Dulceag...

De cand ma stiu a fost locul in care ma simt in siguranta...Inconjurata de natura si rasfat, ma delectez cu peisaje impresionante si momente de ras tacut,"acel ras care te trimite la pamant cu lacrimi". Privesc luna noua ce s-a cocotat pe cerul albastrui si ma intreb...nu fara farmec si uimire...:"Unde te duci asa grabit?"...M-as pierde in valul dulceag al amintirilor,insa sunetul zglobiu al vocii lui Darius ma trezeste la realitate..A trecut de mult perioada in care imi doaream sa il aud spunandu-mi numele, fiind nevoita sa ma multumesc doar cu ganguritul firav scos atunci cand se aciua in bratele mele. Acum vorbeste mult, pune intrebari multe, scoate "perle" multe...Le strang pe toate in inima, in cufarul meu micut, ingramadind unele peste altele poze, peisaje, figuri, sfaturi...Zambetul lui inramat de cei mai frumosi ochi negri, sunt de ajuns sa ma faca sa spun "pa"(chiar daca e doar pentru cateva ore) viselor mele si sa revin cu picioarele pe planeta celor cuvantatori. Are nevoie de mine. Poate doar pentru a-i arata cum se face un nod, sau pentru nu stiu ce bubita ce mi-o arata incruntat pe manuta dolofana. "E grav?"...Ma priveste cu ochii sclipind asteptand sa ii spun sa aduca spirtul din dulap. Topaie voios, ca dupa cateva momente sa tremure din tot trupsorul de efectul acid avut de spirt asupra "ranii"..Dar zambeste. Ma vrea tot timpul langa el, si nu il inteleg cum de ma poate iubi chiar si dupa ce imi pierd uneori rabdarea cu el. "Nu-i nimic, bibi"...Se intristeaza cand aude ca trebuie sa plec si trebuie sa ii promit la nesfarsit ca o sa ma intorc si o sa stau cu el "mult, mult, mult"...In seara asta canta incetisor, cu telefonul mamei la ureche:" Intoarce-te din drumul tau/Intoarce-te la Dumnezeu", iar glasul lui micut ma inmoaie pana la lacrimi...Il pup repede de noapte buna si ma refugiez in camera cu amintiri, cu bobite sclipind la coltul ochilor...nu il merit.

"I wanna change the world...somehow..."(11:35)

...

"Don't rush me..There are decisions to take, words to say, things to do. Stop and think...

remembering...

My childhood is not dotted with endless trips to Disneyland. I got my first Barbie doll at the age of 13 not 3 and my first cell phone at 17. It was a Sony Ericsson. Made me go crazy sometimes. I discovered the Internet when I was not old enough to explore it, but I did. My first ID was: me_sweety...I didn't even know how to spell it. I've never had a pet. Not even a family car of our own. No, my childhood is not like the one in our days.
But what I had, nobody can take from me. The memories of the way to church in that little car with the steering wheel on the right, are unforgettable. I remember the days my mom was gathering us in on the sofa and read to us from the Bible. I was not raised with a Christmas tree, nor with the fairy tales about Santa. But I was raised with a story about Baby Jesus being born in a poor manger having no food and no heat, just the breath of the animals inside it. I was taught many poems and verses and christian songs. I didn't play FarmVille, but I had my own little farm. Even if that was composed from my dear old Molda and a few callow hens.I remember the hot sunny days of summer when we were having water-fights and those long family barbeques which we had until the sun was going down. We were wondering at the stars, trying to write names with them.I remember all the happy moments with my family, like it was yesterday. I lived dreaming about a country house, near city, which today I have. It doesn't have that big old fireplace, nor the big wooden stairs. But the worm smile of my mom and a proper hug from my dad, makes me feel like I'm where I'm supposed to be. Home...

nEEds

Woke up at 6 a.m. Didn't want to go to work. Pulled myself out of my dream and through the streets and arrived at work, just in time. Talked. Laughed. Had a headache. All three at the same time. Awful. Listened to Matthew West all the way home. "One last Christmas" made my cry.
Made a "need" list. Too long. No money. No will to go shopping. Worried about what I have, what I need, and even what I don't need. Asked myself how many pairs of gloves should I buy.Thought about my trip. All this on my way home. Met a complete stranger at the corner of the street. Looked at him. Saw his clothes, his wind- cracked hands, his needs. Analyzed him. Looked at my "need" list. Broke it into pieces...

D.a.Y.

What did you do today?...

LiKe

A fresh, unwritten journal;
Those winter days when all I do is looking down the window to the snow
The smell of oranges in a cold winter day
A good book
See happy people
Writing
Letter
Peaches
Waking up before sun rises, going to bed along with it:)
Listening to the sound of the wind
Hot chocolate
Running in the rain
Hold on tight
Big, fluffy fire in the chimney...
and me sitting right next to it;...

1:42...

Motivul pentru care scriu acum, nu e insomnia, desi am avut doua sau trei ocazii cand m-am luptat cu ea. Nu. Acum, inca simt somnul pe pleoape, dar ceva ma tine treaza. E dorinta aceea de a-Ti auzi vocea. Dorul de a sta cu capul pe pieptul Tau, de a-ti asculta cuvintele, de a-Ti sorbi invatatura curata. Am plans cu lacrimi de crocodil, agitandu-ma ca un copil rasfatat si cerandu-Ti sa ma lasi in pace. M-am inselat crezand ca nu stii si nu vezi. M-am amgit cerandu-Ti un raspuns, cand tot ce aveam nevoie erai Tu. Am crezut ca eu stiu. In mijlocul noptii am inchis ochii cautand un ajutor. I-am deschis pe urmatorul mesaj:"Lupta este data de Pastor. Pacea este simtita de oameni"...Tatal meu cel Sfant!...
"Sa nu crezi ca nu stiu prin ce treci! Uiti ca Eu te-am facut, eu ti-am pus sentimentele in suflet si tot Eu ti-am creat nevoile. Stiu mai bine decat tine ce vrei chiar si atunci cand tu nici macar nu stii ce e cu tine. Iti cunosc luptele, pentru ca, aminteste-ti: Eu le port pentru tine! Iti cunosc visele, pentru ca Eu le-am sadit in tine. Iti stiu lacrimile, pentru ca Eu le fac sa curga pe obrajii tai, acum. Sa nu crezi ca te-am uitat!"Poate o femeie sa uite copilul pe care il alapteaza si sa n-aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, Eu tot nu te voi uita cu nici un chip" Draga Mea, Eu nu dorm niciodata. Imi place sa te privesc in zori de zi cum te pregatesti pentru o noua zi, imi place sa te privesc simtindu-te bine cu prietenii tai si imi place sa te fac fericita prin binecuvantarile pe care ti le dau in fiecare zi. Imi place sa te privesc noaptea dormind, si veghez cu placere asupra ta, clipa de clipa. Cand vii in prezenta Mea, crezi ca nu stiu ce vrei sa Imi spui?...Dar imi face placere sa te aud pe tine vorbind cu Mine. E inexplicabil ce simt cand vad ca ai dorinta asta sa vorbesti cu Mine! Uneori esti prea grabita, sau somnoroasa sau pur si simplu lenesa si nu iti faci timp si pentru Mine. Nici nu stii cat ma intristeaza lucrul acesta. Totusi, nu pot sa nu te iubesc. Tu esti a Mea! "Din dragoste pentru tine, aleasa Mea, te-am chemat pe nume, ti-am vorbit cu buna vointa, inca inainte ca tu sa Ma cunosti".. Cum poti sa uiti ca te-am ales? Cum poti sa uiti ca te iubesc?... Asculta-Ma cu atentie! Familia ta nu este a ta, prietenii tai nu sunt ai tai. La un moment dat, va trebui sa renunti la ei, dar iti vei da seama ca renunti la ceva trecator, pentru ceva vesnic, nestricacios, care nu se invecheste niciodata, care nu te paraseste niciodata! Ai parte de dezamagiri si de tradari, ai parte de necazuri si tristete. Dar, scumpa Mea, priveste catre Mine! Eu stiu ce simti! Esti fiica Mea!Iti vreau binele, insa pentru acum, asta inseamna bine pentru tine! Eu nu iti pot face rau. Si atat timp cat nu Imi dai drumul de la mana, nimic rau nu ti se va intampla. Iti promit! Stiu ca e greu sa ai incredere, stiu ca incerci sa iti tii viata sub control. De ce nu te odihnesti la umbra Mea? Vino si aseaza-ti capul pe pieptul Meu! Vreau sa stii ca sunt aici."
Tata, implineste-mi sufletul insetat!

Maternitatea timpului...

