cat de mult ma iubeste....

Mai, stau uneori si ma gandesc la toate binecuvantarile pe care le-am primit. Sunt asa multe si stiu ca majoritatea le-am uitat imediat dupa ce le-am primit.Insa e una care nu o uit si nu o voi uita niciodata...E mama mea. E cea mai frumoasa, cea mai aleasa si cea mai binevenita binecuvantare..Imi place sa spun ca Dumnezeu are gusturi bune:)...Mama mea e un izvor nesecat de voiosie.Are atata energie si atata activitate intr-ansa,ca nu poti sta locului cand esti in preajma ei. Iar daca gasesti timp si pentru asta, iti gaseste ceva de facut imediat.Eu ma scuz de multe ori si petrec timpul urmarindu-i fiecare miscare si fiecare gest.E ferma, si totodata blanda. E energica si totodata de un calm linistitor.Mainile ei care m-au strans de atatea ori in brate, care mi-au aranjat parul la prima mea poza pentru carnetul de elev din clasa intai...mainile acelea, nu le-as da nici pentru o lume intreaga.Cand ma gandesc la mama, imi vine in minte imaginea unei albine..fuge de dimineata pana seara, de la un capat la celalalt al orasului sau tarii..insa in loc de bazaitul enervant al albinei, duce cu ea dulceata voiosiei si calmul netulburat al unei inimi impacate. Rar trece o zi fara sa vorbim, rar inchidem telefonul fara sa ne impartasmi dragostea ca de la mama-fiica..."Te iubesc pana dincolo de vesnicie"-m-am topit cand am auzit glasul mamei,atat de sincer si trasnsparent,atat de profund incat pentru cateva momente am simtit buzele ei moi pe crestetul meu.La departari de zeci sau sute de kilometri, dragostea ei ramane aceeasi.Si asta ma face sa ma gandesc cat de mult poate iubi o mama pe copilul ei?..Cred ca Dumnezeu a pus in inima lor o dragoste deosebita de orice alt fel de dragoste de pe pamant. O dragoste care se sacrifica,care pune pe ceilalti mai presus de nevoile proprii, o dragoste extravaganta...Privind la dragostea ei, ma gandesc la dragostea lui Dumnezeu si la faptul ca, desi stiu ca mama ma iubeste enorm, Dumnezeu ma iubeste de un infinit de ori mai mult...Si, asta, my dear friends, e cea mai mare binecuvantare...

"am sa.."

Cand am sa invat sa tac, am sa stiu sa ascult.Cand am sa invat sa fiu eu insumi, am sa vad lumea cu ochii potriviti. Cand am sa invat sa inteleg, am sa pot sa vorbesc.Cand am sa invat sa pretuiesc,am sa dainuiesc in veci.Cand am sa invat sa plang,am sa ma pot bucura de viata.Cand am sa invat saracia,am sa pot aprecia gustul painii. Cand am sa invat sa recunosc,orice greseala va fi o lectie. Cand am sa invat sa pictez,fiecare vis va deveni realitate. Cand am sa invat sa visez,voi invata sa traiesc. Cand am sa invat sa zambesc,fiecare zi va fi cu soare. Cand am sa invat sa slujesc, voi fi implinita. Cand am sa invat sa ajut, voi descoperi fericirea.Cand am sa invat ce e fericirea,voi descoperi plansul.Cand am sa invat ce e curajul, am sa pot muta muntii.Cand am sa decopar ce e lupta, voi sti ce inseamna asteptarea. Cand am sa invat sa astept voi descoperi rabdarea. Cand am sa invat sa cant,voi deveni inger.Cand am sa invat ce inseamna smerenia,voi descoperi bogatia. Cand am sa invat ce inseamna lipsa, voi descoperi unitatea. Cand am sa invat daruirea,voi descoperi dragostea. Cand am sa invat sa iubesc, am sa invat si pe altii...

in search of...

