Uneori ma intreb de ce nu pot opri timpul in loc.. Stai! imi vine sa strig. Stai, pana ce imbratisarea isi da drumul, pana ce vantul se opreste, pana ce luna apune, pana ce zambetul paleste. Stai! Unde te duci asa grabit?.. Opreste-te inainte sa raman fara cuvinte, inainte sa imi sece lacrimile, inainte sa fac ceva gresit. Insa cuvantul zboara si lacrima curge. Timpul trece si odata cu el, doar amintirile unor timpuri trecute ne mai insotesc. Unde fugi, timp? La cine te grabesti?...Vreau sa ma opresc. Si o fac. Scot bateria de la ceas. Stau si privesc, ma gandesc, meditez. Opresc activitatile si ma privesc, ma intreb si aflu. Umblu de colo-colo, si amagesc minutul. Dar cand revin pe planeta, aflu ca de fapt, eu am stat, iar timpul si-a continuat calatoria.
Ceasornicul ticaie fara mila si limba nu se opreste din ciclul ei pasnic. Fiecare secunda trece si o data cu ea milioane de evenimente, impanzite la sute, mii de kilometri. Poti sa Ii ceri socoteala? Poti sa Il intrebi de ce? Unde s-a nascut timpul? Cand a inceput? Care e izvorul lui? Si...cand va "muri"?
In cochilia unei scoici ruginite, am prins odata 3 minute. Le-am privit agitandu-se si zbatandu-se ca un fluture in lat, pana ce aripile lor s-au sfaramat. Le-am presarat cenusa pe cristalul linistit al oceanului si am spus vantului: du-le departe!Insa vantul s-a oprit in loc, la fel ca intreaga natura. In sfera intunecata a tacerii am citit tristete si jale. Toata natura se oprise. Oceanul a luat cenusa, pamantul a invesmantat-o in solul cenusiu si soarele a inaltat un mugur. Zapada s-a asezat peste el, iar ploaia l-a facut sa rodeasca. Moarte si viata.
No comments :
Post a Comment