Uneori ma intreb de ce nu pot opri timpul in loc.. Stai! imi vine sa strig. Stai, pana ce imbratisarea isi da drumul, pana ce vantul se opreste, pana ce luna apune, pana ce zambetul paleste. Stai! Unde te duci asa grabit?.. Opreste-te inainte sa raman fara cuvinte, inainte sa imi sece lacrimile, inainte sa fac ceva gresit. Insa cuvantul zboara si lacrima curge. Timpul trece si odata cu el, doar amintirile unor timpuri trecute ne mai insotesc. Unde fugi, timp? La cine te grabesti?...Vreau sa ma opresc. Si o fac. Scot bateria de la ceas. Stau si privesc, ma gandesc, meditez. Opresc activitatile si ma privesc, ma intreb si aflu. Umblu de colo-colo, si amagesc minutul. Dar cand revin pe planeta, aflu ca de fapt, eu am stat, iar timpul si-a continuat calatoria.
Ceasornicul ticaie fara mila si limba nu se opreste din ciclul ei pasnic. Fiecare secunda trece si o data cu ea milioane de evenimente, impanzite la sute, mii de kilometri. Poti sa Ii ceri socoteala? Poti sa Il intrebi de ce? Unde s-a nascut timpul? Cand a inceput? Care e izvorul lui? Si...cand va "muri"?
In cochilia unei scoici ruginite, am prins odata 3 minute. Le-am privit agitandu-se si zbatandu-se ca un fluture in lat, pana ce aripile lor s-au sfaramat. Le-am presarat cenusa pe cristalul linistit al oceanului si am spus vantului: du-le departe!Insa vantul s-a oprit in loc, la fel ca intreaga natura. In sfera intunecata a tacerii am citit tristete si jale. Toata natura se oprise. Oceanul a luat cenusa, pamantul a invesmantat-o in solul cenusiu si soarele a inaltat un mugur. Zapada s-a asezat peste el, iar ploaia l-a facut sa rodeasca. Moarte si viata.

22 Nov. 2011

"I used to pray for inspiration..Now I'm praying for experiences"..

Today...

I woke up this morning thinking...:"Another normal day"... I had this boring feeling about doing the same thing everyday. Wake up, read and write, go to school, go to work, come back home, eat, drink, smile, cry..Everyday, the same thing? Than I thought: No. Everyday is special. Everyday is a day I won't get the chance to meet again. Every second that passes by brings me closer to forever. You see, even I do the same things everyday, the circumstances and people I meet or see, won't be the same.Today I might feel good, tomorrow I might feel bad. Today I might meet you, tomorrow I won't. I might have this feeling that I am bored but in fact, everyday we're getting older, without noticing. Time's flying by. You can't stop it. You won't have this day again. You won't get the chance to do the things that you are doing today. I wrote on a page :"Today I am here. Standing at the kitchen table, reading my dear Bible and writing. Tomorrow I might be somewhere else. I don't know where, but maybe not here anymore, not doing the same things"...
Today might be sunny. Tomorrow might rain. But everyday, is one of a kind. Everyday is a gift for living. What are you going to do with it? I, myself want to do unexpected things, maybe do things for the first time in my life, maybe sing on the streets, maybe tell someone that I love her/him.I'm gonna let the sun shine onto my face until it goes down. I'll count my blessings, sing to my Lord, and praise Him for another gift. The gift of being alive today...

Created...

In case you needed a "push" for today... Sometimes for us (girls), mornings can be really tough. We fight with bad-haired days, with untreated feelings and sometimes we feel like the last person someone would talk to. Because this is what we are. We cry when we are happy and we laugh when we are sad. Sometimes we see ourselves too skinny or too fat. And sometimes we forget how valuable we are. And I'm not talking about human value but that price that God paid for us. He put some time apart for us, you know? We were not made just like that. He created us in an unique and special way, He outlined a life line for us and He made a plan for our lives. He put a special talent and a gift in our hearts and He made us in such way, that no one can be exactly like us and remember: there are things that only you can do. No one on this Earth can do the things that you can. You are unique. You are special, not just because you are a girl, but because He created you. You are not from nowhere. You are here for a purpose. There is something inside you that God put in, something that no one else have. The Bible says every each of us has a gift. You have a gift...Maybe you think that you were not created by Him, that you simply appeared from nowhere, or you evolved from bacteria or tiny little particles. Then let me ask you something: Do bacteria and particles have feelings? Because if you think that physically you evolved from those little atoms, where do feeling come from? How come we feel things like, disappointment or anger or wonder? Why can't bacteria cry? Where do this come from? Can bacterias and atoms feel?Don't you think that is strange and unusual? There's gotta be something more behind this. Someone who manages all this thing from behind what we can see. Feeling didn't developed from bacterias as I didn't evolved from monkeys:)
So, next time when you wake up one morning feeling like nothing, take few moments to really think about who you are and the reason why you are here...

Good morning

It's hardly 6 in the morning and I am awake. I should be on my way to work, but here I am trying to make my thoughts fit. I had a great experience a few days ago, and I still feel the taste of it. It's something about friendship. And about what makes it last. I've heard opinions about this subject but most of them seemed to me very objective. I think friendship is something you are involved in with heart and soul. It is not based on how many times you've had fun with a person, nor the fact that you feel good when that person is around. It is not a feeling nor a mood. Friendship is based on a strong determination and life-long motivation. It means to stand by your friend when she/he needs the most. Like a warm and trusty shoulder in a cold winter weather. Right in the middle of the street. It means to love unconditionally even when she/he does not deserve.
I have a best friend. But our story does not begin with a white night spent together or with "things we have in common". We didn't make a list of the "things we like most" or "people we hate". My first conversation with her was about our common Friend. Jesus. And what He has done for each of us. I know that our relationship is based on Him. And I do not live with the fear that one day she will be taken from me (except when she will go Home), because I know that this kind of relationship is one of a life time.

T.F.

They say it does not exist. That it's just a myth. That it's just a fairy tale. How come I feel it every day? How come it changed me so much?...Fairy tales does not change life! How come this one does?...

The bridge

It is said that on his way to conquer the world, Alexandru Macedon passed through a lot of countries. Every time he crossed a bridge, he would turn back and tear it to the ground. This way his army knew there is no turning back. There was only ahead.They knew their purpose and desire was laying ahead. This was their catchword:"No turning back"...They had this oath before enrolling the army, and they would give their last breath for their country and goal. Even if they knew their families and friends and life was back there, they had no change to get there. They've given up everything for that one goal. Everything.
I think it is the same in a christian life. You have to break down every little bridge that keeps you in touch with your past. Once you've known Jesus and what He has done for you, you no longer belong to your past. That includes your acts, words, vice or sin." You are no longer a slave of your sin". "They will know the Truth and the Truth will give them freedom".
If there's any bridge that keeps you turning back every time, maybe it's time you should do something about it. You should know where are you heading.You shouldn't let anything to get in your way,in your way to Christ. Everyday is a battlefield. A battle which should be brought down to your knees. That's the place where the end of your daily battle is written. Either you win it, or lose it... The more bridges you let behind, the harder will be for you to advance. Tear that bridges down!

:)

"When you think you've done enough, push it just a little bit. You will see there's room for more. There will always be room for one more smile, one more hug, one more person. The Earth is not too small for you to fit in"...

what if?...

I was listening to this video, and an idea popped into my head: what if there would be a site where all can write and share their life stories?... Something like facebook, but with another purpose. A site on which people can share their life experiences, their stories. It would be like talking to an old friend. You could get help or advice, you can read others people stories, you can find true friends with whom you can talk, or laugh or cry. It would be like a huge mailbox. I used to keep in touch with my friends through letters for a while. I was telling them about my student life and about the changes that have marked my life. For so long this way of expressing myself have helped me, which is why I'm writing even now. Some stories have really marked me, have impressed me and motivated me to go on with my life. I think that if ever, this idea would take root in someones hands, it would be a great opportunity for everybody to realize that they're not alone. Your life can influence mine and so on...
Listening to people's life stories, have made me realize I'm not the only one with problems. But much more important, listening to their problems and trying to help or to encourage others, have made my problems seem too small to give them any attention. It made me realize I'm truly blessed. I think that if we could make time to listen to the ones who need to be listened , we will change our life and much more. We could start living as a huge community, where everyone is important and everyone is helped...
It's a really nice dream, isn't it?

hello, my friend

It's amazing how ideas hit me in the morning. I just wake up and: there they are! Sometimes I wonder: do they ever sleep? They're like a bunch of kids trying to wake up their parents on the Christmas morning.
Anyways, I saw you on the streets today. I don't know what's going on, but, seriously, you should change your face! Or at least your attitude...It's something about it that makes you think: "Man! That dude just got hit!" Seriously, you should do something about it. It's not that you should smile all the time or something, but try to cheer up a little bit. Shake off that unhappiness. Literally. Take yourself by your neck, and shake it off! Take that mood down. We are humans, we all have good and bad days, but if I ever learned something in my 21-year-life, is that life does not pat you on the back.. No, no. It hits you like a full- speed train. Right there, in front of your eyes. It's unexpected. It's harsh. Sometimes, rude. What's important is, how do you deal with it. And here you have two options. You either run, or face it. Someone told me once:" Think about your death everyday. Face your enemy. You can do it". That made me wonder. Who is my enemy? Fear of death? Fear of others? Fear of the unknown?
Well, my friend, let me tell you something. All I see everyday are people who are scared of something or someone. People who are so scared that they're not gonna be accepted that they live their life based on compromise and lies. People so scared they're not gonna be loved, that they give their treasures and everything they have best to anyone who asks for it. People who seek confidence and peace in wrong places, such as drugs and drinks or sex. Fear is haunting this Earth, wreaking peoples' hearts and life, leaving behind broken hearts and uncertainty.
It's been my fearest enemy for as long as I can remember. I can't tell you I'm cured of it, but I've learned that every day is battle field. A fight that it's taken down to the place of it. On my knees. And I can tell you my friend, there is always, Someone who is listening.