It's just like that.I open it..it opens back to me.Just like the reflection of a mirror.Every time I look it's there,patiently waiting, no rush, no haste.It stands there without a noise,just a silence calling. A breath of light in the middle of a full and loaded life.
Sometimes I do it, sometimes I don't..Sometimes I just like listening the silence in a crack of light,shadowed by thoughts and memories. Just like an enormous fear wrapped in a beautiful cloak, hiding it's face from light.
And it's happening in front of us,day by day,and we don't realize it.It's another world, a new world waiting for us to discover it,to feel it..join it.Through it, I can travel around the world, I can sail on the Pacific or run careless through the jungles of Peru and Amazons.I can hear the songs of the mermaids and shine between the stars. I can watch the sun going down from the Great Wall or watch the aurora borealis dancing on a cold night in the Arctics.I can see the old ancestors teaching the wisdom and showing the right path. I can be who I want to, even if it's just for some seconds.But it tells me I can do it too.I can seek the unknown without fear and unwrap the antique mysteries of the world.Be there,share happiness,bring joy and love.I can see how the world we live in today either increases or deepens, due to the choices we make everyday, under the same sun.We choose wrong and still we wonder why is so much evil in the world. We choose to tell lies and encourage all the sinful thoughts and facts and still wonder why the child rise upon their parents and nations upon other nations. We choose to let God out of our life and yet ask Him to help us every time we need.This is what we do:struggling this little piece of love, happiness and good which remained in this world with two hours of chatting and another two of eating junk without a care. By suffocating the reason of life with temporarily pleasures and dirt.And then we ask "were do the wisdom stays?where is it's home"?It's right besides you..It's just that you don't care.

