as fi iesit niciodata din ea. Din contra, cred ca m-ar fi inghitit cu totul,la cat de enorma devenise. Am inceput apoi sa ma gandesc la problemele celor din jur. Cu cateva zile inainte am primit vestea ca 4 misionari romani au fost prinsi in Indonesia impartind Biblii si asteptau sentinta.Doi dintre ei urmau sa se casatoreasca in octombrie. M-am gandit la ei si unde se afla acum. M-am gandit la sentimentele de teama poate, care ii incearca, la dor, la suferinta si tortura care o indura pentru Numele lui Dumnezeu. Atat cat am putut am incercat sa ma pun in pielea lor,imaginandu-ma intr-o celula goala, flamanda, insetata, batuta si sangerand, asteptandu-mi sentinta, poate traindu-mi ultimele ore din viata. Si apoi am pus una langa cealalta, cele doua probleme. Am rosit. Mi-am dat seama ca ma plangeam de un 'nimic'... Apoi,m-am gandit la Dumnezeul pe care Il slujesc. La iubirea Lui in ciuda incapatanarii mele, la blandetea Lui, in ciuda impulsivitatii mele. La nenumaratele dati in care I-am gresit si totusi El a continuat sa ma iubeasca, a continuat sa lucreze 'cot la cot' langa mine, dandu-mi putere si sustinandu-ma mereu. Am pus problema mea in fata Lui si vai! In fata maretiei Lui, nu am mai putut distinge minuscula problema. Disparuse. Dar mai mult, odata cu ea a disparut teama care ma paralizase cu cateva ore inainte. Si vederea dubla. Lupele au cazut, sfaramandu-se la picioarele mele. Da, cu totii trecem prin necazuri si cu totii avem probleme, mai devreme sau mai tarziu. Dar, oh!Cat de mult ne-am usura munca daca am privi problema din punctul de vedere al unui Dumnezeu nelimitat in dragoste si rabdare! Insuccesul meu social nu trebuie sa ma duca la un esec spiritual!..El e acelasi ieri, azi si in veci, indiferent de greselile mele, de esecurile mele si de succesele mele. El ramane neschimbat.

48ro

Si, da, mai am 48 de ore de stat in scumpa mea tara. Cand ma gandesc:48..mmda...destul timp..insa cand incep sa imi fac liste in cap cu tot ce trebuie sa fac, nu mi se mai pare asaaaaaaa mult timp. Si incep sa ma panichez, si sa ma stresez si inloc sa iau toate lucrurile pe rand, le iau de-a valma si sfarsesc prin a uita ce e esential si a dau importanta lucrurilor care stiu ca imi sunt de nici un folos. Cam asa se intampla. Eu nu-s ca mama! Ma incearca tot felul de emotii, de parca ar fi prima oara cand plec, desi nu e.Dar am emotii. De la frica pana la extremitatea nordica a fericirii, de la plans busit, pana la zambet maximizat pana la urechi.De toate. Imi vine sa dorm toate 48 de ore si sa ma trezesc acolo unde trebuie. Numai sa ajung odata. Copilo, vin!Asa ca mai bine pune mana si fa curatenie in camera, anuleaza-ti toate intalnirile de afaceri si neafaceri, inchide-ti telefonul mobil si facebook-ul si treci pe plaja la un "chat" ca intre surori!

24h

Deci, pe bune acum: ma spalam pe dinti in baie cand mi-am amintit ca mai am 24 de ore de stat cu tine si m-a bufnit plansu...Asa..stateam in fata oglinzii, cu periuta intre dinti si spuma alba prelingandumi-se pe barbie si plangeam. Imi va fi dor de tine! Pe de o parte ma bucur ca nu am avut timp intens de gandire la despartirea noastra, pentru ca as fi plans in continuu. Asa ca mi-am umplut timpul cat de mult am putut, amanand momentul dureros...Insa stiu ca are sa vina si el. 24 de ore. Unde s-au dus 3 ani?Tu deja cu licenta luata (prin credinta), eu cu 3 ani la activ. Ce am facut in 3 ani de ai ajuns sa imi fii cea mai apropiata dintre toate fiintele de pe pamant? Mi-ai dat incredere. M-ai facut sa rad chiar si atunci cand nici de zambit nu puteam. M-ai enervat la culme. Ai plans cu mine. Ai facut ca soarele sa rasara pe fata mea in cea mai innorata zi. M-ai trezit in sunetul cascatului tau zgomotos. Cu ce fiinta a noptii am sa mai stau la partasie o noapte intreaga?./ Ma accepti asa cum sunt. Si imi dai sentimentul ca sunt iubita si acceptata si ca ai incredere in mine sa iti destainuiesti si cele mai adanci vise chiar daca par a fi dintre cele mai stupide. Imi place sa te ascult. As putea face un film din toate visele tale. Ce zici?

Esti tare, Cess...Esti prea tare pentru lumea asta. Dintotdeauna mi-am dorit mai multi frati si surori. Dar Tata mi-a mai dat doar una.Si mi-a zis: Iti e de-ajuns. Ma accepti cu toate ipocriziile si nebuniile mele. Si ma certi. Si-mi zici adevarul in fata, pentru ca stii ca desi doare, e cea mai buna cale. Sincer, nu stiu cum de ai reusit sa iti faci loc aici in inima mea.A fost asa, pe nesimtite, dar intr-un mod cald,placut, familial. Si te-ai cuibarit acolo bine-bine, si stiu ca nu ai de gand sa mai pleci. A fost un pic cam ingramadit la inceput. Nu stiam ce vrei, nici ce cauti acolo, si nu ma puteam obisnui. Dar n-ai plecat. Pur si simplu ai stat langa mine. Si incet-incet a devenit comfortabil, sa iti vad ceafa in fiecare dimineata, sau sa te aud ciripind prin baie in miezu noptii cand ai un elan nebun de a face curatenie. Fato,tu nu pleci de aici de la mine...Indiferent de cat de ingramadit ar fi, culcusul tau, ramane al tau!

down of sorrows...

"In the middle of confusion Of fears and doubts, When there's nothing I can cling to Only tears, frustrations, clouds... When I think my hope is finished, And I shed my last of tears, somehow, I see Jesus sitting, Breathing the same breath with me... He has been there since forever, Planning every single step. He has made my life a wonder, Paying with His blood-my debt.. He has never left me lonely- When I cried, He cried as well. When I felt my heart was hurting- He knew that,and I can tell He permitted me to go through lot of sorrows, lot of pain 'Cause He knew it was the only way I could feel His blessing rain. Now I'm walking through the faith on the mountains, in the valleys... But I know for sure my pain It is worth it, sure to say Jesus walks with me always..."

living life to the fullest

I will not be ashamed by what I am. I am who I am and this is the best of me. I won't give up, even if everyone else says it;s over. It's not. It;s a new beginning. I started to wake up every morning singing to the One I love the most, and thanking Him I am alive. I see trees and birds and I can feel the wind with my own senses and that is a blessing. I can walk and I can run. I have a family who loves me and cares for me. I have true friends. I see everyday as a new opportunity.I may see people just once in my life but I will do everything that's in my power to make them remember Jesus. They may not remember me, but I don;t need that. I need them to remember they meet Jesus. I don;t want them to remember my name, nor my studies or my clothes or my appearance. I need them to remember there was a day Jesus stood next to them, in their hardest times. It may seem boldness or stupidity, being so positive and so optimistic in such harsh times, but it's not. It;s faith. A naive and childish faith, in the One who can make everything possible. I pray to God He gives me a faith that makes the wise man look dumb, not for my glory but for His. Because He's the only one who deserves it. I pray not for easy thing in my life, but for power to overcome the hard ones. I pray not for a relaxing and comfortable life but faith and courage to face everything that may come my way.I pray for experiences with God, not for inspirational quotes. I pray that I can live my life to the fullest, to that fullness God created me to live...

"Pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu, nu vor fi niciodata destule cuvinte.Asa ca mai bine taci, si stai ingenunchiata inaintea Celui ce sta pe tron. Atat."