Isaia 49:15

Cine stie cu adevarat ce se afla in sufletul unei mame? Cine stie ce se intampla in sufletul ei atunci cand isi tine pentru prima data copilul nou-nascut in palme? Cine poate masura dragostea unei mame? Cine poate exprima durerea ei atunci cand pierde un copil? Ce se intampla in sufletul ei cand isi vede puii parasind cuibul? Cine poate acoperi imensul gol lasat in urma de ei? Care este sentimentul care poate descrie perfect starea inimii ei atunci cand isi vede copilul inaintand spre altar? Cum poate o mama sa aiba o asa rabdare? Unde gasesti maini mai aspre decat a ei? Si totusi care maini te mangaie mai blajin ca mainile de mama?... Ai vazut ochi mai inlacrimati ca cei de mama? Ai ascultat o melodie mai frumoasa decat cea cantata de ea? Cate rugaciuni soptite, udate de lacrimi fierbinti nu ti-au auzit urechile in noptile cand febra nu scadea sau durerea din piciorul rupt nu contenea? Cati ani nu te-a asteptat mama ta sa te intorci?
Tin minte ca de multe ori o priveam pe mama spaland mormane de haine, dezinfectand biberoane si calcand rufarie cat pentru un camin de studenti. Se trezea prima, se culca ultima. Casa arata ca un pahar in fiecare dimineata.
Imi amintesc cum imi facea "mai-mai" pe spate sau ma legana cu perna pe picioare, pana somnul imi inchidea de tot genele. Imi amintesc cum ne lua in jurul ei, cu vechea Biblie in mana si ne citea despre Iov, despre Moise si Avraam...
O mama nu uita niciodata ca a fost si ea copil... Ea iubeste pana la ultima suflare, iarta pana ramane fara iertare...
Si totusi:" Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza si sa nu aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totusi, Eu nu te voi uita cu nici un chip"...

Be yourself. Everyone else is taken

"Cata energie consumam pe altarul impacarii cu noi insine, daca suntem victimele unei respingeri sau daca ne comparam cu altii!Multi aduc aceste incertitudini in relatiile lor cu Dumnezeu si nu stiu cum sa le franga stramtoarea.Dureri nemarturisite ne paralizeaza pe multi dintre noi, fiindca nu intelegem ca Dumnezeu ne-a creat diferit!Ne lasam cuprinsi de iritare cand vedem ca cineva este exuberant si dorim sa-i negam aceasta trasatura, cand, de fapt,Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu o personalitate distincta.Invers, ma simt la fel de deranjat de cel care, aflandu-se pe culmile emotionale, nu intelege dispozitia mai rezervata a altuia. Unul din cele mai izbavitoare momente ale vietii este acela cand suntem in stare sa ne acceptam asa cum ne-a creat Dumnezeu si sa ne eliberam de catusele incercarilor de a fi cineva sau ceva ce nu am fost meniti niciodata sa fim. Abia atunci vom putea sa ne avantam spre acea personalitate unica pe care Dumnezeu a dat-o fiecaruia dintre noi"...
Ma regsesc in citatul lui Ravi. De multe ori m-am intrebat de ce nu pot fi ca ceilalti. De ce ea/el poate si eu nu?Sau, uitandu-ma la altii facand un lucru, mi-am zis:"pot si eu", insa incercand sa fac ca ei, am dat-o in bara. De ce? Niciodata insa nu m-am intrebat daca intr-adevar ce faceam sau eram pe cale sa fac, era bine, sau daca era ceea ce trebuia sa fac. Pur si simplu m-am lasat prinsa in mreaja "spiritului de turma". Iar faptul ca altii puteau, imi dadea impresia ca trebuie sa reusesc si eu. Insa nu e asa.. Stiu ca altii pot fi modelele noastre si ca unii sunt o adevarata inspiratie pentru noi, insa niciodata nu vom putea fi ei. Incep sa ma gandesc la milioanele de adolescenti care au drept model o "papusa de Hollywood", care sunt inspirati de "personalitati" adolescentine, visand poate sa apara poate intr-o zi pe coperta vreunei reviste.
Vrem sa fim altcineva, insa niciodata nu cautam sa vedem ce se ascunde in spatele tuturor zambetelor galante sau a rochiilor de seara. Nu ne sinchisim sa cautam adevarul din spatele unui zvon ci inghitim ciocolata cu tot cu staniol. Vrem sa fim ca ei, nestiind ca, de fapt, ei sunt cei care au nevoie de un model sau de un tel in viata.Suntem gata sa renuntam la multe pentru ca sa fim ca cineva. Nu ne intrebam insa, daca ei ar renunta la ceva ca sa fie ca noi.
Cineva spunea odata :"Defineste viata privind inapoi si traieste-o privind inainte".Cred ca la asta se rezuma ,pana la urma. Viata iti este definita nu de o persoana, ci de scopul ei in sine. Incepe viata de la coada la cap.Pare absurd dar daca stai si te gandesti, cam asa e. Stabileste-ti un scop, iar acel scop iti va influenta viata. Porneste de la scop, si vei ajunge la implinire."Daca acel scop este de a avea mai multa intimitate cu Dumnezeu, atunci merita sa renunti la bine pentru mai bine"..

Gadilici

The "Bibi-face"...:D
De obicei e cuminte. Asculta si face ce ii spun de cele mai multe ori. Facem o echipa grozava. Doar ca uneori, mai face nazbatii. Ca orice copil. Mi-am promis sa nu ma supar pe el, insa intr-o zi, promisiunea parea facuta tare demult si el parea ca nu ma aude.Suparata, i-am zis pe un ton cat se poate de ferm.
" Darius, daca nu incetezi in momentul asta, ma supar pe tine! Daca nu asculti, schimb si eu foaia! La care el:
"Care foaie, Bibi?"....
***
Intr-o zi, cand facea "rondul" lui obisnuit prin curte, fara sa vrea, s-a impiedicat si a cazut. N-a zis nimic, ci s-a ridicat si , meticulos, a inceput sa isi stearga hainele. Tata ii zice:
"Ce faci, mai bicule?esti asa de..."Urma sa zica impiedicat, cand, Darius, pe un ton prompt la cei 5 anisor i-o taie scurt:
"Da, bicule, stiu. Sunt genial!"...si isi urma drumul.

***
Intr-o zi stateam in pat, cu o durere urata de abdomen. Darius vine la mine si ma intreaba ce am. Dupa ce afla, sta putin pe ganduri si apoi zice, zambind:
"Bibi, uite cum facem:taie "butica" mea si pune-o la tine si nu te mai doare burta apoi!"...
"Bine da nu poti sa tai burta asa, pur si simplu"..
Se mai gandeste el ce se gandeste, apoi vine cu gentuta lui verde unde are medicamentele, si incet, atent, o deschide si mi-o intinde, zicand:
"Serveste!"...

Harmony..

Cred ca ai experimentat si tu emotiile unui examen, sau nerabdarea cu care astepti un raspuns important. Oricine a trecut pe aici. Nerabdarea aia care te face sa iti pui o mie de intrebari si iti da zero raspunsuri. Am trecut printr-o perioada nu frumoasa tare dar sa zic, mai putin placuta... De obiccei in astfel de situatii ma plec pe genunchi si cer ajutor Tatalui. De data asta insa, eram la capat. Am inceput sa Il acuz:"Daca faceai cum Te-am rugat EU, nu se intampla asa!"..Mi-am golit tot sufetul inaintea Lui, dezgropand greseli din trecut si esecuri(aici am avut o lista destul de lunga), dezamagiri si vise frante.Am continuat asa pentru o vreme si chiar am fost perseverenta un timp..Am sfarsit prin a-I spune:"Doamne, cred ca avem nevoie de o pauza"...
Dupa un timp am avut ocazia sa merg la Brasov pentru ceva zile.De obicei, cand sunt in mijlocul naturii, nivelul meu de sensibilitate creste cu cateva grade, si am sperat ca acolo am sa imi revin. Deci, iata-ma intr-o dimineata racoroasa pe balconul pensiunii, infofolita bine-bine intr-un cearsaf si cu o ceasca enorma de ceai in mana. Priveam la muntii invesmantati din fata si din cand in cand, mai sorbeam cate un pic de ceai,doar asa, sa-mi umplu stomacul cu ceva..Si asa sufletul imi era gol, mi-am zis ca o sa compenseze.(Apropo, stie cineva cu ce se umple sufletul?). Ma gandeam la toata situatia asta, insa nu ma gandeam cum sa scap de ea.Ceva mi-a atras atentia, la un moment dat. Un cantec dulce. Dulce de tot. Am inchis ochii sa ma pot concentra. Apoi, am privit: o intreaga orchestra se desfasura in fata ochilor: vantul se juca printre ramurile pinilor inalti, indoindu-le si eliberand tonuri sublime.M-am uitat atenta la maretia brazilor: atat de puternici, atat de inalti si tari, neinfricati in fata furtunilor si a ploii puternice, si totusi, atat de gingas si delicat urmau mana Dirijorului.Toti, de la mic la mare, cantau o lauda perfecta, o armonie completa. Freamatul lor mi-a adus buburuze pe mana si caldura in suflet. Am ascultat mult cantul lor, pana cand am simtit ceva rece si usor prelingandu-se pe obraz, si pentru prima oara dupa mult timp mi-am dat seama cat de egoista sunt. Cat de zgarcita sunt cand vine vorba de multumiri si laude. Cat de "saraca" sunt cand vine vorba de cuvinte de recunostinta la adresa Creatorului. Cat de "grabita" sunt cand vine vorba de rugaciune. Obisnuiesc sa-I arunc cateva cuvinte inainte sa-mi intind oasele intr-un pat calduros, al meu!,pentru care, BTW, n-am nici un merit. Cate minute pe zi Ii dau? Mi-e ciuda cum imi gasesc timp sa fac chiar si ceea ce nu trebuie sa fac. Si la sfarsitul zilei, tot am ceva de reprosat..Si natura?Chiar si ea stie cum sa se intoarca spre Stapan. Parca s-a mai schimbat un pic perspectiva, nu?..Stand in ziua aia rece si cetoasa, o raza mica-mica de tot, s-a desprins din culcusul ei si a razbit prin patura de nori....Am inceput sa imi numar binecuvantarile. A iesit o lista lunga. Ca alea de telefon, dupa conversatii intregi cu un vechi si bun prieten. Am descoperit victorii, pe care-mi pusesem stampila si happy ending-uri pe care mi le asumasem, cand de fapt, nici n-ar fi fost posibile numai prin "puterea" mea...Am inteles ca eu si Tata suntem una. Exact ca intr-o orchestra unde instrumentele sunt acordate toate pe aceeasi nota, si unde toate au ochii atintiti la dirijor.Numai cand sunt la aceeasi lungime de unda cu Dirijorul meu, pot sa imi gasesc echilibrul si odata cu el, pacea.Numai atunci cand cantam aceeasi melodie, pot gusta armonia unei fericiri pure.
Stiti ce e minunat in legatura cu Tatal nostru? Pentru El nu exista trecut. Exista doar "un viitor si o nadejde". Si atunci cand te astepti sa iti intoarca lista de "acuzatii", El doar te ia in brate si iti spune bland:" Bine ai revenit"...

