burried memories

E locul in care intru din ce in ce mai des. Unde memoria parcurge lungul drum spre debutul sufletului. Intr-o lume mica si perfecta,traiectoria e dreapta, fara retusuri si masti. Autocompatimire?..Cand sufletul tace, nu e pentru ca e gol, ci pentru ca e trist. Apusul rosu, incalzeste jarul tuciuriu. Un apus pefect. Aici e locul meu. Amintiri, vacante, jurnale,vintage, talpi desculte si blugi rosi. Ce e infinitul?...Oameni se nasc si mor. Ciclul vietii neintrerupt, timpul sasiu, vant de toamna."Plictiseala?nepasare?inseamna sa te opresti din drum. A merge de la semn la realitate semnificata inseamna sa adancesti lumea, sa mergi catre Dumnezeu".Malraux are dreptate. Fiecare obiect, fiecare intamplare, fiecare persoana e un mister, o taina a Creatorului. Plictiseala in cadrul divin nu exista. Acolo e numai cercetare si descoperire. Te descoperi pe tine, lumea si cei din jur. Si asta nu o faci in cameruta ta mica ci in ceea ce doare cel mai tare. In realitate. In adevar-"mai bine sa te doara adevarul si nu minciuna.Cea din urma doare mai tare"..."Progresul nu se poate realiza decat stiind ce a fost spre a nu cadea in aceleasi vechi erori"...De cate ori n-am cazut in aceeasi groapa?...vedem zgarieturile si semnele ultimei batalii,locul in care am cazut de atatea ori incat pamantul e batatorit, dar o luam pe acelasi drum. Insa nu mai intalnim aceeasi oameni.Si ma intreb:m-am schimbat eu sau lumea??"important nu este sa spui:iata ce au facut din mine!ci:iata ce am facut eu din ceea ce au facut din mine".Progres. Un act de recunoastre a limitarii noastre implica atat curaj cat si ajutor. Smerenie, calea crucii.Ne simtim legati de tot,si iarba de pe cale ni se par lanturi...Simone Weil:"lucrurile de care suntem inlantuiti sunt ireale dar lanturile care ne leaga de ele sunt reale"...Ne sperie adevarul si acceptam minciuna. Asta pentru ca undeva,in viata,ne-am vazut pe noi,asa cum suntem:ca vai de noi, limitati si fara masca. Si nu vorbesc de trup ci de suflet.De ganduri. Acele ganduri pe care numai tu le stii,care ti-ar face trupul sa tremure si inima sa bata daca le-ar mai vedea cineva. Acele simtiri si cuvinte care n-au parasit niciodata gura dar s-au ingropat in suflet. Planuri,obsesii,mizerii.Imaginea omului versus Adevar.Punctul din genune versus Divinul colosal.Praful de pe drum si stralucirea diamantelor... Dostoievski:"Nu exista nimic mai frumos, mai adanc, mai imbietor, mai rezonabil, mai barbatesc si mai perfect decat Hristos, ba mai mult decat atat, daca cineva mi-ar dovedi ca Hristos e in afara adevarului si ca adevarul e in afara lui Hristos, mai bine as ramane atunci cu Hristos decat cu adevarul"...

Sarbatoarea bucuriei are in umbra ei, nevazuta de multi, amprenta suferintei si prezenta durerii. Oameni care au avut in viata lor evenimente la care nu tocmai au jubilat, ci la care au plecat capul, au inteles chemarea si au mers mai departe pentru ca erau pocaiti. Nu penticostali, nici baptisti, nici crestini dupa evanghelie ci pocaiti.
Maria – schimbari dureroase: probabil ca si orice alta fata isi imagina si ea o prietenie fara grijuri, o logodna cu felicitari, o casa la tara cu flori in fata pe care sa le uzi in fiecare zi, o viata fara grijuri. Ce a avut in schimb? O prorocie care putea sa o coste uciderea cu pietre daca era prinsa, o relatie dusa cu frica de pe o zi pe alta, o nastere in grajd si o fuga prin Egipt. Cate fete si-ar dori o astfel de "voie a Tatalui" pentru ele in zilele noastre?