....valoare

Chiar si atunci cand nu pot spune nimic, Ci pur si simplu stau in tacerea sumbra, Prevestind numai tristete si fum... Imi vad neputinta si ma incearca un sentiment de nimic. Imi indrept ochii spre orizont si nu vad nimic, Iar cei ce erau odata langa mine, nu mai sunt. Unde or fi? Am invatat ca atunci cand gresesti, Nimeni nu vrea sa iti fie alaturi, pentru ca asta le-ar strica imaginea de sine ce, si asa, e ca vai de ea... Insa am invatat ca, sunt oameni care, Indiferent de ceea ce sunt, sau au spus sau fac, Stau acolo langa tine, in intuneriul si bezna groasa, si plang si simt cu tine. Ei se numesc "prieteni". Dar, uneori tot ce ai nevoie e sa te vezi pe tine. Exact asa cum esti, fara masti si fara coaja, uitandu-te in oglinda realitatii oarba si iti dai seama ca nu esti decat abur un firicel micut de fum,stingher. Ala esti tu. Si ti-e rusine. Umbra crucii insa, se va proiecta mereu pe inima ta. Pentru ca acolo ai primit valoare. Si acolo ai fost eliberat. Acolo dragostea lui Dumnezeu a intalnit ura ta Si frumusetea Lui a acoperit uratenia ta. Si esti curat. Si cand privesti in oglinda realitatii, tot ce vezi sunt trei cuie si patru rani. Asta inseamna valoare.

?

Cat de des uitam de Dumnezeu intr-o zi? E interesant de meditat asupra intrebarii...E interesant cum ne facem timp chiar si pentru lucruri extrem de neimportante dar ca sa vorbim macar cateva minute cu Cel ce ne tine in viata, cu sursa Insesi de Viata, nu ne facem timp...Atunci, ce te tine cu adevarat in viata?

count your blessings

Te poti bucura de ceva ce nu poti intelege. Traiesc asta in fiecare zi. M a bucur de viata desi nu inteleg cum Dumnezeu imi mai ingaduie o zi, cand stiu cat de mult gresesc. Ma bucur de fiecare bataie de inima,desi nu inteleg cum se realzeaza lucrul asta, si cum poate sangele sa ne tina in viata. Ma bucur de soarele de afara, desi nu pot intelege cum, cat timp am dormit eu, el a luminaat peste alti oameni iar apoi s-a intors sa ma lumineze din nou pe mine. Ma bucur de prietenii mei desi nu ii inteleg uneori cum de ma suporta. Ma bucur de familia mea, desi nu inteleg cum o persoana ca mine poate fi biencuvantata atat de mult. Ma uit la binecuvantarile din viata mea in fiecare zi. Si mai ales in momentele cand simt ca nemultumirea sau lacomia vine tiptil sub forma unor mici dorinte. Si incep sa imi numar binecuvantarile, la inceput fara chef dar apoi, cu cat le realizez in viata mea cu atat imi dau seama ca sunt prea binecuvantata!...Binecuvantata ca nu m-am nascut in alt oras sau in alta tara. Ca am un acoperis deasupra capului si bani in buzunar. Ca traiesc mai bine decat aproape jumatate din populatia Pamantului si ca sunt mai fericita decat 3 patrimi din ei, doar prin faptul ca parintii meu nu sunt divortati si ca am o casa pe care o pot numi "a mea". Realizez ca sunt mai bogata decat toti, prin faptul ca Il am pe Hristos in mine. Iar Hristos imi este totul in toate...

:)

Azi ma duc acasa. Poate de asta m-am trezit asa devreme si am sentimentul asta de caldura in burtica. Poate de asta scriu. Si am un sentiment de bine. As fi in stare sa fac orice. Chiar si sa merg cu trenul 3 ore jumate intr-un compartiment prea stramt si puternic parfumat. Ma gandesc la casa goala care va rasuna de rasetul noastru si ecoul familial; de scarile incrustate frumos si florile mamei; de geamul camerei de la care voi vorbi diseara cu Tata...Poate de asta zambesc incontinuu si imi sclipesc ochii. Mi-e dor sa stau in camera mea, mi-e dor sa ma joc cu Darius.Mi-e dor de vocea groasa si jucausa a tatalui si de privirea blanda a mamei.Sa o revad pe grasa Misu si puiul ei. Sa-mi cunosc nepotica si sa o strang cat de incet pot in brate. Sa imi cunosc noii "membri" ai familiei;) Mi-e dor sa o strang pe mama in brate si sa ii spun tatalui :"Bicule, am venit acasa"...:)

!

Cuvintele sunt singurele liane intre mintea noastra si exterior, care, daca sunt folosite bine, pot intr-adevar sa exprime cel mai bine ce simti, ce gandesti, ce esti. Prin cuvinte aratam cat de bucurosi suntem, cat de enervati sau cat de obositi suntem. Cuvintele ne fac uneori sa avem o "caldura in burtica", sau pielea ca de gaina sau ochii rosii... Cuvintele sunt cele pe care invatam sa le manevram astfel incat oamenii sa inteleaga ce suntem. Cuvintele ne diferentiaza deplante. Ratiunea ne diferentiaza de animale. Cuvintele sunt aur daca stii cum sa le folosesti. Cuvintele sunt arme in gura celui cu stiinta. Cine stie sa le maenvreze este un om cu adevarat intelept. Puterea unui om nu sta in bratele lui ci in felul in care gandeste si exprima ceea ce gandeste. Prin cuvinte binecuvantam. Prin cuvinte jignim. Prin cuvinte facem rani mai adanci decat un pumnal si mai usturatoare decat sarea pe rana.Prin cuvinte putem sa ridicam pe cineva de jos si putem sa ii dam aripi sa zboare. Dragostea o exprimam in cuvinte..."Te iubesc", "Imi pare rau", Te rog" "Imi este dor de tine", sunt toate produsul unui gand bun si al unui cuget curat. Al unei dorinte de a face bine. Si totusi ele nu sunt indeajuns. De multe ori privirea poate spune mai mult decat o mie de cuvinte. Ele au ajuns sa fie inlocuite de imbratisari sau zambete. Sau de ochi incruntati. Alegem doar sa privim dar nu spunem nimic. Alegem sa zambim cand de fapt nu ar trebui. Daca am sti care e adevarata valoare a cuvantului l-am folosi mai des. Daca ne-am da seama care ar putea fi impactul unui singur cuvant asupra unui om poate am avea grija cum l-am folosi. Am avea grija sa facem in asa fel incat fiecare cuvant pe care gura noastra il rosteste sa fie unul care sa fie scris si sus in cer. Si de care sa nu ne fie rusine. Cuvintele exprima cine suntem. Exprima dorintele noastre cele mai sincere si gandurile noastre cele mai ascunse. Cuvintele sunt perla dintr-o scoica sau viermele dintr-un mar....

waiting

Si ce?...Doar nu e sfarsitul lumii! Si nu ti-a picat bine ca ti-a spus asta, si da, ai ramas singura acum. Si, aparent, toate s-au incheiat. Si se pare ca ai restanta la examenul la care ai invatat atat de mult. Si materia nu iti mai intra in cap si crezi ca nu ai sa mai faci fata inca odata stresului. Diminetile ti se par pustii chiar daca e soare si crezi ca numai tu ai probleme. Visezi cu ochii larg deschisi la mari indepartate si sezlonguri in care ai putea sa te intinzi ca o pisica si sa torci linistita. Muntii ti se par deodata atragatori si vezi fiecare urma de praf din casa. Simti nevoia sa faci curatenie sau mancare din ora in ora si telefonul il tii cu tine chiar si atunci cand mergi la baie. Nu stii ce e cu atate foi pe birou si ti se pare ca toate cursurile au facut copii. Evident, nu iti gasesti nici un pix cand ai nevoie de el, sau toate deodata raman fara pasta. Mergi la magazin in fiecare zi si te lungesti printre rafturi, cautand interesata ceva, desi stii ca tot ce vrei sa iei e o inghetata Moana la 1 leu. Ignori privirea incruntata a vanzatoarei cand o intrebi cu un glascior firav: Cat costa inghetata?", desi ieri ai facut acelasi lucru. Si ti se pare ca in sfarsit ai trecut peste, dar nu e asa. Si te lupti mai mult decat data trecuta. Nu contenesti sa iti pui aceleasi intrebari si sa te asiguri de o mie de ori ca e adevarat. Se pare insa, ca nu ganditi la fel. Iar tu vrei sa sapi o groapa si sa stai in ea, pana ce trece. Privesti urat pe oricine se uita la tine si nu iti pasa cine si cum e. Iti vine sa strigi ca te doare dar stii ca nimeni de aici nu o sa te asculte. Cui ii pasa? Toti sunt infundati pana la gat in propriile probleme si nu au timp de nimeni si nimic.E ca si cum fiecare ne-am trasa un cerc in jurul nostru, maraind furiosi cand cineva incearca sa intre in perminetrul nostru de siguranta. Ne-am creat propriile lumi, si ne e frica sa privim realitatea. Ne e frica sa visam pentru ca am fost dezamagiti, ne e frica sa speram pentru ca am fost invatati sa credem ca aici, nu mai e speranta. Dar daca nu aici, si nu noi, atunci unde si cine? *** Astepta. Nu te doare si nici nu iti dauneaza. NU astepta pe altii, asteapta-L pe El...timpul Lui, resursele Lui, Vocea Lui. Oamenii interpreteaza asteptarea ca pe o pedeapsa, dar nu e asa deloc. Asteptarea poate aduce suferinta, dar suferinta aduce rabdare si credinta. Asteptarea e terenul meu de pregatire. Aici invat sa cresc si sa rad, sa plang si sa privesc. Nu astepta imprejurari perfecte si nici oamenii perfecti. Nu astepta incurajarea celorlalti si nici triumful colegului...Asteapta insa cu credinta si umilinta. Asteptarea inseamna ca ai incredere ca stii ce face Dumnezeu , ca stii ca El lucreaza si ca stii ca El poate! Asteptarea e cel mai dulce tratament...Asteptarea e testul credintei, al umilintei, al victoriei.

mY Dad...