Rasuflu...

Ma hotarasc in seara asta sa fac o plimbare. Imi trag un hanorac pe cap, imi pun castile in urechi si-mi infund picioarele intr-o pereche de tenisi ponositi..o pornesc la drum. Plaja e la 5 minute de aici, de aceea ma hotarasc sa imi prelungesc plimbarea si o apuc pe unde-mi vad ochii. E ceasul 8 si magazinele sunt inchise, insa vitrinele te amagesc cu exponatele crocante si dulci. Stomacul insa mi-e plin, deci efectul nu se produce. Ma uit la casele insirate, cu taparelele trase pana jos- zici ca sunt niste gaini mari si infoiate care dorm. Batraneii stau pe banci discutand aprins si gesticuland. Doua babute pe bicicleta trac zambind pe langa mine. Le aud slab binecunoscutul salut buona sera si inclin capul inainte sa se departeze prea tare.
O briza racoroasa adie, purtand miros de scoici si apa sarata. Pescarusii galagiosi se alearga unii pe altii, virand brusc cu aripile enorme si prinzandu-se in joaca de pene.Imi scot tenisii si calc in pietrisul inca fierbinte. Inaintez spre mare si muzica e depasita de zgomotul talazurlor ce se izbesc de stanci. Imi scot castile si las sunetul sa patrunda adanc in mine. As vrea pentru un moment sa-l pot aduna intr-o carapace de scoica, sa-l am cu mine mereu. Spuma valurilor alba se intinde lenesa spre mal ca in urmatoarele secunde sa dispara ca si cum nici n-ar fi fost. Ultimele sclipiri ale soarelui se reflecta in apa dand impresia unei paturi de diamant scuturata de vant. Cerul e pictat duios in nuante de mov si roz, iar in jurul unui nor, o tenta puternica de portocaliu iti da impresia ca din cer, coboara lin o dara de foc. In departare, pamantul s-a impreunat cu cerul, ca intr-o menghina de azur.Ma asez incet pe stanca, parca nevrand sa mi se simta prezenta de teama ca magia va dispare. Peisajul ma face sa ma cutremur si pentru cateva momente ma cuprinde o stare de reverenta si teama. Stau in fata creatiei cu rasuflarea taiata. In minte imi vin versetele din psalmi..:"Cerurile spun slava lui si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte a caror sunet sa fie auzit, dar rasunetul lor strabate tot pamantul si glasul lor merge pana la marginile pamantului..un val cheama alt val la vuietul caderii apelor Tale"In mijlocul cantarilor de lauda ale valurilor si a psalmilor trambitati de cer, ingenunchez. Acum suntem daor noi doi si marea. Ma plec in fata Creatorului, acelasi care mi-e Tata, Prieten bun, dar in fata laudelor naturii, cuvintele mele sunt de prisos. Las doar lacrimi de multumire si reverenta sa atinga stanca uscata, aducand o jertfa tacuta Domnului. Ma imbratiseaza strans printr-o briza calda.
Ultimele straluciri dispar in spatele muntelui ca si cum ai asacunde o moneda de aur sub o plapuma de safir.Ma ridic si pasesc usor spre mal. Marea s-a potolit, inganand un cantec dulce, linistit. In drum spre casa, oamenii inclina usor capul in semn de salut si zambesc..Uimita ma opresc in prima vitrina si ma privesc: aceeasi tenisi ponositi, acelasi hanorac larg..o alta fata. Privind in urma, imi dau seama ca am zambit tot drumul pana aici. Alta data, mi-as fi pus gluga in cap si mi-as fi luat talpasita spre casa. Acum, insa, imi asez zambetul mai bine pe fata, trec cu limba odata peste dinti si, in pas vioi o pornesc spre alta lume...

Life...in a box...

O ceasca de ciocolata calda. Neagra. Biblia. Roua pe picioare. Rasete. O pereche de ochelari de soare. Papuci confortabili. Gerbera. O perna moale si umflata. O gradina cu flori. O caldura in burtica. Milka. Agenda 2011. Ciorba de perisoare. Spray de rodii. Sau de vanilie. Adina. Carti. Bune si multe. Diminetile cu racoare. Blog. Zambetul tau. Cess. Cumparaturi cu mama. Si Adina.Piersici. Camera mea. Portmoneul gol de bani si plin de biletele de la Cess. Tiramisu. Judge Judy. Vintage. Plimbari lungi in sesiune. Plimabari in ploaie. Darius. Snitele. Pere. Rochii. Rochii lungi si vaporoase. Calatorii. India. Cafenele racoroase si pline de miros de cappuccino. Biciclete. Cirese de mai. Inghetata de caramel. Orele petrecute la telefon cu mama. Leaganul de la bunicu. Crema de maini cu scortisoara. CK.Into you. Tricouri lungi. Cutii de amintiri. Literatura. Gaithers. Muntii.....


Things I like. Things I do..or tend to...

thought...

M-am gandit zilele astea ce ciudata e viata...dar intr-un mod placut, surprinzator de placut...ca un gadilici la picioare.
Distanta te apropie, tristetea e promotorul fericirii pure; dorul te invata rabdarea si zilele cu ploaie te imbie la plimbare...Ma uit in urma, la cotiturile vietii si zambesc. Nu mi-a fost frica sa merg si nu m-am multumit doar sa intind gatul sa vad ce se afla dupa colt. Am pasit prin credinta chiar si atunci cand in fata nu era nici o treapta. Imi amintesc de vremile copilariei cand eram prea mica pentru a vedea peste aragaz. Mama mi-a zis sa nu pun mana pentru ca m-as arde. Desi nu vedeam nimic a trebuit sa o cred pe cuvant pe mama, pentru ca stiam ca ea nu ma minte si nici nu-mi vrea raul. Asa ca nu am intins mana. La fel e cu viata. Nu vezi ce e in fata ta. Nu stii ce se va intampla in urmatoarele secunde. Insa mereu exista o voce care iti spune: Nu te teme si nu te ingrijora. Eu sunt cu tine. Si tot ce trebuie sa faci e sa Il crezi pe cuvant. Pentru ca Dumnezeu nu iti vrea raul si El nu minte. Niciodata. Depinde de tine daca asculti sau nu vocea Lui. El vorbeste mereu, si in cazul in care te intrebi de ce nu Il auzi, ar fi timpul sa iti destupi urechile...

Sa fiti ca ei...

Poate am uitat cum era in stramtorare, cum ma rugam cu credinta unui copilas, cu puritatea unui suflet curat. Am uitat cum era cand ii ceream ceva lui Dumnezeu, fara sa ma indoiesc o clipa ca Tatal meu poate sa imi dea sau sa faca. Rugaciunile scurte si pline de putere rostite dintr-o inima curata. Poate am uitat cum era cand tot ce stiam era ca Dumnezeu ma iubeste si-mi vrea binele. Si nu ma interesa de maine, nici de ieri ci traiam pentru azi. Pentru ieri, eram moarta iar pentru maine inca nu ma nascusem.
Poate am uitat cum era cand experimentam puterea lui Dumnezeu, copil fiind. El imi spunea sa fac si eu faceam. Fara cartiri. Fara intrebari. Incredere totala. Cum era cand ma inchideam in camaruta si plangeam pe genunchi, pentru ca nu stiu ce prietena ma tradase, sau pentru ca nu primisem casa de papusi la care visasem de cand lumea. Plangeam, rugandu-l pe Dumnezeu sa imi vindece inima. Ii spuneam tot.
Ma incredeam in El stiind ca mai devreme sau mai tarziu aveam sa vad un rezultat. Dar nu ma grabeam. Doar asteptam, bucurandu-ma in continuare de viata, de familie si prieteni. Imi trageam plapuma peste cap in noptile cu furtuni si tremurand ii spuneam ca mi-e frica. Il simteam. Ii simteam vocea dincolo de ropotul ploii, chemandu-ma la geam. Isi desfasura splendoarea, prin jocul de lumini fugar si ciudat, prin zgomotul asurzitor dar linistit. Imi arata frumusetea din fiecare picatura de roua si creativitatea in fiecare petec de culoare. Ne plimbam impreuna prin natura si vorbeam. Ma uimea cu dragostea si blandetea cu care ma lua in brate si imi alina sufletul.Imi colora viata.
Am uitat oare cum era? Cum era cand paseam peste prapastii prin credinta si aveam ochii atintiti in sus? Cum era sa am sufletul gol de orice teama si ingrijorare, insa plin de bucurie si zambet...? Sa simt inocenta in sange si puritatea in fiecare gest pe care-l fac. Sa fiu din nou copil, sa strang Mana tare a Lui...Sa inteleg pentru a nu stiu cata oara ca Dumnezeul meu e Dumnezeul fulgerului si a ploii, ca Dumnezeul meu a despartit Marea Rosie si a inviat mortii, ca Dumnezeul meu a schimbat milioane de oameni, si a schimbat cursul istoriei pentru totdeauna...Ca Acelasi Dumnezeu de acum 2000 de ani e Acelasi si azi. Ca Dumnezeul care Si-a iubit Fiul, singurului Lui Fiu L-a jertfit pentru mine, pentru ca ma iubeste prea mult...Sa inteleg odata!
Vreau credinta pura a unui copil, vreau increderea pe care numai sufletul inocent a lor mi-o poate da...

