Sis',
Mi-e dor de tine. Stiu ca am zis ca, pe genunchi, vom fi mereu una langa cealalta,dar acum chiar mi-ar prinde bine o imbratisare de la tine..Sau poate chiar o palma dupa ceafa. Orice. Numai sa fie palpabil.
Ma intind in fotoliul moale si pufos si ma uit la pozele de odinioara, cand tu erai tunsa baieteste si mie imi lipseau doi dinti. Ma uit la fetele dragute ce zambesc din poze, asa de vesele si fara griji, cu ochii mari si gura deschisa la maxim. Parca ieri eram acasa, ciufulindu-ne una pe cealalta sau alergandu-ne prin casa.
Nu-i ciudat, timpul asta? Cum trairile noastre devin amintiri, iar viata noastra se masoara fara intrerupere in ore, zile, ani?
Mi-ar prinde bine o imbratisare. Sau o privire. Sau un zambet...

To the world.

I'm sad, but not broken, on the ground, but not defeated.
You may try to tear me apart, but nothing can bring me down.
This is not because I am who I am
Nor because I am strong,
Because I'm not.
But I have something else that keeps me alive.
And these are not my dreams, nor my desires.
Not my family, not my friends.
I have something that no one and nothing can take away from me,
Something that I will always cling to,
In my good and bad times.
I have my Savior.

un gand...

Cat de usor accepta oamenii ca cineva poate pacatui, insa cat de extrem de greu le vine sa creada ca el se poate pocai!..De ce acceptam pacatul asa usor in vietile noastre si ale altora, gasind mereu motive pentru infaptuirea lor, gasind scuze de genul:"Dumnezeu stie ca sunt om" sau "nu sunt sfant"? De ce ne vine atat de usor sa acceptam ca am pacatuit insa ne vine atat de greu sa credem ca putem fi iertati? Oamenii scuza extrem de usor pe cineva care pacatuieste, insa il face nebun pe cel care cauta iertarea si pocainta...