Ce-mi place cel mai mult e ca nu stiu ce are sa se intample. Lasand teama de necunoscut la o parte, ma avant in ceata din front, uneori cu emotie, alteori pasiva. Dar inaintez. M-am lasat de "arta ghicitului"..."azi cred ca o sa imi mearga totul rau pentru ca nu am citit din Biblie" sau "azi totul imi merge prost pentru ca am uitat sa ma rog"...Dumnezeu nu e roata noastra de rezerva, pe care o punem din cand in cand la masina, si cand nu mai avem nevoie de ea, o dam jos. Am invatat ca atunci cand chiar ai dorinta sa vorbesti cu Tatal, nimic nu te mai poate tine in pat, dimineata. Iar atunci cand vrei cu adevarat sa ai o partasie permanenta cu Domnul, ceea ce ai in inima in fiecare dimineata nu e "Ah, tre' sa ma trezesc iar sa citesc, pentru ca altfel azi o sa imi mearga prost!", ci dorinta si bucuria sincera de a vorbi cu Tata. Cu TATA...wow...!

Nu stiu de cate ori te-ai gandit cu seriozitate la asta... Dumnezeul universului, Cel care a facut cerurile si pamantul, stelele, si planetele, Cel care iti face inima sa mai bata inca o data, Cel fara limite, Cel fara inceput si sfarsit, Cel viu in veci de veci, este Tatal tau! Am invatat si inca invat cum sa ma raportez la Dumnezeu ca la un Tata, cum sa vin inaintea Lui...Am invatat ca nu trebuie sa Il impresionez prin cuvintele mele, nici prin aparitia mea, nici prin faptele mele, pentru ca hei! El ma cunoaste!. Stie mai bine decat mine de ce am nevoie, ce ma doare, ce ma bucura. Imi stie si cea mai adanca dorinta, si cel mai ascuns secret..." Nici o faptura nu este ascunsa de El, ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face". Ma linisteste sa stiu ca Tatal meu e interesat de cele mai naive si mici idei si dorinte, de cele mai patetice suferinte sau intristari...Doar asteapta sa I le spun, exact ca un copil care vine inaintea tatalui pamantesc cu fel de fel de cereri. Ma trezesc uneori vorbind cu El ore intregi, fara sa pot epuiza subiectele, razand uneori de naivitatea mea si minunandu-ma de bogatia rabdarii Sale si abundenta planurilor Sale...Am renuntat la a mai dori sa stiu ce ma asteapta in viitor. Ma avant cu credinta si cu ochii larg deschisi sa vad ce are pregatit pentru mine. Mi-am incredintat viitorul in mana unui Tata grijuliu, protector, atotcunoscator si plin de dragoste, un Tata care imi vrea binele si este gelos atunci cand pun altceva inainte de El...Mi-am propus sa Il las sa ma surprinda, pentru ca stiu ca ceea ce a pregatit El pentru mine e cu mult mai placut si mai minunat decat mi-am inchipuit vreodata cu mintea mea umana.. Punand planurile mele langa planurile lui ma rusinez de limitarea mea in gandire si ceea ce credeam ca "e cel mai bun pentru mine" se dovedeste a fi un rau de care, tot El ma scapa. Si cel mai bine pus la punct plan pentru o viata, facut de mintea celui mai inteligent om de pe pamant, se dovedeste a fi lipsit de plinatate, de frumusete si imaginatie, pe langa planul extraordinar facut de Tatal inca din vesnicie... XOXOXO

picatele...

Ma intreb daca iti mai amintesti de zilele alea calduroase in care ne udam pe strada. De serile la Mc, de unde plecam radiind de parca fusese ziua noastra, cu cate un shake in mana si celelalte impreunate. Iti mai amintesti de dulapul plin, cand venea Adina sau Adi pe la noi? Parca era Craciunul... Sau de diminetile cand stateam pur si simplu in pat si vorbeam, despre tot si toate. Imi amintesc de mesajele din timpul cursurilor plictisitoare. De ziua cand eram sa dau foc la apartament,cu servetelul, de ziua cand ai batut tare in geamul autobuzului ca sa trezesti un nene obosit. Imi amintesc de Shaggy, de restaurantul chinezesc si de gorgoazele din Canta. Imi amintesc de ploaia torentiala din Copou, de oglinda de la BCU si de cei 75 de banuti de la covrigaria "Petru"...Imi amintesc de calatoria cu bicicletele prin Iasi pe care niciodata nu am facut-o, dar am avut dorinta!:) Imi amintesc de ziua ta si ziua Magdei, de Suceava si unchiu' Natanael, de seara pe Bucium cand toti plangeam si ne doream sa fim Acasa..http://www.youtube.com/watch?v=RvfKG8BFBd8 Apusul din Suceava, noptile pictate in rasete ce ne duceau la lacrimi, "Pa-ul" din fiecare seara. Diminetile intunecate, pe ger, spre serviciu, merele inghetate, "P.S. I love you", bolul alimentar. Carcelul de pe partie, sosetele colorate de duminica... ***(to be continued)

binefacere

"Motivul il stie Dumnezeu. Tu fii gata sa sari in ajutorul lor, sa mangai, sa imbarbatezi, sa stergi lacrimi. Cand vine cineva la tine si-ti spune:"Ma doare", nu il intrebi :"de ce?", ci "cum te pot ajuta?...Nu te intereseaza ce face cersetorul cu banii pe care i-ai dat. Intr-un mod indirect, aceia tot la Dumnezeu ajung..."

my earthian treasure...

E locul care imi da siguranta..In care nu trebuie sa ma gandesc cum imi sta imbracata in haine de casa, unde nu trebuie sa ma dau mereu cu balsam pe buze si nici sa imi fac griji de o eventuala ruptura in soseta. Aici, sunt eu. Si ei. Dragii mei parinti. Imi place cand mama si tata ma imbratiseaza si se comporta cu mine ca si cum nu ne-am mai vazut de ani de zile..Imbratisarea lor calda si aproape sufocanta imi face bine. Imi da pace. Ii surprind zambindu-si unul cate celalalt, bucurandu-se tacit ca am revenit pe plaiurile copilariei. Darius zburda ca un iedut in jurul meu, nerabdator sa imi arate toate "comorile" lui. Le surprind cate un gest de tandrete, care imi umple sufletul de o dragoste de nedescris. Ca o caldura in burtica...Radem de "perlele" verbale ale lui Darius, si el rade cu toata inima, bucuros de atentia primita. Ii privesc nostalgica, observand pe ici-colo semne ale trecerii timpului, pe chipul lor blajin. E ciudat cum, zi de zi, mi se pare ca nimic nu se schimba, dar privind in urma vad cum totul pare diferit. Timpul e unul din elementele care ma fascineaza cel mai mult...Invizibil, si totusi lasa semne vizibile pe chipul si viata noastra.Precum vantul, trece si nu stii incotro se indreapta, unde e depozitat sau cat mai e din el. Care e inceputul lui?...Unde se ascunde, dupa ce trece? *** Mi-am propus sa pretuiesc cat pot de mult timpul acasa. Desi stiu ca nici tot timpul din lume nu va fi de ajuns sa ma satur de stat cu familia...Lucrurile se schimba..Membrii noi, planuri noi, perspective noi. Vor fi doruri si dureri. Dar vor fi si bucurii si mai important...legatura aceea subtire ca ata, dar tare ca otelul...Dragostea.