what do you think about life?

Life is an opportunity, benefit from it.
Life is beauty, admire it.
Life is bliss, taste it.
Life is a dream, realize it.
Life is a challenge, meet it.
Life is a duty, complete it.
Life is a game, play it.
Life is a promise, fulfill it.
Life is sorrow, overcome it.
Life is a song, sing it.
Life is a struggle, accept it.
Life is a tragedy, confront it.
Life is an adventure, dare it.
Life is luck, make it.
Life is too precious, do not destroy it.
Life is life, fight for it.
Mother Teresa


All the world's a stage,
And all the men and women merely players;
They have their exits and their entrances;
And one man in his time plays many parts,
His acts being seven ages. At first the infant,
Mewling and puking in the nurse's arms;
Then the whining school-boy, with his satchel
And shining morning face, creeping like snail
Unwillingly to school. And then the lover,
Sighing like furnace, with a woeful ballad
Made to his mistress' eyebrow. Then a soldier,
Full of strange oaths, and bearded like the pard,
Jealous in honour, sudden and quick in quarrel,
Seeking the bubble reputation
Even in the cannon's mouth. And then the justice,
In fair round belly with good capon lin'd,
With eyes severe and beard of formal cut,
Full of wise saws and modern instances;
And so he plays his part. The sixth age shifts
Into the lean and slipper'd pantaloon,
With spectacles on nose and pouch on side;
His youthful hose, well sav'd, a world too wide
For his shrunk shank; and his big manly voice,
Turning again toward childish treble, pipes
And whistles in his sound. Last scene of all,
That ends this strange eventful history,
Is second childishness and mere oblivion;
Sans teeth, sans eyes, sans taste, sans everything.
William Shakespeare



'God whispers to us in our pleasures, speaks to us in our conscience, but shouts in our pains: It is His megaphone to rouse a deaf world'. C.S.Lewis...

cure of souls...

Dragostea Ta ma copleseste, iubirea Ta este peste asteptarile mele. Si uneori am asteptari destul de mari...Incerc sa o inteleg, sa pot cuprinde macar o farama din ceea ce inseamna iubire de Tata, insa ma vad atat de mica si neputincioasa! Incerc sa inteleg cum un Dumnezeu atat de grandios, atat de maiestuos si impunator prin maretia Ta, ai avut timp sa te uiti la o farama de carne,ca mine. Cum un Dumnezeu atat de creativ si inteligent S-a gandit sa ma creeze pe mine, sa-mi dea viata si nu numai! Un viitor si o nadejde. Ce sunt eu? Praf suflat de vant, puful ce se pierde in genune. Gasesc atatea cuvinte sa ma descrie, insa atunci cand ma gandesc la Tine, imi dau seama ca ale mele cuvinte sunt mult prea sarace, mult prea slabe ca sa te poata descrie. Nici un cuvant omenesc nu Te poate completa, nici o minte omeneasca nu Te poate cuprinde. Esti dincolo de noi. Si totusi, in noi...Esti atemporal, si totusi actual. Esti de necuprins si totusi, locuiesti in inimile noastre. Esti Dragoste si Dreptate. Esti Sens.
Tu vezi o inima zdrobita si alini. Vezi un suflet pustiu si il umpli de viata. Vezi lacrimi de tristete si le preschimbi in lacrimi de fericire. Vezi descurajare si ridici. Pe aripi puternice, pe stanci tari, de nebanuit. Tu iubesti. Indiferent de rasa, nationalitate, grad social sau principiu. Treci dincolo de granitele umane si aduci eliberare. Dai speranta. Ne arati ca inca exista bine pe lumea asta, bine pentru care merita sa lupti. Ne arati ca inca exista dragoste,si avem cui sa o daruim. Tu razi de ingrijorari, dar iti pasa de noi. Tu razi de nevoi, dar ne porti de grija. Tu preschimbi incercarea in prilej de sarbatoasre si presari balsam alinator pe rani profunde.
Dumnezeule, nu Te inteleg. Stiu un lucru, insa: esti Tatal meu. Eu sunt fiica Ta. M-ai rascumparat, si ma iubesti. Si din mana Ta nu ma poate smulge nimeni.Ce pot sa Iti cer mai mult?...

14.05.2011...

Lalele...cand ma gandesc la ea, ma gandesc la lalele. Galbene si albe, inflorite si cu parfumul lor imprastiat in toata gradina. Mi-o amintesc aplecata deasupra lor, mica,asa cum era ea, ingrijindu-le cu drag, cu mana ei aspra si batatorita de atata munca. Mainile care au ingrijit 11 copii si au iubit atatia nepoti si stranepoti. Mi-e dor de ele...
Erau inca acolo cand m-am dus ultima oara la ea. In aceeasi gradina,sub aceiasi pomi.Insa ea nu mai era.Florile care odata erau ingrijite de ea,stateau acum cuminti incununand mainile impreunate ale bunicii,pe voalul alb curat.Zambea...
Printre lacrimi am privit-o pe cea care mi-a crescut tatal. Mi-o amintesc cu drag,invartind in fata sobei in ceaun sau culegand musetel din fata portii.Mi-o amintesc zambind si razand, inconjurata de nepoti. Si-mi amintesc de ochii ei de un albastru lucid,transparent,bland. Ne imbratisa pe toti cu privirea, pentru ca in bratele ei nu incapeam toti. Statea pe scaunelul mic, de lemn, dupa o zi plina de munca si ne povestea.Mi-e dor de rasul ei, de vorbele ei.
Am plans, bunico, desi mi-am promis ca am sa fiu tare.Si odata cu lacrimile, te-am lasat si pe tine sa pleci. Spre Patria ta.Nu pot sa nu ma gandesc ce bine e de tine acum...tu esti langa Isus..in sfarsit, ti-ai vazut Creatorul...
Bunico, multumesc pentru copilul pe care l-ai crescut si care este azi tatal meu.Multumesc pentru rugaciunile tale...vor fi singurul lucru care ne va mai insoti de acum pe pamant.Si multumesc pentru ca m-ai iubit, printre zecile de nepoti pe care Dumnezeu ti i-a daruit....
Acum calci pe praf de stele la milioane de kilometri departare...si in sfarsit ai descoperit inceputul..pentru ca nu poti avea un nou inceput decat atunci cand ai ajuns la final...

Pretul...

Golgota- locul eliberarii mele. Locul in care Hristos a deschis portile de cristal ale Cerului. Pentru toti...chiar si pentru mine. Locul in care s-a nascut Dragostea.
Doamne, Tu m-ai iubit in ciuda a tot ce stiai despre mine. Stiai ca Te voi rastigni si eu impreuna cu gloata de oameni orbi de pacat. Stiai ca Te voi huli,si ma voi rusina de Tine. Stiai ca Te voi batjocori si scuipa. Stiai ca ma voi lepada de Tine. Stiai ca Iti voi sfarama inima cu sulita neascultarii mele. Stiai ca spinii pacatelor mele Iti vor strapunge fruntea. Stiai toate astea! Si totusi, ai ales sa ma iubesti...
Mi Te imaginez in fata multimii de hulitori. Stand tacut si plin de durere. Te-ai uitat peste ei cu dragoste, stiind ca suflarea unui singur inger chemat la strigatul Tau,ii putea nimici ca si cum niciodata n-ar fi fost.Insa Tu i-ai iubit.
Mi Te imaginez urcand pe Via Dolorosa,cu lemnul greu, murdar de pacate, pe spatele Tau plin de rani.Incerc sa simt fiecare durere si geamat ce Ti-a iesit pe buzele insetate la fiecare mic pas.Coroana de spini, implantata adanc pe fruntea plina de sudoare si ochii Tai blanzi, picurand stropi reci de lacrimi.Ai fi putut sa Te inalti atunci la Cer..dar Te-ai gandit la mine.
Cand primul piron Ti-a strapuns mana, ai inghitit strigatul de durere...iar cand ai simtit fata Tatalui intorcandu-Se de la Tine, gandul ca ma vei salva pe mine, Ti-a data putere sa induri."Pentru ea...pentru fiica Mea"!
Atarnand intre cer si pamant, dragostea Ta pentru mine, a biruit."Cuiele nu Te-au tinut pe cruce/ puteai atat de lesne sa cobori"...Dar Dragostea Ta pentru mine a biruti durerea, tortura, batjocurile si intr-un final glorios,chiar si moartea.
"Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre.Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti".Realitatea durerilor Tale ma trezeste la viata. Ai dus totul pana la capat.Ai baut tot paharul.Si nu ai sovait nici macar o clipa...
Locul eliberarii mele.Eliberarii de sub robia pacatului.Nu mai sunt al lui.Slujesc unui Dumnezeu care ma-a rascumparat cu un pret inestimabil. Pentru ca atat valorez eu pentru El...

purpose...