15.febr.2011

Uneori Dumnezeu tace. Te asezi pe genunchi, ca de altfel atatea ori, inalti rugaciunea mult asteptata, te ridici zambind, simtind deja in inima un fior de satisfactie. Astepti...Insa raspunsul intarzie.Si te mai apleci odata pe genunchi,si Il rogi pe Dumnezeu acelasi lucru, grabindu-L putin. Si Dumnezeu tace din nou. Ce e de facut?...Ganduri vin in mintea ta, mainile te furnica si ochii iti scapara spre acel loc.Da, ai promis ca El va sta mereu acolo si tu vei asculta. Da, ai promis ca te vei increde in El si vei astepta..Insa acum CHIAR ai nevoie de un raspuns..urgent. Te scuzi, Il impingi nitel si te asezi, incercand sa Ii ignori privirea inlacrimata si semnul dezaprobator.."Doar de data asta. Rezolv eu si dupa aia poti sta"...Asa..acum parca e mai bine,nu? Pui mainile pe carma, si te indrepti increzator spre "solutie". In drum intalnesti oameni "binevoitori". Vor sa te ajute sa rezolvi problema.Te indeamna pe drumul cel mai scurt si sigur, iti dau un sfat si uneori, de ce nu? un umar pe care sa plangi..Esti pe drumul cel bun. Te simti bine. Si ai si de ce: vremea e insorita, soarele parca iti zambeste,mangaindu-te cu razele jucause,pasarile ciripesc, inganand un imn melodios...Viata se deschide inaintea ta ca o mare de cristal, limpede si senina.Asta da viata!Si, hei!Mai sunt multi care merg pe acolo! Te uiti cu subinteles la dreapta ta, parca asteptand sa gasesti pe cineva acolo aprobandu-te.Dar nu e nimeni. Hmmm, ciudat..Sufoci farama de constiinta ramasa inganand odata cu pasarile un cantec dulce....
Si calatoria continua.Ai ales calea usoara, n-o sa dureze mult. Te incanta ideea unei alte victorii si vaslesti cu mai multa incredere. Privesti cu lacomie intinderea albastra si inima-ti palpita de nerabdare.Inca putin...Insa ceva iti atrage atentia..La orizont, cativa nori negri isi fac aparitia,si parca le auzi murumurul greu de la departare. Apuci carma strans si incarci inca o jumatate de kilogram de curaj."E o nimica toata"...Marea parca nu mai e asa linistita si pasarile au tacut. Negrul funebru a inghitit aura magica a soarelui si in jurul tau, incet-incet se lasa intuneric...Valurile spumoase incep un dans ametitor si vantul caldicel si placut se transforma intr-un vuiet ce seamana cu un planset..indelung si cutremurator..."O fi constiinta?" Talazurile bat acum cu putere in mica ta corabie si o simti zgaltaindu-se din toate incheieturile. Carma refuza cu incapatanare sa se supuna si simti cum iti aluneca din maini. Te indarjesti si te incurajezi, spunandu-ti ca va fi bine...Insa acum esti in mijlocul furtunii: ploaia cade in ropote pe capul tau, durerea iti tiuie in urechi, mainile ti-s numai rani,si sufletul..bucati. Din ochi iti curg lacrimi de frica si deznadejde,si te uiti in jur dupa ajutor. Torentul se inteteste,vantul suiera mai aprig si valurile deja trec peste corabioara ta- "inghite apa cu lacomie chiar'...Te opintesti si aduni ultima farama de curaj,ca un ultim act de onoare. In mijlocul zbuciumului nemilos, iti amintesti ca mai e cineva, in cabinele de SUB punte. Aduni toata speranta in doua cuvinte, strigate din strafundul sufletului:"Isuse, ajuta-ma"!Simti cum carma iti scapa din maini si vezi talazul urias napustindu-te peste tine...Insa deodata, deasupra racnetului ploii si al tunetului, auzi o voce blanda, ferma: "Taci! Fara gura"!...Apa se retrage,norii fug si tunetele scurtcircuiteaza...Se lasa linistea. Ridici privirea. Doi ochi blajini si un suras te intampina,parca cu dor..." Copilul Meu, te-am auzit. Chiar si atunci cand crezi ca esti singur, Eu sunt cu tine. Eu am promis ca nu te voi parasi, si ce promit,Eu duc la bun sfarsit.Insa trebuie sa ma lasi sa fac asta pe calea Mea.Cu resursele Mele. Ai incredere in Mine?Vreau doar ce e mai bun pentru tine, si niciodata nu voi lasa sa ti se intample ceva rau.Si atunci cand nu iti dau ceea ce imi ceri, nu e pentru ca nu te ascult, ci pentru ca te iubesc prea mult ca sa iti dau TOT ce tu imi ceri.Vezi tu, daca ti-as da un raspuns imediat la fiecare rugaciune, nu ai putea sa vezi planul Meu pentru tine,nu ai putea sa gusti din fericirea ce vine din asteptare. Si, copilul Meu,aceea este adevarata fericire.Lasa-Ma sa iti arat ce inseamna rabdare, si ascultare.Lasa-Ma sa termin lucrarea pe care am inceput-o in tine...Ce zici? Ai incredere in Mine?"...

pass...

Desi in viata multe lucruri ni se par de-andoaselea,nu sunt.Desi de multe ori vezi doar partea intunecata a paharului, nu inseamna ca pe partea cealalta e la fel.Intr-o zi e soare, intr-o zi e nor.Doar pentru ca are un moment de cadere nu inseamna ca intotdeauna e asa.Ne-am obisnuit sa "etichetam" persoanele dupa cateva minute sau dupa doua vorbe.Ne-am obisnuit sa cunoastem persoanele prin ochii celorlalti, fiindu-ne lene sa le descoperim noi insine...Ne-am obisnuit sa copiem si sa "publicam" compromisuri la minut in loc sa avem curaj sa fim noi insine.E frica de reactia celor din jur, sau frica de necunoscut. Se intinde de multe ori ca o angoasa in jur, intunecandu-ne farama de curaj ramasa.Bajbaim,apucand primul brat ce se intinde inspre noi. Cu ochii inchisi ne lasam tarati in neant, sprijiniti de bratul "prietenilor buni'. O data cunoscuti, odata apropiati, ajunsi acum ca niste straini,prinzandu-ne in jocul "ielelor" de jar.Xeroxul fiintelor de azi. Tragedia zilei de maine. O simfonie afona,un cristal innegrit.
Uitam ca suntem fiinte unice,incercam sa reconstruim un "turn Babel" propriu. La fel de neghiobi, fara nici un licar de speranta."Aici sa imi pun comoara,aici inteligenta, aici capacitatea".Si le uitam acolo,si apoi ne plangem de neputinta.Si, ce?..Azi cad si ma ridic..important e sa invat sa indur esecul, sa incurajez staruinta si sa descopar frumosul...in fiecare zi..o iau de la inceput.
Mi-e ciuda doar ca uit. Uit cat de minunat este Dumnezeul pe care Il slujesc. Uit ca sunt doar un om si ca El e Dumnezeu.
Realitatea e ca Dumnezeu poate sa rezolve orice problema, pe care o aducem la El. Creatia planetelor nu a fost o problema pentru EL. Si nici invierea mortilor. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu- dar El asteapta ca sa-I realizam puterea si sa-I cerem ajutorul...