soon

M-am gandit sa iti scriu azi o scrisoare. Poate parea pertinenta si putin indrazneata, insa Tata, cu Tine nu pot fi decat sincera. Daca nu Iti spun cuvintele astea, TU tot le stii, asa ca, decat sa tin in mine, uite Te intreb: "De ce ingadui durerea?"Si aici nu ma refer la cea fizica, ci la durerea aia sfasietoare a sufletului plin de rani. Durerea tacuta a unei inimi zdrobite, durerea care iti rapeste orice vlaga, orice putere de a inainta. Durerea data de pierderea unei persoane dragi, durerea ce curge din cuvinte spuse la momente nepotrivite, durerea barfelor, durerea esecului si a rusinii. Ma refer la deznadejdea care cuprinde sufletul unui om care a incercat a mia oara sa faca un lucru cum trebuie. Ma refer la indoiala nascuta in urma tradarii si la neputinta de a mai striga catre cer. De ce le ingadui?... Acum, privind la viata mea, si a celor din jur, incep sa caut raspunsuri, nu insa pentru a-mi linisti sufletul ci pentru ca am nevoie de calauzire. Daca am inteles ceva e ca, voia Ta, oricum se face, insa prin liberul arbitru si alegerile pe care le fac in fiecare zi, ma indrept cu pasi repezi in sus, sau in jos. Spre viata sau spre moarte. Am inteles ca intrebarea :"De ce", nu isi prea are rostul in viata mea, atat timp cat mi-am pus increderea cu adevarat in Tine. Pentru ca un copil de Dumnezeu nu se teme. Tu mi-ai dat un "duh de putere, de dragoste si de chibzuinta"(2Tim.1:7), si nu un duh de frica. Am inteles ca, durerea e o parte vitala a vietii. Doamne, privesc si nu imi vine sa cred, cat de bine ai stiut sa le combini Tu si cat de minunat impletesti frumosul cu uratul, binele cu mai putin binele si incercarea cu biruinta. Ce ne-am face noi fara durere? Nu am cunoaste adevarata fericire. Ce ne-am face fara esec? Nu am cunoaste succesul. Am ajuns sa iti multumesc pentru incercarile din viata mea, pentru ca am ajuns in sfarsit sa imi pun increderea in Tine. Insa indoiala mea apare si la fel si intrebarile frustrante, atunci cand vad suferinta in viata celor dragi. Insa am invatat ca ma pot da peste cap, pot alerga pana la marginile pamantului si inapoi, insa nu pot sa iau durerea din inima lor. Mi-am dat seama ca cel ce simte durerea e singurul care o poate combate. E alegerea fiecaruia dintre noi. Pot alege sa Iti multumesc, lasand viata si trairea mea in controlul Tau, sau pot alege sa ma plang, sa ma bat cu capul de pereti, sa ridic pumni spre cer si sa ma incapatanez in suferinta mea. Din exeprienta spun ca ultimele patru variante nu dau nici un rezultat. Le-am incercat pe toate, ba chiar le-am practicat pentru o vreme, insa singurul lucru ce a reiesit din tot zgomotul asta a fost...zgomot. Si mai mult, m-a impiedicat sa Iti aud vocea. Am invatat ca, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si nu stingi fitilul fumegand. Din contra, atunci cand inima e mahnita si tacerea e groasa, cand toti prietenii ma parasesc sau pur si simplu stau langa mine, nestiind ce sa faca, Tu Te apleci spre inima mea, si imi vorbesti. Nu stiu cum,dar in astfel de momente Te aud atat de clar! Am invatat ca durerea e buna. Si da, o zic chiar daca exista lacrimi si inca persista rana. Durerea exista cu un scop, iar acela e ca eu sa devin mai mult ca Tine. Mi-ai dat sa aud rugaciuni sincere si de pocainta care mi-ai mangaiat sufletul si mi-au intarit credinta, ca, da, si azi ea are putere. Prin durere am putut sa o cunosc pe Adina mai bine,i-am vazut partea sensibila, am plans si ne-am rugat. Momente memorabile!Unice! Nu voi uita cat voi trai orele petrecute in rugaciune, cum bine stiu ca nici Tu nu vei da uitarii soaptele si suspinele unei inimi ingenunchiate in durere... Am ajuns sa te laud in durere, si prin mine,I-ai facut pe altii sa vada latura frumoasa a durerii..Avem nevoie de ea. O zic din inima. Deci, Tata, multumesc.Multumesc pentru ca nu imi raspunzi la rugaciune atunci cand te rog eu, ci atunci cand gasesti Tu cu cale. Multumesc pentru incercari,si pentru ca le porti impreuna cu mine. Multumesc pentru ca ma faci partasa cu durerea celorlalti, ca astfel sa pot aduce o raza de speranta in inima lor, prin speranta pe care ai pus-o in inima mea...Inca invat sa gust durerea, ca mai apoi sa ma pot bucura o vesnicie intreaga de Tine.

Ortberg

Ceva spontan, neprogramat. Fara pregatiri sau discutii inutile despre "ce s-ar intampla daca"... Am descoperit ca o plimbare, chiar si pe o vreme fara raza calda a soarelui, imi insenineaza ziua. Mi-am luat o carte noua azi...si asa de mult ma bucur! Face mai mult decat daca mi-as fi luat rochita mult dorita sau pantofii de la Dorothy Perkins. Alaturi de o ceasca enorma de ceai verde in mana, un pix si o foaie sanatoasa, invat "cum sa cobor din barca si sa merg pe apa"...

curiosity...a talent or a gift?

Why do people do what they do? What makes them do the very little thing they do every day? What's their motivation? What's the purpose behind all that? What makes you smile? What makes you read? What makes you say that? Why do you bother so much for others? Why do we work? Why do we study? Why are we here?
So many questions..so few answers...If I look deep inside me I find an answer for all that. But maybe it's because I'm to afraid to lose what I have, that I don't use it. Maybe I'm scared that, once it's out, it'll never come back to me. Why am I afraid, though?
Is it from inside us? Is it something we are gifted with, or do we achieve it along time? How do I use it? There's no instruction book, there's no one who can teach you that. You have to learn it. To use it and at the same time to gather the fruits of your passion. Seek deep into you, find what you like doing, find the "why" behind everything. After that, put all your time, passion and energy to that, keep seeking, keep looking, keep achieving. Be creative. Have vision. Do it!

de la zilele de luni pana la dragoste...

Totdeauna sunt zile bune si rele. Totdeauna se intampla sa pierd ceva. Mereu trebuie sa ma gandesc si sa analizez greselile si de multe ori, din pacate imi vin idei cu gramada, dupa termenul limita...Sunt creativa dupa ce evenimentul a trecut si cele mai bune replici imi vin dupa ce conversatia s-a incheiat. Intrebarile ma lovesc cu intarziere si raspunsurile vin peste cateva zile. De multe ori privesc in urma si imi dau seama ca as fi putut sa fac sau sa spun multe, sa dau sau sa las mai mult.
Am descoperit insa, ca zilele sunt bune si rele, pe cat ni le facem noi. Si ca ori de cate ori pierd ceva, il regasesc, insa atunci cand trebuie. Am invatat ca e ok sa iti analizezi greselile din trecut, insa cu scopul de a nu le mai repeta, invatand din esescuri si incurajandu-ma cu vechile lupte castigate. E ok sa faci o retrospectiva in trecut, insa numai ca sa iei din momentele bune si sa le transpui in prezent sau sa lasi in trecut tot regretul. Cat despre idei, ele imi vin tot timpul, numai o foaie si un pix sa am. Astfel amintirile le depozitez bine si greselile le sterg dupa ce le-am invatat.
Vor fi mereu oameni care imi vor aminti de trecut, ridicandu-mi in cap esecurile si incurajandu-ma prea putin. M-am gandit de multe ori:"Ce sa faci cu asemenea oameni?"..Raspunsul e clar. Ii iubesc... Ii iubesc pentru ca stiu ca dincolo de masca rece a indiferentei sau a rautatii, au o parte buna si calda care striga sa iasa la suprafata. Le intind o mana de ajutor, stiind ca, trebuie sa ii suport poate cateva ore pe zi, in timp ce ei se suporta toata viata. Ii iubesc, pentru ca odata am fost ca ei. E un simplu apel la umanitate, cati o mai au...Nu fa celuilalt ce nu-ti place a ti se face tie. Fii bun, chiar daca asta inseamna sa dai in fiecare zi, aceluiasi cersetor, aceeasi cantitate de bunatate. Fii bland chiar daca asta inseamna doar sa zambesti unui pretins prieten. Fii rabdator, chiar daca vei fi nevoit sa iti arati dragostea unui dusman, pentru tot restul vietii. Si fii o prilej de bine, un semn in lumea asta ca inca mai exista bunatate, umanitate si dragoste. Asta se ascunde in fiecare dintre noi, pentru ca purtam chipul lui Dumnezeu, in fiecare zi in vietile noastre. Dumnezeu a pus in fiecare din noi cate ceva din El. Acum depinde de fiecare daca lasa sau nu sa se vada lucrul aceasta. Dragostea exista. Se ascunde in cele mai mici gesturi si cele mai inocente priviri. Este puritatea din ochii celor mici si urma de miere de pe obrazul unei mame. E buchetelul ofilit din mana murdara a unui copil, si caldura din burtica unei fetite. E imbratisarea a doi indragostiti si cantecul de pe buzele noastre. E instrumentul care face inima sa planga de fericire si fericirea care te face sa traiesti...