"Descopera-ti unicitatea. Stai la rascrucea succeselor si abilitatilor tale si descopera-ti darul. Ai cel putin unul."
Imi revizualizez copilaria,incercand sa imi amintesc ce imi placea sa fac cand eram mica. Marile succese de azi stau uneori in umbra micilor satisfactii de ieri. Lucrurile care odata ni se pareau neinteresante sau pur si simplu prea mici,sunt azi capataiul a multor povesti de viata,povesti care vor dainui peste decenii. Abilitatea nu e ceva ce dobandesti,darul nu e ceva ce trebuie sa ceri.Il ai in tine.Poate il folosesti in fiecare zi fara sa iti dai seama macar. E ceva ce trebuie sa descoperi,facand ce faci tu mai bine, sapand adanc in pasiunea pe care o pui in fiecare gest sau vorba.
Pasiunea e ceea ce te face sa te trezesti in fiecare dimineata cu un zambet pe buze si cu o rugaciune de multumire in suflet. E ceea ce te face sa simti pace in ciuda ingrijorarilor si fericire in orice moment al vietii. E ceea ce te elibereaza de corvoada si te face sa muncesti din greu,dar cu voiosie. E dragostea cu care te apleci asupra copiilor murdari si singuri si le oferi o oaza de seninatate in sufletele lor flamande dupa iubire. Si nu-ti pasa cine te priveste.Si-i imbratisezi strans, strans.O imbratisare muta dar plina de mesaje.
E ceea ce iti da speranta sa mergi mai departe si sa te multumesti cu atat. Pentru ca ATAT e suficient...E ingredientul secret pentru o viata traita din plin.
Conteaza sa faci ce faci tu mai bine. Nu trebuie sa fie ceva grandios si maret. Nu ecranul ceasului ii sa valoare ci micile rotite din interiorul lui...Acolo e esenta. Lucrurile marunte,care iti aduc un zambet.
"Eu sunt daor un ciob de sticla,al carui model si forma nu le cunosc.Insa ceea ce am,pot reflecta in colturile intunecoase ale acestei lumi,in inimile intunecoase ale oamenilor,schimband astfel,ceva din ei.Acesta este rostul meu. Poate ma vad si altii si fac la fel...Acesta este rostul vietii mele"...

MagdaLena...

Magda e o tipa mica.Imi ajunge pana la umar.Uneori pana la ureche cand are tocuri.E o domnisoara frumoasa cu un par mirobolant.E studenta la UMF si vrea sa se faca asistenta medicala,sa plece ca voluntara undeva in India sau Kenia(?)...Prea tare fatuca asta.Imi place ca vorbim mult. Chiar inainte de a ne culca ne vin cele mai trasnite idei si ganduri.Si vorbim pana ne pica ochii de somn..Sau uneori, cand invata,imi citeste cu voce tare despre nursing sau mai nou:verminologie:))(am scris corect?)-asa mai invat si eu cate ceva.Si imi place sa o ascult. Imi place ca impartaseste si nu-i este frica sa isi arate sentimentele. O admir pentru asta. Ii atrag uneori atentia cand sta incruntata, da mi-e draga cand se incrunta.Sau cand face boticu ei de suparata.Sau cand ma trage de falci:))...
Se trezeste(uneori) prima dintre noi si o aud impleticindu-se pana la baie si atunci stiu ca e timpul sa ma trezesc.E aproape ca un ceas desteptator...insa mai silentios...
E mica,dar are o inima mare.Mare de tot.Incap multi in ea..si daca e locul mai stramt,face ce face si incap toti pana la urma...Am vazut-o luptand cu frica si biruind. Am vazut-o luptand cu deznadejdea si dezamagirea si am vazut-o cazand...Dar s-a ridicat.Mica,asa cum e dar lupta cu inversunare.Ii admir credinta si o incurajez cum pot.
Ii sta bine in halat alb si i-am promis ca o las pe ea sa imi faca injectii cand o sa fiu bolnava..Are doua maini harnice si subtirele,dar cand te pisca...:))Insa e gentila in miscari, ca o lacramioara...Aproape ca ii aud clinchetul zglobiu si imprastie pe unde merge o mireasma imbatatoare de dragoste si buna voie.O sa fie o asistenta pe cinste.
Ii place inghetata de la Mc.McFlurry.De ciocolata.Ii plac plimbarile dar nu si shoppingul.E perfect. Nici colegele ei de camera nu se dau in vant dupa el.Ii place sa rada cand stalcesc cate un termen medical si dupa ce se amuza bine, ma corecteaza.Cu blandete si rabdare.O caracterizeaza.
Scrie fain.Personal si fara ocolisuri.Spune ce gandeste si nu face compromisuri. Incurajeaza si binecuvinteaza. Persevereaza si de cele mai multe ori intinde o mana buna de ajutor.E colega de camera geniala...da vine la pachet..aproape mereu...

P.S.ti love you...:D

escape...

alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5601416593495193186" />


O patura, o sticla de apa(de izvor),o carte buna(de penal) si o ciocolata(milka-fara pretentii)...Asa mi-am inceput vacanta in indepartatul coltisor de lume numit "fundul gradinii", unde nu te deranjeaza nimeni (doar cand m-a descoperit dupa doua zile mama) si unde poti sa fii tu insuti: cu picioarele desculte si pantalonii suflecati si palaria de paie a bunicului invechita si ciuruita toata.Prima parte a zilei am petrecut-o admirand natura...unii ar spune ca e cam aceeasi:iarba tot verde si cerul tot albastru.Si acelasi soare,in fiecare dmineata. Ha!Daca nu ai stat sa privesti niciodata mersul norilor pe cer sau procesul de crestere al unei flori,ei bine,ai cam trait pe langa lume, nu in ea.Natura se schimba.In fiecare zi.De la exterior e aceeasi, dar incearca sa "patrunzi" un pic in ea. Si ai sa vezi ce se ascunde in spatele ierbii inalte,dincolo de acoperisul pamantos al musuroiului de furnici...Sus, intre doua crengute inmugurite, un paianjen tese linistit,impletind fire de arama in scheme diforme dar simetrice(nu-mi plac paianjenii,apropo). Roua a desenat frumos un sirag de perle natural ce sclipeste de-ti ia ochii.Un mugurel rosiatic a pocnit,iar petalele nou nascute inspira cu nesat aerul racoros. O gargarita mare si urata isi croieste drum printre cateva fire de iarba.O privesc si rad,gandindu-ma ca e prea grasa ca sa zboare.Prind o gazulita intre degete si incep sa o intorc pe toate partile,studiindu-i forma minuscula a aripilor si ochisorii cat doua varfuri de ac.Ii dau drumul si incearca sa zboare,dar e prea ametita. Se aseaza obosita pe o frunza si aproape ii aud oftatul de usurare. Incerc sa urmaresc fiecare pata de culoare si sa absorb fiecare micut punct de roua.Fosnetul ierbii imi face pielea ca de gaina,si ma cutremur toata cand iarba frageda imi atinge talpile.Urmaresc soarele din spatele ramelor negre si ma joc cu razele,incercand sa prind o farama de lumina intr-un pumn.Aici pot sa vin fara ceas si fara telefonul meu credincios. Fara facebook si fara chat..Si e bine! Aici las timpul sa treaca dar am impresia ca sta pe loc. Soarele isi continua drumul,vantul danseaza silentios si mugurii prind viata.Intreaga natura e in schimbare.
Ma regasesc peste cateva ore aplecata asupra colii de hartie cu un creion tocit si mintea plina de ganduri.Langa mine cartea de penal sta deschisa la aceeasi pagina ca dimineata , ciocolata e mancata pe jumatate si sticla e goala...Miroase a levantica.

did You really mean " forever"?...