de ce ai venit, Isus?...

Maria tine Pruncul cu gingasie la piept. Mangaie obrazul micut si Il priveste cu dragoste. I se pare totul un vis: vizita ingerului, calatoria, pastorii si magii veniti de la atata departare, pentru Fiul ei...Cu tandrete, infasoara inca o patura imprejurul Lui. Ochii plini de duiosie Il privesc indelung, incercand sa si-L intipareasca adanc pe coala inimii ei de mama. Fiecare trasatura,fiecare gest, fiecare sunet, il aduna, strop cu strop in ulciorul sufletului ei. In timp ce Copilul Isus doarme linistit, mintea Mariei e ravasita de norii de ganduri:”de unde au stiut pastorii de nasterea Lui?”...”Ingerii?Ingerii au cantat despre Fiul ei?”...”Fiul meu, oare ce plan are Dumnezeu cu Tine?”...
***
Din inaltul intunecat, Dumnezeu priveste cu duiosie mica iesle...”Fiul Meu preaiubit...”! El vede mai mult decat un Prunc infasat in carne omeneasca. Vede un Copil intelept, inavatand in Templu, un Tanar in apele Iordanului. Il vede aplecandu- Se cu mila asupra bolnavilor, imbratisand copiii, hranind multimi. Il vede in gradina, siroi de lacrimi si suspine, Il vede batjocorit, scuipat, lovit. Inima Lui de Tata se frange sub strigatul cutremurator:”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?”..Isi intoarce privirea...Fiul Sau, acelasi cu Cel nascut in iesle sta acum, atarnat intre cer si pamant, sufocat de pacatul lumii intregi. Copilul cerului, marele „Eu Sunt”, Fiul lui Dumnezeu, din cerul plin de slava,imbraca trup de om, vine pe pamant, schimba istoria, schimba milioane de vieti. Pentru ca El a venit pe pamant, tu ai pace. Pentru ca El a ales suferinta, tu te poti bucura. Pentru ca El te iubeste nespus...nu a renuntat, desi stia ce Il asteapta. Dupa 2000 de ani, oamenii isi amintesc de un Prunc, un staul si pastori.Insa a fost si o gradina,o cruce, un mormant.Iar Pruncul ce a stat in iesle, devenit acum barbat, sta pe cruce.
Insa Dumnezeu a privit dincolo de El, dincolo de staul, dincolo de suferinta.A privit la tine. Te-a iubit inca dinainte de a te naste, a intocmit un plan pentru viata ta, iar aceasta iubire a venit in forma singurului Sau Fiu, Isus. Pentru ca tu sa traiesti, sa te bucuri,sa ai pace.Ia un timp din timpul tau in seara de Craciun. Lasa imaginatia sa te poarte pe meleagurile Betleemului din Iudeea, intr-o iesle mica, unde miracolul nasterii Domnului a luat fiinta. Ingenuncheaza inaintea Lui, asa cum esti.Isus te asteapta...