Doua perspective

"In timp ce lumea aplauda realizarile, Dumnezeu doreste companie. Lumea striga" Fa mai mult! Fa tot ceea ce poti fi". Dar Tatal nostru sopteste:"Opriti-va si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu!" El nu-si doreste atat de mult lucratori cat isi doreste fii si fiice- un popor in care sa-Si reflecte viata"!
Si acum,ma intreb: Faci ce spune lumea, sau faci ce-ti spune Dumnezeu sa faci?

Scrisoare catre mama,

Mama,
De cand am inceput sa realizez cate ceva din jurul meu, mi-ai fost alaturi. Chiar daca nu la propriu, cuvintele tale mereu m-au urmarit iar sfaturile tale sunt si azi un indrumator spre cer pentru mine. Asa ca, azi, nu am altceva mai bun sa-ti dau decat comoara unor cuvinte recunoscatoare care, sper sa iti insenineze viata, nu ziua, nu numai azi, ci de acum incolo.
Am citit undeva ca "nu exista mai mare lipsa de cuvinte decat intr-o inima recunoscatoare", iar asta se adevereste in cazul meu. Am cautat adesea sa aleg cele mai potrivite cuvinte sa iti multumesc pentru ca m-ai crescut. Insa totdeauna acestea s-au dovedit inutile parca, si de multe ori nu destul de graitoare. Si totusi, asa cum inima imi dicteaza, iti spun ca te iubesc. Te iubesc pentru fiecare cuvant care astazi imi da impulsuri spre mai bine. Pentru fiecare gest care mi-a aratat cat de mult contez pentru tine. Nu stiu sa existe relatie ca a noastra, insa faptul ca, pe langa mama esti si prietena cea mai de incredere, inseamna enorm de mult. Iti multumesc ca mi-ai arata ca pot avea incredere in tine, si ca m-ai inteles, atunci cand nici eu nu ma intelegeam.
Ai avut o viata si o traire care mi-au adeverit ca inca mai exista bine pe lumea asta si inca exista speranta. Privind la felul tau de a te raporta la semenii nostri, mi-ai sadit in inima dragostea pentru ei, si in acelasi timp dragostea pentru tot ce inseamna frumos. Mi-ai inspirat visurile si mi-ai indemnat gandurile intr-un mod unic. Mi-ai fost si imi esti un exemplu de traire si purtare. Privind la fiinta mica in care se ascunde un tezaur atat de mare, vad clar puterea si dragostea lui Isus in tine. Uneori stau si ma intreb cum de mai poti... Alteori, de la mii de kilometri departare, cuvintele tale sunt atat de patrunzatoare, incat inchid ochii, si simt ca esti langa mine. Tin minte ca, odata ai plecat pentru cateva zile si eram cu Mona acasa. Nu-ti spun ca toata gospodaria era cu susul in jos desi, toata dimineata ma chinuisem cu Mona sa o facem sa arate cat de cat acceptabil:)...Ne-am asezat epuizate pe jos si ne-am uitat in jurul nostru cu niste fete intristate. Iti simteam amandoua lipsa, iar Mona la un moment dat a spus ceva ce n-am sa uit niciodata:" Se vede ca e mama plecata. Nu stiu cum poate femeia asta sa tina toate lucrurile sub control. Cand e ea acasa, totul merge struna."... Asa este: mereu ai reusit cumva, deasupra haosului, sa imprastii mireasma dulce a sentimentului de siguranta si control. Cand erai acasa nu-mi faceam griji de absolut nimic. De ce?..Pentru ca stiam ca esti acolo. Ti-am urmarit viata, mama, si am vazut cum, cu un zambet pe buze si o inima plina de dragoste te-ai aplecat asupra celor saraci si bolnavi si le-ai adus in suflet lumina lui Hristos. Cred ca ai vindecat mai multe inimi bolnave prin cuvintele tale decat prin mainile tale. Imi amintesc de noptile in care ma rugam, atunci cand te stiam umbland pe strazi dupa copiii pierduti ai acestei lumi. Te vedeam cum ii iubeai dintr-o inima atat de sincera si ma incerca adesea un sentiment de gelozie, cand te vedeam impartindu-ti dragostea cu ei. Insa mereu ai avut grija sa imi arati ca eu sunt copilul tau iar tu esti mama mea.
Mamule drag, "multe femei au o purtare cinstita, dar tu le intreci pe toate",iar cand spun asta nu simt nici un gram de exagerare. Prima oara cand am citit proverbe31 mi-am zis :"wow! parca o descrie pe mama"... Chiar am scris pe marginea Bibliei:" Asta e mama mea!"
Fiecare rugaciune facuta pentru noi, copiii tai, isi are raspunsul in viata noastra zilnica. Imi dau seama ca fiecare lacrima scursa pentru noi, o irosim sau o investim prin tot ceea ce facem in viata de zi cu zi. Fiecare sfat il uitam sau il pretuim prin raportarea noastra la lume si la semeni. Tot ceea ce ai investit in mine, simt ca trebuie sa investesc in ceilalti. Astfel, cele mai graitoare cuvinte isi vor gasi salasul in vietile noastre iar cele mai frumoase momente vor dainui vesnic. Imi dau seama ca, a fi mama e cea mai grea si in acelasi timp cea mai frumoasa slujba. Toate femeile pot da nastere la copii, insa nu toate vor putea modela sufletul lor dupa modelul lui Hristos. Onoarea de a fi numita "mama", sper sa o am si eu intr-o zi. Nu stiu daca voi reusi sa fiu ca tine, desi asta imi doresc de cand ma stiu. Nu stiu daca voi avea acelasi impact asupra copiilor mei, asa cum tu ai asupra noastra, insa imaginea ta imi va fi totdeauna inaintea ochilor mei. Ceea ce stiu cu siguranta este ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu un inger de femeie, pe care, nu cu putina mandrie, o numesc mama mea...

Univers...

<<...Inima unui copil e cel mai firav univers..Un tipat il poate frange, o vorba il poate ingropa pentru totdeauna. Poarta-te cu blandete cu el, inmoaie-ti vorbele in parfumul dulce al blandetii de copil. Puritatea rasare de acolo. La fel si dragostea neconditionata si linistea adanca..>>

Strigatul Lui Dumnezeu se aude si astazi, printre glasurile miliardelor de oameni, printre gandurile fiintelor de azi si nu de maine, printre minunile ce se intampla zilnic in jurul nostru. Inima plina de dragoste a Tatalui, sangereaza si azi dupa inima oamenilor acaparati de stralucirea putregaiului pamantesc. Degetul Lui inca arata si azi spre o cruce prafuita de pe un deal parasit si golas:"Acolo a murit Fiul Meu!"...
***
Traim intr-o lume in care crucea este purtata de foarte multi oameni, insa traita de extrem de putini. Astazi a ajuns un simplu accesoriu, iar Dumnezeu a ajuns sa fie cautat numai in situatii de criza sau impas. Uitam adevarata semnificatie a crucii, uitam actul sacru ce a fost infaptuit pe ea. Vrem crucea, de multe ori, insa nu si pe Cel ce s-a intins pe ea, de buna voie. Vrem dragostea dar fara sa vrem si iertarea, vrem pacea fara sa ne dorim si lupta. Cine a mai vazut un curcubeu fara ploaie?
***
"Ceea ce am facut pentru tine, a fost extrem de greu...Tu iti poti inchipui cum e sa vezi pe Cel ce il iubesti cel mai mult, agatat pe o cruce, gol, batut, plin de sange si batjocorit de oameni? Tu iti inchipui ce am simtit Eu, cand am vazut creatia propriilor maini, zgaindu-se si ridicand pumnul asupra Fiului Meu? Iti poti imagina? Poti simti ce am simtit Eu cand tot pacatul lumii atarna pe umerii Lui? Lacrimile Mele au curs odata cu picaturile de sange ce se prelingeau din trupul Lui zdrobit. Am intunecat cerul pentru ca sa diminuez viziunea ingrozitoare a Celui ce atarna intre cer si pamant... Vantul a urlat cu durere iar norii s-au intunecat, prevestind un dol sfant. Intreaga creatie a simtit cutremurata durerea Mea. Intrega creatie, mai putin omul..."