Iosif, chemare dureroasa: sa te pastrezi curat si sa vezi ca logodnica ta e insarcinata, asta inainte ca sa te „linisteasca” ingerul Domnului... Sa duci o relatie mai prin umbra, nu din cauza duplicitatii tale ci pentru ca, chemarea Domnului uneori e dureroasa. Sa stii ca Isus e la un pas de a intra in lume si trebuie sa te lupti sa ii asigur un minim de conditii la un han, iar ei sa iti inchida usa in fata. Sa ii oferi sotiei tale in locul unui spital matern, un grajd, dupa 130 de km de drum... Poate chiar sa te intrebi daca toate mesajele ingerilor au fost autentice cand vezi ce grea e voia Lui... Dureros, nu?
Isus, misiune dureroasa: „daca s-ar fi nascut in Palatul lui Irod tot ar fi fost o prea mare smerenie fata de slava ce a lasat-o in cer” spunea cineva. A avut probabil o copilarie dureroasa. Cuiele si lemnul din tamplarie cu siguranta ii aminteau zilnic de finalul misiunii. Nu a facut teologia la Arad sau Bucuresti insa la doisprezece ani punea intrebari in templu iar oamenii invatati nu gaseau raspunsuri. Nu a terminat facultatea de Medicina la Cluj sau Timisoara insa tamaduia bolnavii cu o mila iesita din obisnuit. Si-a parasit parintii la 30 de ani, parca neinteles. Si-a ales 12 oameni simpli pe care i-a invatat 3 ani jumate ca viata de crestin inseamna slujire, ca pana sa fie „pesti in mreaja” s-ar putea sa treaca ani nu doar o noapte. Din cei 12, unul l-a vandut pe aprox. 360 de RON, 11 l-au parasit si doar cel ce a inteles iubirea l-a insotit pana la cruce. S-a nascut intr-un loc fara apa si mancare si a murit tot intr-un loc asemanator, desi avea cel mai mare drept la apa intrucat crease izvoarele.
Azi, puţini se mai gândesc ce cadou să-ţi ofere… puţini mai împodobesc sufletul lor într-o iesle pentru Tine… şi mult mai puţini îşi împachetează inima, cadou, pentru a o îngenunchea la picioarele Tale!
Minunea ce s-a născut odată cu Tine dăinuieşte şi astăzi… pacea, iubirea şi bunătatea îmbracă pămantul pentru câteva momente, unind un capăt cu altul al acestuia, un continent cu alt continent, o ţară cu o alta ţară, un oraş cu alt oraş, un suflet cu alt suflet…
Isuse, de Crăciun, să oferi din parfumul fericirii naşterii Tale, tuturor celor care tânjesc după o minune… minunea din Tine!
Te mai rog să ne faci pe fiecare o stea strălucitoare care să conducă suflete la Lumina-ţi Divină!… să devi Tu Sursa Luminii noastre!
Să ne amintim cu fiecare zi, cu fiecare Crăciun, scopul naşterii Tale… să presari pacea, să torni bucuria şi să îmbraci cu sperantă lumea noastră tristă..
Tu eşti singurul copil care atunci când s-a născut, a schimbat calendarele lumii şi a împărţit timpul în două.
Tu, ai unit pămantul dar şi omenirea cu Cerul!
Va doresc o sarbatoare in care sa intelegeti ca nu paharul cu Sprite conteaza ci lacrimile de recunostinta. Sa treceti pe la iesle dar nu cumva sa ramaneti doar acolo. Sa nu va multumiti cu un Isus in iesle, pe care Il vizitezi o data pe an si atunci te bucuri ca e "bebelus" si nu iti poate spune de pacat. Nu! Mai bine intoarceti-va pe alt drum ca magii, pentru ca intalnirea cu Isus va schimba viata, va duce cu el pe la Iordan, schiopi, orbi, muti, apoi pe la Ghetismani si apoi pe la cruce. Si daca totul s-ar incheia aici, bucuria ar fi tot moarte. Insa, a fost si o inviere si daca traim frumos, ca in timpul zilei, vom ajunge si noi la ea.(by Anonim)