Dulceag...

De cand ma stiu a fost locul in care ma simt in siguranta...Inconjurata de natura si rasfat, ma delectez cu peisaje impresionante si momente de ras tacut,"acel ras care te trimite la pamant cu lacrimi". Privesc luna noua ce s-a cocotat pe cerul albastrui si ma intreb...nu fara farmec si uimire...:"Unde te duci asa grabit?"...M-as pierde in valul dulceag al amintirilor,insa sunetul zglobiu al vocii lui Darius ma trezeste la realitate..A trecut de mult perioada in care imi doaream sa il aud spunandu-mi numele, fiind nevoita sa ma multumesc doar cu ganguritul firav scos atunci cand se aciua in bratele mele. Acum vorbeste mult, pune intrebari multe, scoate "perle" multe...Le strang pe toate in inima, in cufarul meu micut, ingramadind unele peste altele poze, peisaje, figuri, sfaturi...Zambetul lui inramat de cei mai frumosi ochi negri, sunt de ajuns sa ma faca sa spun "pa"(chiar daca e doar pentru cateva ore) viselor mele si sa revin cu picioarele pe planeta celor cuvantatori. Are nevoie de mine. Poate doar pentru a-i arata cum se face un nod, sau pentru nu stiu ce bubita ce mi-o arata incruntat pe manuta dolofana. "E grav?"...Ma priveste cu ochii sclipind asteptand sa ii spun sa aduca spirtul din dulap. Topaie voios, ca dupa cateva momente sa tremure din tot trupsorul de efectul acid avut de spirt asupra "ranii"..Dar zambeste. Ma vrea tot timpul langa el, si nu il inteleg cum de ma poate iubi chiar si dupa ce imi pierd uneori rabdarea cu el. "Nu-i nimic, bibi"...Se intristeaza cand aude ca trebuie sa plec si trebuie sa ii promit la nesfarsit ca o sa ma intorc si o sa stau cu el "mult, mult, mult"...In seara asta canta incetisor, cu telefonul mamei la ureche:" Intoarce-te din drumul tau/Intoarce-te la Dumnezeu", iar glasul lui micut ma inmoaie pana la lacrimi...Il pup repede de noapte buna si ma refugiez in camera cu amintiri, cu bobite sclipind la coltul ochilor...nu il merit.