Cred ca oamenii ar trebui sa se opreasca din a incerca sa inteleaga de ce se intampla anumite lucruri pe pamant, sau, mai adanc, in vietile noastre. Niciodata, aici pe pamant nu vom intelege pe deplin de ce. Ne pierdem timpul cautand cu disperare un temei, un motiv pentru nu stiu ce nenorocire, iar cand credem ca l-am gasit,ne agatam de el cu toata speranta, pana ce sfarsim dand cu nasul de alt zid, si o luam de la capat, cautand pentru noua incercare un nou raspuns intr-o noua lumina. Dar "nu exista nimic nou sub soare. Ce a fost va mai fi". Cand o sa intelegem asta?
Majoritatea timpului il pierdem cautand raspunsuri la intrebari inutile. E ca si cum te-ai intreba: De ce am facut accident daca eu stiu sigur ca pot conduce? Incercam sa-L ghicim pe Dumnezeu, sa-L minimalizam, sa-L limitam, incadrandu-L in horoscopul nostru zilnic:"Ia sa mai citesc si azi din Cuvant, ca ieri mi-a mers tare bine!" Cum iti poti imgaina ca un Dumnezeu atat de Maret,de Necuprins de...Gigant din toate punctele de vedere, de la cunoastere la scop, se lasa prins in mreaja ta rupta?
Nu ma refer aici ca ar trebui sa incetam a mai cauta voia Lui pentru vietile noastre, nici la adoptarea unui stil pasiv de viata. Ci cred ca, pur si simplu,voia lui Dumnezeu este sa traiesti fiecare secunda, fiecare clipa din viata ta cautandu-L pe El, crescand in cunostinta de El, aducandu-I slava prin fiecare mic aspect al vietii tale. Voia lui Dumnezeu, nu cred ca este un scop, ci o calatorie, un traseu, un mod de viata. Daca nu e prea mult spus, cred ca voia lui Dumnezeu e insasi viata ta, traita in ascultare de El.
Am citit in zeci de carti, zeci de "retete de fericire", pentru o viata implinita. Nu am putut sa nu observ ca ingredientul "ascultare" nu lipsea din nici una din retete. Insa atat de diform a inceput sa sune pentru urechile mele cuvantul asta! Atat de multe pareri si unele atat de contradictorii... Cred ca unele lucruri nu-mi sunt date sa le invat decat prin experienta. Degeaba ma bucur de o noua definitie a unui cuvant(cum ar fi credinta, sau evlavia sau ascultarea), daca nu-i simt gustul in viata mea. Ce inseamna intr-adevar ascultare? Stiu eu cum e cu adevarat sa astept atunci cand tot ce vreau e sa merg mai departe? Sau sa merg, atunci cand frica ma tintuieste pe loc?
Uneori astept nu stiu ce "monstru" de raspuns. Ceva enorm, ca sa ma loveasca uite-aici:fix intre ochi, ca sa ma prind si eu de ce trebuie sa fac.Si astept nu stiu ce semn din cer, cand Tu imi raspunzi de fapt prin mangaierea ierbii pe piciorul meu.
No comments :
Post a Comment