Sis',
Mi-e dor de tine. Stiu ca am zis ca, pe genunchi, vom fi mereu una langa cealalta,dar acum chiar mi-ar prinde bine o imbratisare de la tine..Sau poate chiar o palma dupa ceafa. Orice. Numai sa fie palpabil.
Ma intind in fotoliul moale si pufos si ma uit la pozele de odinioara, cand tu erai tunsa baieteste si mie imi lipseau doi dinti. Ma uit la fetele dragute ce zambesc din poze, asa de vesele si fara griji, cu ochii mari si gura deschisa la maxim. Parca ieri eram acasa, ciufulindu-ne una pe cealalta sau alergandu-ne prin casa.
Nu-i ciudat, timpul asta? Cum trairile noastre devin amintiri, iar viata noastra se masoara fara intrerupere in ore, zile, ani?
Mi-ar prinde bine o imbratisare. Sau o privire. Sau un zambet...

To the world.

I'm sad, but not broken, on the ground, but not defeated.
You may try to tear me apart, but nothing can bring me down.
This is not because I am who I am
Nor because I am strong,
Because I'm not.
But I have something else that keeps me alive.
And these are not my dreams, nor my desires.
Not my family, not my friends.
I have something that no one and nothing can take away from me,
Something that I will always cling to,
In my good and bad times.
I have my Savior.

un gand...

Cat de usor accepta oamenii ca cineva poate pacatui, insa cat de extrem de greu le vine sa creada ca el se poate pocai!..De ce acceptam pacatul asa usor in vietile noastre si ale altora, gasind mereu motive pentru infaptuirea lor, gasind scuze de genul:"Dumnezeu stie ca sunt om" sau "nu sunt sfant"? De ce ne vine atat de usor sa acceptam ca am pacatuit insa ne vine atat de greu sa credem ca putem fi iertati? Oamenii scuza extrem de usor pe cineva care pacatuieste, insa il face nebun pe cel care cauta iertarea si pocainta...

The Author...

Marturie sau biografie...Pana la urma,totul se rezuma la ele doua? Fiecare din noi, scrie o poveste. Cu inima, cu pixul, cu fapta sau cu vorba. Fiecare imprima traseul vietii lui pe o foaie, pe o stanca, pe nisip, si chiar pe o inima. Sunt povesti triste si povesti cu sfarsit fericit, sunt povesti remarcabile si povesti care raman in umbra unor mistere de nedeslusit. Sunt scriitori sinceri, loiali, timizi, dar nu buni si nu rai.Sunt povesti scurte si lungi. In fiecare zi se naste cate o poveste, cate un dor infinit dupa speranta. In fiecare zi moare una, dar lasa in urma ei o sclipire fina, ce duce serpuind in sus..sau in jos..
Poti cunoaste numele, dar nu si povestea din spatele ei...Daca fiecare din noi ne-am da macar un pic silinta sa privim,(cel putin) daca nu sa intelegem o persoana, am realiza cat de mult ne asemanam..In interior suntem cu totii la fel. Avem atatea in comun, si totusi cautam ca orbii raspunsuri peste mari si tari, cand astea se afla chiar sub nasurile noastre.Viata intreaga e un univers alcatuit din povesti, care insa, e atat de denaturat de rau, incat sclipirile de bunatate trec aproape neobservate. Ne-am obisnuit insa cu el, si din obisnuinta trecem la rutina si din rutina la putreziciune. Si povestile noastre mucegaiesc. Si noi odata cu ele.
Ne scriem biografiile, aratand ce am facut, ce am realizat, ce am vorbit si ce am vindecat. Incercam sa ingropam esecurile, sa stergem vorbele urate, sa maturam faptele murdare sub covorului ambitiei, si lustruim statuia propriului nostru ego. Vrem sa aratam cine suntem si ce putem,ce avem si ce stim. Noi suntem eroul propriului fir narativ.Ne hranim cu aplauze si ne imbatam in complimente si urari. Ajungem in final cu o diploma agatata de un perete gol.
Cum ar trebui de fapt sa arate viata noastra si de Cine ar trebui scrisa? Al cui nume ar trebui pus pe acea diploma?
Cred ca viata ar trebui marturisita, nu doar scrisa. In forma unei marturii, nu a unei biografii. A unei povesti in care Eroul e Unul singur, iar acela nu sunt eu...

"Care-i diferenta dintre o marturie si o biogrfie? Intr-o biografie, eroul sunt eu; intr-o marturie, Eroul este Isus. Intr-o biografie spun ce am facut eu; intr-o marturie, spun ce a facut Isus pentru mine"...(Mark Discroll)

l.i.v.e.

Just in case you needed a "push"...

awkward...:)))

And finally, that awkward moment when I realized that all of the above have happened to me...:)

Isaia 48:9, 11a

Majoritatea dintre noi, ne-am facut un dumnezeu propriu..Un Dumnezeu bun, si indurator, bland si credincios care iarta si iubeste neconditionat. Un dumnezeu care nu se uita la exteriorul meu, indiferent cu ce ma impopotonez eu, sau cat de sumar ma infofolesc. Nu, el "se uita la inima", doar, nu? Si ma iarta ca duminica nu ajung la adunare, pentru ca trebuia sa vorbesc cu prietenul virtual, ca si asa am avut o saptamana plina, in care nu mi-am verificat mailu'...Toata saptamana e full, sambata trebuie sa ma odihnesc. Iar timpul cand toata lumea e online e sambata seara. "Da, asta e timpul perfect. Dar, Doamne, nu te supara!De asta avem duminica seara, nu?"
Apoi, e un dumnezeu care ma ajuta la examene. Doar in sesiune ma rog cel mai mult si atunci "il simt cel mai aproape"...Asa era, nu? Si atunci cand o incercare grea vine peste mine(o restanta sau un proiect, o suparare sau un accident), ma supara ,ma impotrivesc, dau din maini si dupa ce obosesc, vin smerit si ii cer ajutorul."Da, dumnezeul meu o sa ma ajute"...
Si mai e atunci cand, dimineata am lenevit prea mult in pat si sunt in intarziere,dar nu plec fara sa citesc macar un pasaj(daca se poate Romani 8:28, sau Isaia 43), pentru ca vreau sa simt ca el e cu mine si azi. Am frica aia in mine,ca daca nu citesc azi sau nu ma rog, nu o sa imi mearga bine...Serios? Si unde scrie asta, ma rog?

Mi-am creat propriul dumnezeu, si nu stiam de ce sunt mereu dezamagita. Ma uitam la oameni, incercand sa imi fac un prototip din ei. Chiar am gasit cativa, dar, hei! Intr-o zi, adevarul m-a izbit unde doare mai tare(la mine e inima, nu stiu la tine unde): erau cu totii oameni! Si ghici ce? Toti ne dezamagim unii pe altii la un moment dat, indiferent cat de grijulii, cat de blanzi, cat de rabdatori suntem. La un moment dat clachezi. Si pentru mine asta a fost momentul in care m-am intors, cerand ajutor dumnezeului meu. Dar el nu se misca. Avea ochi si urechi, avea maini si picioare. Am strigat, am plans, i-am urlat in urechi. M-am prabusit si am asteptat. Nimic. "Doamne, da' nu-ti pasa de mine?"...
***
Ce fel de Dumnezeu slujesc eu?...Cat stiu despre Dumnezeul pe care Il slujesc? De ce Il slujesc? De ce citesc din Biblie? Cat de mult Il cunosc eu pe Dumnezeu?
Un lucru e sigur...Nu pot sluji un Dumnezeu pe care nu-L cunosc, sau cunosc doar "laturile" care imi plac la El...Daca Il slujesc pe Dumnezeu doar pentru beneficiile sau binecuvantarile ce vin odata cu El, inseamna ca nu stiu Cine este El. Daca Il cauti pe Dumnezeu doar pentru avantajele de a te simti "protejat", sau de a-ti sti bunurile in siguranta, cauta in alta parte...Dumnezeu nu are nevoie de lucrurile tale. Dumnezeu le detine deja! De fapt, ce lucru ai, pe care El sa nu ti-l fi dat?
***
Am descoperit ca Dumnezeu imi da ceva mai bun, daca Il caut din toata inima, cu toata puterea mea, cu tot sufletul si cugetul meu. El se da pe Sine Insusi! Ce pot sa cer mai mult?El nu vrea sa fie iubit pentru ca poate sa iti dea pace sau iertare sau liniste in familie, sau succes in viata de afaceri. El vrea sa Il iubesti pentru ceea ce este El. Si atat.
"Din pricina Numelui Meu sunt indelung rabdator, pentru slava Mea Ma opresc fata de tine, ca sa nu te nimicesc. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau sa lucrez!"

azi...

Mi-am facut un colt cu amintiri...Cand imi vine sa plang, am sa ma duc acolo. Cand are sa-mi fie dor de tine, am sa merg acolo. Cand am sa simt nevoia sa fiu singura, am sa alerg acolo. Cand nu vei fi langa mine, amintirile vor fi...

