Poate am uitat cum era in stramtorare, cum ma rugam cu credinta unui copilas, cu puritatea unui suflet curat. Am uitat cum era cand ii ceream ceva lui Dumnezeu, fara sa ma indoiesc o clipa ca Tatal meu poate sa imi dea sau sa faca. Rugaciunile scurte si pline de putere rostite dintr-o inima curata. Poate am uitat cum era cand tot ce stiam era ca Dumnezeu ma iubeste si-mi vrea binele. Si nu ma interesa de maine, nici de ieri ci traiam pentru azi. Pentru ieri, eram moarta iar pentru maine inca nu ma nascusem.
Poate am uitat cum era cand experimentam puterea lui Dumnezeu, copil fiind. El imi spunea sa fac si eu faceam. Fara cartiri. Fara intrebari. Incredere totala. Cum era cand ma inchideam in camaruta si plangeam pe genunchi, pentru ca nu stiu ce prietena ma tradase, sau pentru ca nu primisem casa de papusi la care visasem de cand lumea. Plangeam, rugandu-l pe Dumnezeu sa imi vindece inima. Ii spuneam tot.
Ma incredeam in El stiind ca mai devreme sau mai tarziu aveam sa vad un rezultat. Dar nu ma grabeam. Doar asteptam, bucurandu-ma in continuare de viata, de familie si prieteni. Imi trageam plapuma peste cap in noptile cu furtuni si tremurand ii spuneam ca mi-e frica. Il simteam. Ii simteam vocea dincolo de ropotul ploii, chemandu-ma la geam. Isi desfasura splendoarea, prin jocul de lumini fugar si ciudat, prin zgomotul asurzitor dar linistit. Imi arata frumusetea din fiecare picatura de roua si creativitatea in fiecare petec de culoare. Ne plimbam impreuna prin natura si vorbeam. Ma uimea cu dragostea si blandetea cu care ma lua in brate si imi alina sufletul.Imi colora viata.
Am uitat oare cum era? Cum era cand paseam peste prapastii prin credinta si aveam ochii atintiti in sus? Cum era sa am sufletul gol de orice teama si ingrijorare, insa plin de bucurie si zambet...? Sa simt inocenta in sange si puritatea in fiecare gest pe care-l fac. Sa fiu din nou copil, sa strang Mana tare a Lui...Sa inteleg pentru a nu stiu cata oara ca Dumnezeul meu e Dumnezeul fulgerului si a ploii, ca Dumnezeul meu a despartit Marea Rosie si a inviat mortii, ca Dumnezeul meu a schimbat milioane de oameni, si a schimbat cursul istoriei pentru totdeauna...Ca Acelasi Dumnezeu de acum 2000 de ani e Acelasi si azi. Ca Dumnezeul care Si-a iubit Fiul, singurului Lui Fiu L-a jertfit pentru mine, pentru ca ma iubeste prea mult...Sa inteleg odata!
Vreau credinta pura a unui copil, vreau increderea pe care numai sufletul inocent a lor mi-o poate da...
