TBS...

Se spune ca nu conteaza unde esti ci conteaza "cu cine" esti..In mare parte, pentru mine, asta s-a dovedit a fi adevarat. Inca odata. Dumnezeu m-a binecuvantat peste masura. Mi-a dat cei mai tari parinti, cele mai bune surori, si un frate ce nu l-as schimba pentru nimic in lume. Pe langa familie, mi-a dat prieteni adevarati. Cei care ma fac sa uit ca sunt departe de casa, in mijlocul carora incercarile vietii par mai usor de indurat si bucuriile, mai durabile. Am avut ocazia sa ii cunosc si mai bine , acum, cand pentru cateva zile am mers impreuna la Vatra Dornei. Daca ar fi sa incep sa spun despre peisaje, as pierde din vedere ce a fost(si este) mai important...Oamenii... Tinerii astia care au ajuns sa-mi fie atat de dragi.
E ciudat cand, scot capul pe fereastra si vad ca mai sunt altii ca mine...Descopar ca am, poate, lucruri in comun mai multe decat mi-as fi inchipuit si ducem lupte individuale dar cu acelasi scop. Incet, teama de a fi respinsa dispare, inimile se deschid iar conversatiile curg.."Antenele" incep sa cada...Ii vad altfel.
Ma uit la "adunatura" asta de tineri...Ucenici ai lui Isus, deghizati in studenti la medicina, constructii, drept, administratii...Ma uit si ma intreb: "Cum de am ajuns cu totii in acelasi loc?". In urma cu 2 -3 ani nici nu stiam de existenta unora si azi intindem mana la aceeasi masa, si radem peste un joc de ligretto sau uno. Plangem unii pentru altii, ne caram poverile si ne incurajam reciproc..Suntem diferiti, avem obiceiuri care mai de care mai ciudate, provenim din familii si medii sociale diferite.Dar astea toate nu conteaza pentru ca ne avem unii pe altii.
Imi place cand ma trezesc dimineata si citesc mesaje de incurajare de la ei. E linistitor sa stiu ca sunt purtata pe brate de rugaciune si ca Dumnezeu, in bunatatea Lui a avut ideea asta incredibila de a crea prietenii... E ciudat ca suntem atat de diferiti,dar totusi ne tinem laolalta. Imi place sa cant cu ei. Simt un adevarat privilegiu cand imi unesc vocea mea pitigaiata cu a lor, si sunt sigura ca Cerul ne asculta cu placere. Serile de marti si vineri sunt adevarate oaze de pace si liniste sufleteasca intr-un desert pustiu si sec. Sufletele noastre se hranesc, se incurajeaza, se inalta. Uneori ma intreb:"Ah!De ce nu i-am cunoscut mai devreme?"...Dar stiu ca toate au timpul lor...Poate la un moment dat, ne vom desparti...Important e ca i-am cunoscut,i-am iubit, i-am pretuit.
Tineretea e o arta. E un timp cu care nu ne mai intalnim, o foaie ce nu o mai putem intoarce. Ce faci aici si acum, conteaza cu adevarat. Inveti din greselile altora, imparti bucuriile cu ei, speri impreuna cu ei. Greseli se fac, pentru ca suntem oameni. Insa prin bunavointa si respect, le scriem pe nisip si lasam briza timpului sa le duca cat mai departe posibil. Pastram insa in comorie inimilor noastre partasiile, rasetele, bucuria de a ne vedea unii pe altii, victoriile si succesele.
Ce am invatat de la ei?...Am invatat ca nu ceea ce detine il face pe om, ci ceea ce are in suflet. Am invatat ce dincolo de aparente, toti suntem la fel. Am invatat sa ma bucur de micile experiente pe care ti le da viata, pentru ca am inteles ca, adunate, vor construi odata cel mai grandios final posibil.Am invatat sa fiu eu insumi. Am invatat sa plang si sa impartasesc, sa ma bucur si sa incurajez. Am invatat ca toti avem nevoie de o imbratisare zdravana uneori; si viata e mai plina de veselie, cand ai cu cine sa o impartasesti. Si am invatat ca planurile lui Dumnezeu sunt cu muuuult, muuuult, muuult mai minunate decat cel mai minunat si bine pus la punct plan al meu... Accepta, rabda, si increde-te...