Daca vrei ca Dumnezeu sa lucreze prin tine, trebuie mai intai sa Il lasi sa lucreze in tine...(9:00)

Sis'...

E una din zilele alea cand ma tot gandesc la tine, ce faci si unde esti...Si ma gandesc ca, daca ai fi fost aici, probabil am fi tras o raita prin oras, zgribulindu-ne la vitrinele pline si fugarindu-ne prin zapada. Am fi intrat in "marile" magazine, nu pentru ca am avea nevoie de ceva, ci doar sa ne dezghetam mainile si sa ne stergem nasurile. Am fi ras mult si tare, am fi mancat o inghetata zdravana si ne-am furisa inapoi in patucuri pentru un film cu "sughituri"...
Cred ca mi-e dor de tine...

Mai am de invatat...

Cred ca oamenii ar trebui sa se opreasca din a incerca sa inteleaga de ce se intampla anumite lucruri pe pamant, sau, mai adanc, in vietile noastre. Niciodata, aici pe pamant nu vom intelege pe deplin de ce. Ne pierdem timpul cautand cu disperare un temei, un motiv pentru nu stiu ce nenorocire, iar cand credem ca l-am gasit,ne agatam de el cu toata speranta, pana ce sfarsim dand cu nasul de alt zid, si o luam de la capat, cautand pentru noua incercare un nou raspuns intr-o noua lumina. Dar "nu exista nimic nou sub soare. Ce a fost va mai fi". Cand o sa intelegem asta?
Majoritatea timpului il pierdem cautand raspunsuri la intrebari inutile. E ca si cum te-ai intreba: De ce am facut accident daca eu stiu sigur ca pot conduce? Incercam sa-L ghicim pe Dumnezeu, sa-L minimalizam, sa-L limitam, incadrandu-L in horoscopul nostru zilnic:"Ia sa mai citesc si azi din Cuvant, ca ieri mi-a mers tare bine!" Cum iti poti imgaina ca un Dumnezeu atat de Maret,de Necuprins de...Gigant din toate punctele de vedere, de la cunoastere la scop, se lasa prins in mreaja ta rupta?
Nu ma refer aici ca ar trebui sa incetam a mai cauta voia Lui pentru vietile noastre, nici la adoptarea unui stil pasiv de viata. Ci cred ca, pur si simplu,voia lui Dumnezeu este sa traiesti fiecare secunda, fiecare clipa din viata ta cautandu-L pe El, crescand in cunostinta de El, aducandu-I slava prin fiecare mic aspect al vietii tale. Voia lui Dumnezeu, nu cred ca este un scop, ci o calatorie, un traseu, un mod de viata. Daca nu e prea mult spus, cred ca voia lui Dumnezeu e insasi viata ta, traita in ascultare de El.
Am citit in zeci de carti, zeci de "retete de fericire", pentru o viata implinita. Nu am putut sa nu observ ca ingredientul "ascultare" nu lipsea din nici una din retete. Insa atat de diform a inceput sa sune pentru urechile mele cuvantul asta! Atat de multe pareri si unele atat de contradictorii... Cred ca unele lucruri nu-mi sunt date sa le invat decat prin experienta. Degeaba ma bucur de o noua definitie a unui cuvant(cum ar fi credinta, sau evlavia sau ascultarea), daca nu-i simt gustul in viata mea. Ce inseamna intr-adevar ascultare? Stiu eu cum e cu adevarat sa astept atunci cand tot ce vreau e sa merg mai departe? Sau sa merg, atunci cand frica ma tintuieste pe loc?
Uneori astept nu stiu ce "monstru" de raspuns. Ceva enorm, ca sa ma loveasca uite-aici:fix intre ochi, ca sa ma prind si eu de ce trebuie sa fac.Si astept nu stiu ce semn din cer, cand Tu imi raspunzi de fapt prin mangaierea ierbii pe piciorul meu.

Dear God,

Good morning! I just wanted to take a few moments before this crazy day gets over me, to tell You how much I love You. Thank You for the snow You poured last night, so heavy, yet so calm. It gave me the feeling that I am in Your arms, so safe and secure. It is so calming to know You are in control and that Your love cannot be altered by my sin. Thank You for forgiving me every time I make a mistake and for being such a wonderful Father. I may not have the time to do all the things that are on my list for today, but at least I know I did the most important thing: talking to You...I love YOU, Dad!

Amintirile sunt comorile ascunse ale sufletului, ce-ti stavilesc iuresul dorului si durerea pierderii...Sunt speranta ca o sa fie bine, si dorinta de frumos.

Memo...

"Asta m-a facut sa ma gandesc la tine si la ceea ce am invatat de la tine. Sa fiu puternica si hotarata, "da"-ul meu sa fie "da" si mai presus de tot, sa am curaj.Cuvintele uneori sunt prea slabe sa redea ceea ce vreau sa spun, prea limitate ca sa exprime sufletul. Insa limitarile noastre ne arata spre un Dumnezeu Infinit, in dragoste, credinciosie si dreptate. Doare, pentru ca realitatea nu e raiul. Daca totul ar fi fost bine si roz, am fi deja in Cer, alaturi de TATA...Nu sunt acolo langa tine, dar hai pe genunchi...asa ne vom simti mai aproape una de cealalta...te iubesc surioara..:*"



Citesc din urma, de pe ultimele foi ale unui caiet din generala, din liceu...de pe foi rupte si mototolite sau de pe coperti ale unor carnetele de mult timp uitate. Imi fac curatenie printre cursuri si dau peste amintiri scrise in graba, ganduri imprimate prea adanc cu un stilou nesatul. Zambesc de gandurile copilaroase, dar ochii imi inoata in lacrimi, cand dau de unele. Imi amintesc cu drag de tot ce a fost, si dau "delete" la regrete si dureri. Imi amintesc de discutiile noastre, planurile noastre si micile noastre "izbucniri"...Acum, nu stiu ce sa pun in ghilimele..izbucniri, sau micile?...:))


M-ai invatat sa imi scriu supararile pe nisipi, sis'...Si bucuriile pe inima.Mi-ai transformat creierul intr-o masina de scris avand ca foaie, inima. Esti inspiratie. Cand dorul incepe sa usture, imi iau amintirile cu mine si le ung incet-incet pe rana. Si uneori, imi trece. Oamenii se schimba, amintirile raman aceleasi, peste ani si veacuri.



Multumesc pentru ca nu te-ai comportat intotdeauna ca o sora mai mare. Si m-ai lasat sa te alint si sa te corectez. Multumesc ca ai fost uneori sora mai mica pe care intotdeauna mi-am dorit-o...Multumesc pentru ca mi-ai permis sa imi las amprenta pe inima ta...Eu cu siguranta o am pe a ta...

BE cause

Because I'm healthy, Because I'm rich in You. Because of eternal life You gave me. Because I'm Your daughter and You are my Father. Because You make me feel I'm the only one that counts. Because You listen to me. Because You embrace me with Your love. Because You give me courage to move on. Because You care about me. Because there are countless reasons why I love You...

Ceata lu' Pitzigoi...

Imi amintesc de diminetile tarzii cand sarutul mamei ma trezea, cand stiam ca ceaiul ma asteapta, si soarele e afara deja...Cand ma trezea fara griji, fara teama, cand simteam siguranta in inima. Imi amintesc de elasticul ce ma astepta credincios la usa, sau coarda ce de multe ori mi-a dat batai de cap.. De drumetiile facute cu o rola in picior sau diminetile innorate cand faceam camping in balcon. Imi amintesc mirosul de cartofi prajiti de mama(asta dupa ce a aparut si la noi McDonalds), si de dejunul luat pe patura din fata blocului. In imaginatia noastra inocenta imparteam totul, de la gume "Turbo"cu tatuaj la sifon. Alergam ca bezmeticii prin jurul blocului, haituind nu stiu ce turma sleita de bizoni sau mergand incet, cu salul imaginar pe umeri si trenele pompoase pe culoar, spre altar. Ne asezam cu migala "coroanele" pe cap, iar cei care ne priveau crucis, in imaginatia noastra puteau sa fie, fara doar si poate "neghiobi"...Ei nu inteleg! ne incurajam noi, nestiind ca, de fapt, eram exact ca imparatul pacalit de cei doi croitori... Insa pana sa ne dam seama de asta, peisajul se schimba si sfarseam prin a tranti oalele in "bucatarie", tipand la copii(papusile -dela cele mai mici la cele mai mari, cu/fara haine, bebelusi, cu/fara biberoane), fugind pana la piata (cealalta jumatate de scara) si dregand prin "sufragerie"(o zona marcate cu 4 pari), pana ce sotii (unele din noi jucam rol dublu) se intorceau franti de la "lucru"...
Seara ne aducea adrenalina, cand intunericul si obscurul ne imbiau ba la o "ascunsa" sau "hotii si jandarmi"...Luam o papusa cheala si-i luminam interiorul cu o lanterna si asa mergeam cu "colinda" pe la ferestrele oamenilor...Stiam cu totii ca a doua zi unii din noi vom iesi cu vanatai "extra", dar nimeni nu strica momentul cu "ceea ce o sa fie"...Eram numai noi, si toata lumea era a noastra...
Imi amintesc de creativitatea, sensibilitatea si bucuria aceea pura. Cand pastram secrete mai ceva ca pe comori, si tineam prieteniile strans, mai ceva ca nodurile dintr-o franghie.Eram copii, impartind acelasi fel de naivitate, fara zgarcenie. Plangea unul ,plangeau toti. Se bucura unul, ne bucuram cu totii, incingand hore de veselie la care participau,mai discret chiar si cei mari...Era ca intr-o poveste in care toti eram pe rand: protagonisti,buni, rai, victime si personaje secundar...
...Nu l-as inlocui pe Praslea cu Batman, nici pe Ileana cu Xena...Iar papusile mele chelboase imi vor aminti odata, ce a fost copilaria...sau macar o parte din ea...

