my earthian treasure...

E locul care imi da siguranta..In care nu trebuie sa ma gandesc cum imi sta imbracata in haine de casa, unde nu trebuie sa ma dau mereu cu balsam pe buze si nici sa imi fac griji de o eventuala ruptura in soseta. Aici, sunt eu. Si ei. Dragii mei parinti. Imi place cand mama si tata ma imbratiseaza si se comporta cu mine ca si cum nu ne-am mai vazut de ani de zile..Imbratisarea lor calda si aproape sufocanta imi face bine. Imi da pace. Ii surprind zambindu-si unul cate celalalt, bucurandu-se tacit ca am revenit pe plaiurile copilariei. Darius zburda ca un iedut in jurul meu, nerabdator sa imi arate toate "comorile" lui. Le surprind cate un gest de tandrete, care imi umple sufletul de o dragoste de nedescris. Ca o caldura in burtica...Radem de "perlele" verbale ale lui Darius, si el rade cu toata inima, bucuros de atentia primita. Ii privesc nostalgica, observand pe ici-colo semne ale trecerii timpului, pe chipul lor blajin. E ciudat cum, zi de zi, mi se pare ca nimic nu se schimba, dar privind in urma vad cum totul pare diferit. Timpul e unul din elementele care ma fascineaza cel mai mult...Invizibil, si totusi lasa semne vizibile pe chipul si viata noastra.Precum vantul, trece si nu stii incotro se indreapta, unde e depozitat sau cat mai e din el. Care e inceputul lui?...Unde se ascunde, dupa ce trece? *** Mi-am propus sa pretuiesc cat pot de mult timpul acasa. Desi stiu ca nici tot timpul din lume nu va fi de ajuns sa ma satur de stat cu familia...Lucrurile se schimba..Membrii noi, planuri noi, perspective noi. Vor fi doruri si dureri. Dar vor fi si bucurii si mai important...legatura aceea subtire ca ata, dar tare ca otelul...Dragostea.