Lalele...cand ma gandesc la ea, ma gandesc la lalele. Galbene si albe, inflorite si cu parfumul lor imprastiat in toata gradina. Mi-o amintesc aplecata deasupra lor, mica,asa cum era ea, ingrijindu-le cu drag, cu mana ei aspra si batatorita de atata munca. Mainile care au ingrijit 11 copii si au iubit atatia nepoti si stranepoti. Mi-e dor de ele...
Erau inca acolo cand m-am dus ultima oara la ea. In aceeasi gradina,sub aceiasi pomi.Insa ea nu mai era.Florile care odata erau ingrijite de ea,stateau acum cuminti incununand mainile impreunate ale bunicii,pe voalul alb curat.Zambea...
Printre lacrimi am privit-o pe cea care mi-a crescut tatal. Mi-o amintesc cu drag,invartind in fata sobei in ceaun sau culegand musetel din fata portii.Mi-o amintesc zambind si razand, inconjurata de nepoti. Si-mi amintesc de ochii ei de un albastru lucid,transparent,bland. Ne imbratisa pe toti cu privirea, pentru ca in bratele ei nu incapeam toti. Statea pe scaunelul mic, de lemn, dupa o zi plina de munca si ne povestea.Mi-e dor de rasul ei, de vorbele ei.
Am plans, bunico, desi mi-am promis ca am sa fiu tare.Si odata cu lacrimile, te-am lasat si pe tine sa pleci. Spre Patria ta.Nu pot sa nu ma gandesc ce bine e de tine acum...tu esti langa Isus..in sfarsit, ti-ai vazut Creatorul...
Bunico, multumesc pentru copilul pe care l-ai crescut si care este azi tatal meu.Multumesc pentru rugaciunile tale...vor fi singurul lucru care ne va mai insoti de acum pe pamant.Si multumesc pentru ca m-ai iubit, printre zecile de nepoti pe care Dumnezeu ti i-a daruit....
Acum calci pe praf de stele la milioane de kilometri departare...si in sfarsit ai descoperit inceputul..pentru ca nu poti avea un nou inceput decat atunci cand ai ajuns la final...
No comments :
Post a Comment