o lupta de o zi...

E una din zilele alea cand ma trezesc bine dispusa pe la 6, arunc o privire pe geam si apoi nu mai zambesc pentru tot restul zilei..Una din zilele alea cand cred ca in sfarsit am trecut peste ce era mai rau,insa cand ma uit in spate realizez ca tot acolo sunt...Iluzie? Mai degraba realitate. Una din zilele alea cand capotul uzat isi infasoara bratele in jurul meu si ceaiul cald imi gadila gatul,cand caietul cu notite sta ravasit in fata si pixul nu mai vrea sa scrie.
O zi in care astept un raspuns insa cerul pare de arama.Ma uit inapoi si ma intreb:"mi-a scapat ceva?" Caut acel ceva prin vraful de carti din dulap,apoi renunt.Ma retrag cu vechea Biblie in mana, cautand un locsor linistit.E una din zilele cand as vrea sa aud glasul fratelui meu spunandu-mi unde se afla nu stiu ce verset pe care il caut de saptamani intregi.Una din zilele cand...imi dau masca jos.O pun frumos pe marginea dulapului, ma uit in oglinda si-mi vorbesc.Ma descatusez de sentimente si stari si raman asa,transparenta si lucioasa ca o sticla.Ma uit in dreptul inimii,si o vad tresarind.E cam sifonata,si pe ici-colo vad bucatele desprinzandu-se.Incerc sa le pun la loc,insa mainile imi tremura tare si cu cat incerc sa o repar cu atat mai multa paguba fac.Renunt,dezarmata."Apropiati-va de Dumnezeu si El se va apropia de voi.Curatiti-va mainile pacatosilor;curatiti-va inima, oameni cu inima impartita"...Ma uit la inima mea si o vad parca pentru prima data cum e: camarute mici-mici,fiecare cu cate un afis,mic,mare,colorat,rupt,bandajat:
facultate,relatii,familia,sentimente,prieteni,biserica...si lista continua.E cam praf,trebuie sa recunosc...
Intru in prima camera si ridic de jos cartile imprastiate:penal,civil,financiar,si le asez pe dulapul pe care scrie cu litere mici,rotunjite:"Plugarul trebuie sa munceasca inainte sa stranga roadele".Ridic pozele colegilor si le asez pe celalalt raft:"o privire prietenoasa inveseleste inima,o veste buna intareste oasele".
Intru pe rand in celelalte camere,culeg poze si amintiri,carti si jurnale si le pun pe raftul relatiilor:"...dar este un prieten care tine mai mult la tine decat un frate",raftul familiei:"copiii copiilor sunt cununa batranilor si parintii sunt slava copiilor",raftul sentimentelor:"nu starniti,nu treziti dragostea,pana nu vine ea",pe raftul prieteniei:"prietenul adevarat iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate",pe raftul bisericii:"caci sfatul este o candela, invatatura este o lumina iar indemnul si mustrarea sunt calea vietii".Le privesc adanc pe toate si incerc sa le tin minte locul pentru a nu-stiu-cata oara.
Ies din ultima camera cu un sentiment caldicel de primavara...rasfoiesc biblia si gasesc in Ioan8:32:"veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi"..E versetul care imi rasuna in minte de cateva zile...Eliberare..eliberare de ce?De frica,pentru ca sa ma pot bucura de viata.Eliberare de deznadejde ca sa pot avea pace.Eliberare de ura,ca sa pot ierta..."Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica,ci de putere, de dragoste si de chibzuinta".
Inchid Biblia si ma uit la masca de pe marginea dulapului.E frumoasa si arata tare bine.Pun mana pe ea,insa nu o ridic, ci incet-incet o imping catre margine, cu ochii inchisi asteptand sa aud zgomotul facut de miile de cioburi sfaramate.Si acel zgomot imi aduce eliberare.Iar data viitoare cand satan vine la mine cu alta,si mai frumoasa,am sa-i zic:"nu, multumesc, mastile imi provoaca mancarimi"...

Micile bucurii,imi insenineaza ziua.Imi dau seama ca nu imi trebuie o ditamai surpriza ca sa zambesc si nici ceva de valoare. Un raspuns mi-e de ajuns. Un cuvant bun, imi face inima sa tresara de bucurie. Chiar si intr-o zi ca asta,fara soare, ma pot bucura.Pentru ca nu depind de vreme, si nici de imprejurari. Depind de Dumnezeu. Si ceea ce am descoperit e ca Dumnezeu nu dezamageste niciodata si mai mult, imi insenineaza fata cu un zambet in mijlocul intristarii, ma acopera cu bratele Lui cand ma plec pe genunchi. Si ma asculta. Si Lui Ii pasa. Aham! Ma supara nedreptatea din jurul meu? Ma dor glumele prostesti si ironia prietenilor? Nu-mi place de profa de penal? Vreau sa merg dar nu am resurse?Imi trebuie ceva? El stie.El cunoaste. Si Ii pasa! Doar asteapta bland si rabdator sa Ii spun. Vrea sa auda de la mine ce imi place, ce ma deranjeaza si ce vreau. Asa ca astern pe hartie sau pe lacrimi fierbinti tot pasul meu si toata dorinta mea. Si i-o dau Lui...Pur si simplu.Si uneori astept minuni colosale, gandind ca asta inseamna implinirea. Ceva palpabil, ceva enorm, vizibil. Insa ma surprinde de fiecare data cu un gest, o vorba sau o privire aproape imperceptibila, uneori vazuta doar de mine,insa simtita de o lume intreaga. E atunci cand Dumnezeul Suprem, Creatorul Universului se apleaca duios asupra mea, un bot de carne cu ochi. Fara zgomot, fara zarva, fara taraboi. Imi sopteste:"te iubesc", si ma lasa sa vad si cat de mult."Aceasta este experienta sfintirii-munca si vointa alaturi de Cristos, in timp ce El face in noi lucrarea de transformare- consecventa,ascultarea in lucruri mari si mici, straduindu-ne cat putem si inaintam, increzandu-ne in Dumnezeu sa faca restul"(Joanna Weaver).