with

Degeaba te chinui sa urci toti muntii vietii, sa lustruiesti toate diamantele timpului, sa inveti toate comorile mintii...Daca nu ai pe cineva cu care sa le impartasesti, degeaba traiesti...

Aparente

"N-am pe nimeni, don'soara!Copiii-s plecati din cuib demult, sotu' a murit.Numa mezinu' mai e cu mine"...Ma uit la ochii sticlosi si somnorosi, si ii surprind surazand. Copilu de abia s-a trezit si ii cere, pe un ton plangaret, apa. "Asteapta ca ajungem la Pascani acusa.Ai rabdare, puiu mamii"...Tonul ei e neobisnuit de bland si, pentru cateva momente mi se pare, are un accent fad de bucuresteanca. Copilu se aseaza din nou cu capul pe geam si inchide ochii.
Hurducaindu-ne dupa mofturile trenului, nimerim toti la un loc intr-un sarac compartiment de "clasa I". O studenta,care dupa privire ne intreaba pe toti ce cautam in "zona ei de comfort", un lucrator obosit si murdar, un tanar ce motaie, balanganindu-si capul, mama cu "mezinul" si eu. Desfac o punga cu napolitane, si zgomotul il face pe copil sa deschida ochii." Mama, mi sete", spune, dar cu ochii la punga mea. Napolitanele imi raman in gat, desi de cand m-am trezit n-am pus nimic in gura. Ii intind punga si-i zambesc:"Poftim.Papa tu"...O ia si cu un glas plin de multumire imi zice tare si clar :"Multumesc frumos". Clipesc de cateva ori ca sa-mi revin. Judecand dupa hainele si bagajele ce le poarta cu ei, nu ma asteptam la astfel de cuvinte. Mainile mamei si fata copilului nu au mai vazut de mult timp sapunul iar plasa din rafina e cojita si cusuta pe alocuri. Nu sunt genul de oameni langa care te-ai aseza intr-un loc mai restrans. Il urmaresc cum, incet, fara graba(desi se vede ca ii este foame), rontaie satisfacut una cate una, napolitanele..Dupa un tur de 5-6, ia punga si o intinde mamei "pe mai tarziu"...Alti copii, poate ar fi infulecat-o fara sa zica nimic, dar nu el. Il urmaresc apoi cum ii sprijina capul mamei cand aceasta, obosita incearca sa isi gaseasca o pozitie cat mai comfortabila."Stai asa", ii zice, si mama oftand, se lasa usor pe umarul lui. Imi vine sa plang.Sa plang pentru gandurile de compasiune egoista ce le-am avut cand i-am privit. Sa plang pentru ca i-am judecat dupa aparente, fara sa astept, o vorba din partea lor. Imi vine sa le dau tot. Tot ce am cu mine, si in nestire deschid geanta si scot gumele, ciocolatile si ii umplu buzunarele micutului inainte sa coboare la Pascani. Imi zice "multumesc" dupa fiecare lucru si zambeste catre mama-sa. Doamne imi zambeste:"Multumim, don'soara.Dumnezeu sa-ti rasplateasca"...Imi fac amandoi cu mana de pe peron iar eu le raspund. Valuri de lacrimi imi inunda ochii si nu pot sa spun decat in nestire :" Multumesc, Tata, multumesc"...

TBS...

Se spune ca nu conteaza unde esti ci conteaza "cu cine" esti..In mare parte, pentru mine, asta s-a dovedit a fi adevarat. Inca odata. Dumnezeu m-a binecuvantat peste masura. Mi-a dat cei mai tari parinti, cele mai bune surori, si un frate ce nu l-as schimba pentru nimic in lume. Pe langa familie, mi-a dat prieteni adevarati. Cei care ma fac sa uit ca sunt departe de casa, in mijlocul carora incercarile vietii par mai usor de indurat si bucuriile, mai durabile. Am avut ocazia sa ii cunosc si mai bine , acum, cand pentru cateva zile am mers impreuna la Vatra Dornei. Daca ar fi sa incep sa spun despre peisaje, as pierde din vedere ce a fost(si este) mai important...Oamenii... Tinerii astia care au ajuns sa-mi fie atat de dragi.
E ciudat cand, scot capul pe fereastra si vad ca mai sunt altii ca mine...Descopar ca am, poate, lucruri in comun mai multe decat mi-as fi inchipuit si ducem lupte individuale dar cu acelasi scop. Incet, teama de a fi respinsa dispare, inimile se deschid iar conversatiile curg.."Antenele" incep sa cada...Ii vad altfel.
Ma uit la "adunatura" asta de tineri...Ucenici ai lui Isus, deghizati in studenti la medicina, constructii, drept, administratii...Ma uit si ma intreb: "Cum de am ajuns cu totii in acelasi loc?". In urma cu 2 -3 ani nici nu stiam de existenta unora si azi intindem mana la aceeasi masa, si radem peste un joc de ligretto sau uno. Plangem unii pentru altii, ne caram poverile si ne incurajam reciproc..Suntem diferiti, avem obiceiuri care mai de care mai ciudate, provenim din familii si medii sociale diferite.Dar astea toate nu conteaza pentru ca ne avem unii pe altii.
Imi place cand ma trezesc dimineata si citesc mesaje de incurajare de la ei. E linistitor sa stiu ca sunt purtata pe brate de rugaciune si ca Dumnezeu, in bunatatea Lui a avut ideea asta incredibila de a crea prietenii... E ciudat ca suntem atat de diferiti,dar totusi ne tinem laolalta. Imi place sa cant cu ei. Simt un adevarat privilegiu cand imi unesc vocea mea pitigaiata cu a lor, si sunt sigura ca Cerul ne asculta cu placere. Serile de marti si vineri sunt adevarate oaze de pace si liniste sufleteasca intr-un desert pustiu si sec. Sufletele noastre se hranesc, se incurajeaza, se inalta. Uneori ma intreb:"Ah!De ce nu i-am cunoscut mai devreme?"...Dar stiu ca toate au timpul lor...Poate la un moment dat, ne vom desparti...Important e ca i-am cunoscut,i-am iubit, i-am pretuit.
Tineretea e o arta. E un timp cu care nu ne mai intalnim, o foaie ce nu o mai putem intoarce. Ce faci aici si acum, conteaza cu adevarat. Inveti din greselile altora, imparti bucuriile cu ei, speri impreuna cu ei. Greseli se fac, pentru ca suntem oameni. Insa prin bunavointa si respect, le scriem pe nisip si lasam briza timpului sa le duca cat mai departe posibil. Pastram insa in comorie inimilor noastre partasiile, rasetele, bucuria de a ne vedea unii pe altii, victoriile si succesele.
Ce am invatat de la ei?...Am invatat ca nu ceea ce detine il face pe om, ci ceea ce are in suflet. Am invatat ce dincolo de aparente, toti suntem la fel. Am invatat sa ma bucur de micile experiente pe care ti le da viata, pentru ca am inteles ca, adunate, vor construi odata cel mai grandios final posibil.Am invatat sa fiu eu insumi. Am invatat sa plang si sa impartasesc, sa ma bucur si sa incurajez. Am invatat ca toti avem nevoie de o imbratisare zdravana uneori; si viata e mai plina de veselie, cand ai cu cine sa o impartasesti. Si am invatat ca planurile lui Dumnezeu sunt cu muuuult, muuuult, muuult mai minunate decat cel mai minunat si bine pus la punct plan al meu... Accepta, rabda, si increde-te...