Simt dragostea Ta, de o mie de ori mai dulce de fiecare data cand Te privesc...chiar si atunci cand iti gresesc in asa hal incat imi este rusine sa imi privesc fata in oglinda. Farmecul e atunci cand,cu blandete in ochi si dragoste de Tata in inima, te apleci asupra mea si ma ridici,din nou.Imi mangai inima si imi soptesti "Esti a Mea!Pe vecie!"Si nu conteaza ce am facut si nu conteaza cat am gresit...Tu ma iubesti. Si nu uiti, ci imi amintesti in fiecare zi...Cuvintele sunt prea putine, insa cu minusculele semne mici si negre astern pe hartie ce simt.Acolo ma regasesti de fiecare data, aplecata asupra ei,mazgalind,impletind amintiri cu lacrimi si rasete.Acolo imi vorbesti si imi spui unde sa ma duc cand toate usile s-au inchis.Acolo ascult vocea Ta,ca un susur bland,siroind printre pietrele aruncate de ei...spre inima mea."Inca un pas...Eu nu te las"...Ne continuam drumul impreuna,ca odinioara,pasind peste toate,cu Tine de mana...



http://www.youtube.com/watch?v=oFWxgBcI2FQ

B.F-"blessed forever with a best friend"

Am stat o gramada sa ma gandesc ce sa scriu.E luni si mai sunt 2 zile pana la "the big day"...M-am tot gandit cum si ce sa fac sa iti spun, mi-am stors ultima suflare a creierasului sa ma pot exprima cat mai bine.Ioc!Asa ca, uite aici:iti zic cat mai concis si clar:
Dear draga mea,
Au trecut 2 ani de cand te cunosc.Mai trebe sa zic ca au fost 2 dintre cei mai frumosi ani?..nu cred..Se vede.Se vede in fiecare zi in care ma faci sa zambesc,in fiecare clipa in care ma inveti sa ma bucur de viata. De dimineata, de cand ma trezesc cu fetisoara ta dezumflata de somn, cu ochii zglobii de copil pana seara,cand ne spunem "noapte buna" sau simplu, "pa", ma inveti ce inseamna prietenie si tot tacamu' care intra in familia lexicala a acestui cuvant.
Ti-am mai zis, cred, ca imi esti draga.Tare.M-am tot agitat sa caut semnificatia numelui tau, da'm-am lasat pagubasa si mi-am propus sa iti zic ce inseamna pentru mine.Inseamna "cristalina".Ca apa de izvor,ca un susur subtire ce va dainui peste ani in inima mea.Nu ma indoiesc ca vocea ta a linistit de multe ori inimi indurerate.Stiu cel putin una. A mea. Inseamna "eternitate",gandindu-ma la coltul de rai pus in suflet de Tatal nostru si pe care il imparti fara egoism in fiecare zi celor din jur. Uitandu-ma la tine, ma gandesc la "rabdare"...aia de care dai dovada ori de cate ori nu-s gata la timp pentru repetitie sau mai bine...acea rabdare cu care ma incojori in fiecare zi, si-mi spui:"O sa inveti.Sunt sigura".Inseamna "alinare"..am simtit-o in fiecare imbratisare si in fiecare mic gest pe care l-ai facut.Si mi-a fost de-ajuns. "Seninatatea" te incojoara mereu, chiar si atunci cand simti nevoia sa plangi.Pentru ca asa esti tu:plangi cand esti bucuroasa si razi cand ti-e greu. Si iar am ajuns la "E"..."eleganta"?..O,da..chiar si in somn..cu capsorul tau mic pe brat si gluga capotului in cap.Si in rochita ta albastra cu flori maro;sau invers?...Mai inseamna "l..(eram sa scriu"love"- vorbim de asta mai tarziu)"Libertate",eliberata de tot ce a fost in trecut,un lucru important care l-am invatat de la tine.Ai cunoscut Adevarul, si L-ai lasat sa te elibereze. Nu ai privit inapoi,ci ti-ai atintit ochii catre Cer..Pentru ca aia e tinta ta. O ultima chestie ar fi ca esti "adorabila" in toate sensurile. Pe bune. Chiar si atunci cand esti semi-serioasa.
Draguta,stii ca Domnul are simtul umorului..cred ca noua ni l-a dat la pachet;imi place sa rad cu tine, pentru ca alaturi de tine am descoperit ca e senin chiar si atunci cand ploua afara. Si am invatat ca un prieten adevarat nu te paraseste fie ce-o fi!Si in nenorocire ajunge ca un frate!(in cazul nostru o sora).Impart cu tine si bucurii si intristari.Iti multumesc ca ma suporti,Cess...Iti multumesc pentru fiecare moment pe care il petreci alaturi de mine desi ai fi putut fi in alta parte.Multumesc ca faci mancare atat de buna...Multumesc pentru ca ai ales sa alergam amandoua pe acest pamant..asa, printre celelalte milioane de pamanteni...Si, Cess, scumpo...nu uita un lucru...valoarea ta, e cea pe care ti-a dat-o Domnul Isus pe cruce..este de neestimat.Si inca ceva...esti o regina in devenire,in asteptarea Regelui tau....
P.S.te iubesc...rau de tot..

My Miss Ella...

"Viata este o lupta,dar nu poti sa te bati cu pumnii...Trebuie sa te lupti cu inima. Daca pumnii ti-s mai insangerati decat genunchii, inseamna ca nu te lupti lupta care trebuie"...
Imi amintesc de vremurile copilariei, cand nu trecea o zi fara sa am vreo zgarietura sau o vanataie pe genunchii mei slabanogi. Cat era ziua de mare alergam,zbieram si ma luptam, cautand comori si secrete, ba in podul bunicii, ba prin vreun helesteu uitat de lume. Eram pe rand, capitan de vas, doctorita sau mama cu 3 copii(de obicei papusile mele scobite si chelboase). Nu cred ca a ramas vreun copac neatins sau neescaladat de mine,sau vreun locsor in camarile "de curat" ale bunicii, pe care sa nu le fi vizitat.Fiecare escapada se termina ori cu un nas julit, ori cu un cot insangerat. Insa nu imi pasa. Stiam ca, in fiecare seara, era cineva acolo sa imi spele rana si sa o bandajeze. Doua maini neobosite, crapate dar pline de blandete. Atingerea lor aspra imi crea un sentiment placut de siguranta. Eram in bratele ei.Ma atingea cu mainile,si-mi vorbea cu inima. Ma saruta de noapte buna si visele erau mai frumoase. E Miss Ella a mea.
Cu genunchii tociti, si mainile crapate sau cu lacrimi in ochi, insa cu zambetul pe buze si inima plina de dragoste. O ciudatenie a zilelor noastre,ca un tezaur antic, pretios...M-a invatat sa ma lupt. Sa ma lupt pe genunchi in noptile lungi,si cu zambetul pe buze in zilele ploioase. Si mainile ei m-au articulat cand am gresit, insa aceleasi maini m-au imbratisat cand am cazut. A ras de necazuri si a plans de bucurie. S-a luptat cu inima.De aia acum e plina de cicatrici;insa e din ce in ce mai mare. E plina de oameni dragi si amintiri frumoase.Insa mai mult nu pot vedea.Mi-ar placea sa o deschid intr-o zi si sa vad care e izvorul ei.De unde vin toate?Mi-ar zice doar atat:"uita-te la genunchii mei"...Acolo e adevarata lupta, o lupta al carei capitan nu sunt eu, nici ea.E Dragostea.

"Copile," a zis, lipindu-si capul de al meu si mangaindu-ma pe obraz cu degetele ei batatorite, "poti s-o biciuiesti si s-o bati pana-si pierde cunostinta, poti s-o tarasti pe strazi si s-o scuipi, poti chiar s-o spanzuri de un copac, s-o impungi cu tepuse ascutite si sa-i rapesti si ultima suflare de viata, insa, in cele din urma, indiferent ce-ai face, indiferent cat de mult te straduiesti s-o ucizi, dragostea va invinge."

i was here...

Incerc sa prind o farama de somn,dintr-un colt indepartat de lume.S-a speriat insa,poate din cauza iuresului de ganduri ce-mi framanta de ieri mintea.Se joaca,un joc neinteles de cuvinte si imagini,invaluite in ceata trecutului.Zgomotele noptii le aud perfect: cantecul unei pasari de noapte,mieunatul unei pisici, rasul zgomotos al unui betiv, tusea dureroasa a vecinei de jos...Vantul adie,iar perdeaua falfaie incetisor,aducand un racoros miros de levantica. Orasul doarme,invaluit in lumina rece a lunii.Luminitele geamurilor contureaza Sibiul,dandu-i o nota de mister.Incerc sa cuprind orasul cu ochii si sa-l trag in cufarul de amintiri al inimii...
M-am plimbat azi pe strazile intortocheate care, nu stiu de ce imi amintesc de un vechi oras roman, antic si plin de taine, cu alei pietruite,ganguri intunecate si geamuri acoperite de "taparele" verzi, decolorate. Pe aproape fiecare casa,sapata in tencuiala sau lipita de ea,este desenata o cruce. Bisericutele mici,in stil baroc,racoroase si tacute,au usile larg deschise.Ma apropii si intru,lasand intunericul sa ma cuprinda,si linistea sa imi imbratiseze sufletul.Bancile de lemn,incrustate cu model floral,murdare,vechi si prafuite,mi se par chiar confortabile. Imi ochesc un loc,si contemplu in liniste,adulmecand mirosul putred de lemn umed.Aproape imi aud inima batand si muschii incordandu-mi-se.O rafala de vant imi misca o suvita de par,gadilandu-mi delicat urechea.O las sa se joace in voie.
O raza subtire,patrunde prin geamul prafuit parca chemandu-ma afara.Ies,si dau de un cimitir.Ma plimb incet, citind de pe pietrele mortuare,nume, date, ani, profesii.Atat de diferiti,si totusi la fel.Pe dinauntru.Langa mormantul unui prunc de 2 anisori,mic,invechit,cu balariile ce imbraca crucea de abia vizibila,troneaza impunator un aranjament mortuar,din marmura neagra pe care sta scris numele unui profesor universitar,licentiat in teologie si drept.In alta parte,nepotii indurerati ai unei bunici au scris cu litere aurite "nu te vom uita niciodata",pe o coroana impunatoare de crini.Langa ea, un tanar de 19 ani si-a sfarsit calatoria pe pamant acum 3 saptamani.Ma uit la multimea de morminte si incerc sa realizez ca toti au fost unde sunt si eu acum..pe acelasi pamant,cu vise,temeri,idealuri,familii si aceleasi dureri. Poate acum cativa ani, poate acum 3 saptamani.Ce ciudat!Ne incepem viata la fel,poate o si traim la fel,impartind acelasi fel de fericire,durere,idei si principii,calcam toti pe acelasi pamant,insa nu plecam tot la fel.Imi place sa ma plimb prin cimitir.Si nu,nu sunt genul de persoana care iubeste singuratatea in locul prietenilor ci doar acel gen de persoana care iubeste linistea.Si uneori prietenii ti-o pot darui.Plimbandu-ma insa pe aici,azi am inteles ca singuratatea te obliga sa gandesti,sa analizezi,sa observi.Si am inteles azi ca totu-i numai praf.Din tarana am fost facuti si acolo ne intoarcem.Deci, care -i scopul la toate? Am citit undeva ca "daca omul nu a gasit ceva pentru care merita sa moara, nu e pregatit sa traiasca"...Eu cred ca am gasit acel ceva in Isus.Am inteles azi ce inseamna durere,insa ca promotor al fericirii pure.Si am inteles ca moartea nu e altceva decat un mic impediment spre adevarata viata.Si ca totul depinde de cum traiesc acum,si ce caut eu acum...Pentru cine traiesc si nu cat adun.Ce spun si nu ce pun deoparte.Ce fac si nu ce stric...Am iesit de acolo cu zambetul pe buze si pace in inima.Am privit un apus superb de soare si am mancat o inghetata zdravana.Am ras cu mama si pentru a nu stiu cata oara i-am spus ca o iubesc.I-am zambit unui copil si am mirosit toporasii de pe pervazul unei batrane.Am trait.

"until my dying day, Lord, I'll serve You"...inchid ochii si repet cuvintele, fara sunet,doar cu o miscare subtire a buzelor si a sufletului.Las versurile armonioase sa imi inunde mintea si incep sa scormonesc in suflet dupa dulci amintiri."Daca ai facut o juruinta lui Dumnezeu nu zabovi sa o implinesti!Caci Lui nu-I plac cei fara minte. De aceea implineste juruinta pe care ai facut-o"(Ecles5:4)Gandul imi zboara la ziua botezului,la acel "da" spus dintr-o inima curata si gata sa se jertfeasca pentru Iubitul inimii ei...Acel "da" m-a urmarit in ultimele zile,crestand adanc in amintirea mea,o rana."Pana cand vrei sa Il urmezi?"...Imi amintesc de tremurul vocii si miile perechi de ochi ce ma priveau:ingeri si oameni,cunoscuti si prieteni."Pana la moarte"....Ca un ecou imi rasuna in minte tot acest timp trecut,si totusi parca a fost ieri...Dragostea dintai,pasiunea si focul acela nestins.Faptele dintai,setea nepotolita de Cuvant.Juruinte.Legamant.Mireasma parfumului de trandafiri, umple biserica in timp ce, rand pe rand,in apa cristalina,sufletele noastre se leaga pe vecie intr-un consimtamant tacit,strans.
...
Mi-e dor sa resimt acel puternic simtamant,acea unda subtila a Duhului peste mine.Mi-e dor sa revad fetele lor zambind, si aurul curat al soarelui pe inima mea.Intr-o zi...toate se vor implini...

o lupta de o zi...

E una din zilele alea cand ma trezesc bine dispusa pe la 6, arunc o privire pe geam si apoi nu mai zambesc pentru tot restul zilei..Una din zilele alea cand cred ca in sfarsit am trecut peste ce era mai rau,insa cand ma uit in spate realizez ca tot acolo sunt...Iluzie? Mai degraba realitate. Una din zilele alea cand capotul uzat isi infasoara bratele in jurul meu si ceaiul cald imi gadila gatul,cand caietul cu notite sta ravasit in fata si pixul nu mai vrea sa scrie.
O zi in care astept un raspuns insa cerul pare de arama.Ma uit inapoi si ma intreb:"mi-a scapat ceva?" Caut acel ceva prin vraful de carti din dulap,apoi renunt.Ma retrag cu vechea Biblie in mana, cautand un locsor linistit.E una din zilele cand as vrea sa aud glasul fratelui meu spunandu-mi unde se afla nu stiu ce verset pe care il caut de saptamani intregi.Una din zilele cand...imi dau masca jos.O pun frumos pe marginea dulapului, ma uit in oglinda si-mi vorbesc.Ma descatusez de sentimente si stari si raman asa,transparenta si lucioasa ca o sticla.Ma uit in dreptul inimii,si o vad tresarind.E cam sifonata,si pe ici-colo vad bucatele desprinzandu-se.Incerc sa le pun la loc,insa mainile imi tremura tare si cu cat incerc sa o repar cu atat mai multa paguba fac.Renunt,dezarmata."Apropiati-va de Dumnezeu si El se va apropia de voi.Curatiti-va mainile pacatosilor;curatiti-va inima, oameni cu inima impartita"...Ma uit la inima mea si o vad parca pentru prima data cum e: camarute mici-mici,fiecare cu cate un afis,mic,mare,colorat,rupt,bandajat:
facultate,relatii,familia,sentimente,prieteni,biserica...si lista continua.E cam praf,trebuie sa recunosc...
Intru in prima camera si ridic de jos cartile imprastiate:penal,civil,financiar,si le asez pe dulapul pe care scrie cu litere mici,rotunjite:"Plugarul trebuie sa munceasca inainte sa stranga roadele".Ridic pozele colegilor si le asez pe celalalt raft:"o privire prietenoasa inveseleste inima,o veste buna intareste oasele".
Intru pe rand in celelalte camere,culeg poze si amintiri,carti si jurnale si le pun pe raftul relatiilor:"...dar este un prieten care tine mai mult la tine decat un frate",raftul familiei:"copiii copiilor sunt cununa batranilor si parintii sunt slava copiilor",raftul sentimentelor:"nu starniti,nu treziti dragostea,pana nu vine ea",pe raftul prieteniei:"prietenul adevarat iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate",pe raftul bisericii:"caci sfatul este o candela, invatatura este o lumina iar indemnul si mustrarea sunt calea vietii".Le privesc adanc pe toate si incerc sa le tin minte locul pentru a nu-stiu-cata oara.
Ies din ultima camera cu un sentiment caldicel de primavara...rasfoiesc biblia si gasesc in Ioan8:32:"veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi"..E versetul care imi rasuna in minte de cateva zile...Eliberare..eliberare de ce?De frica,pentru ca sa ma pot bucura de viata.Eliberare de deznadejde ca sa pot avea pace.Eliberare de ura,ca sa pot ierta..."Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica,ci de putere, de dragoste si de chibzuinta".
Inchid Biblia si ma uit la masca de pe marginea dulapului.E frumoasa si arata tare bine.Pun mana pe ea,insa nu o ridic, ci incet-incet o imping catre margine, cu ochii inchisi asteptand sa aud zgomotul facut de miile de cioburi sfaramate.Si acel zgomot imi aduce eliberare.Iar data viitoare cand satan vine la mine cu alta,si mai frumoasa,am sa-i zic:"nu, multumesc, mastile imi provoaca mancarimi"...

Micile bucurii,imi insenineaza ziua.Imi dau seama ca nu imi trebuie o ditamai surpriza ca sa zambesc si nici ceva de valoare. Un raspuns mi-e de ajuns. Un cuvant bun, imi face inima sa tresara de bucurie. Chiar si intr-o zi ca asta,fara soare, ma pot bucura.Pentru ca nu depind de vreme, si nici de imprejurari. Depind de Dumnezeu. Si ceea ce am descoperit e ca Dumnezeu nu dezamageste niciodata si mai mult, imi insenineaza fata cu un zambet in mijlocul intristarii, ma acopera cu bratele Lui cand ma plec pe genunchi. Si ma asculta. Si Lui Ii pasa. Aham! Ma supara nedreptatea din jurul meu? Ma dor glumele prostesti si ironia prietenilor? Nu-mi place de profa de penal? Vreau sa merg dar nu am resurse?Imi trebuie ceva? El stie.El cunoaste. Si Ii pasa! Doar asteapta bland si rabdator sa Ii spun. Vrea sa auda de la mine ce imi place, ce ma deranjeaza si ce vreau. Asa ca astern pe hartie sau pe lacrimi fierbinti tot pasul meu si toata dorinta mea. Si i-o dau Lui...Pur si simplu.Si uneori astept minuni colosale, gandind ca asta inseamna implinirea. Ceva palpabil, ceva enorm, vizibil. Insa ma surprinde de fiecare data cu un gest, o vorba sau o privire aproape imperceptibila, uneori vazuta doar de mine,insa simtita de o lume intreaga. E atunci cand Dumnezeul Suprem, Creatorul Universului se apleaca duios asupra mea, un bot de carne cu ochi. Fara zgomot, fara zarva, fara taraboi. Imi sopteste:"te iubesc", si ma lasa sa vad si cat de mult."Aceasta este experienta sfintirii-munca si vointa alaturi de Cristos, in timp ce El face in noi lucrarea de transformare- consecventa,ascultarea in lucruri mari si mici, straduindu-ne cat putem si inaintam, increzandu-ne in Dumnezeu sa faca restul"(Joanna Weaver).