Din coltul inchisorii mele catre Dumnezeu...

E intuneric si e frig...Aud vantul suierand ascutit si incerc sa ma agat de ceva fiindca simt ca alunec...In jur, un miros neplacut de fum imi ineaca ochii si simt ca nu pot respira.Tresar...Strig...Dar nimeni nu ma aude.E liniste...E gol..inauntrul meu.Merg indecisa si nesigura spre ceea ce eu cred ca e o iesire.Pasii mei se aud ciudat; ca o prevestire rea.
Imi simt sufletul pustiu si mi-e dor.Ma doare fiecare particica din trupul meu bolnav de pacat.Ma opresc langa perete si incerc sa respir dar aerul e din ce in ce mai greu...Si renunt.Ma prabusesc de abia respirand...Adorm..
Ma trezesc la zgomotul unei usi de fier inchise.Tresar speriata si cu groaza observ barele de fier proptindu-se in fata mea...Le apuc, si trag cu nadejdea ca poate se vor deschide.Strig cu disperare, lacrimile siroindu-mi pe fata in voie.Racnetului meu nu-i raspunde decat ecoul...
Ma retrag intr-un colt, ghemuindu-ma plangand.Las lacrimile sa curga, innodandu-se pe barbia murdara.Doare...Mainile imi tremura si mi-e frig...Simt cum trece timpul pe langa mine...Il simt pur si simplu...si nu-l pot opri.Disperarea isi face cuib in inima mea..sau ce a mai ramas din ea...E toata cioburi si lipsesc bucati mari ...”Unde am ajuns??”ma intreb cu tristete...Ecoul parca imi raspunde batjocoritor:”La capat...” Teama , angoasa si frica imi dau tarcoale razand.Se prind intr-o hora jucand un dans neinteles...Se bucura....
In departare se aud strigate de durere...Tresar...Tipete si tanguieli,vorbe fara rost si rugaciuni se impletesc in cea mai ciudata simfonie a durerii.Plang, si pentru prima data dupa mult timp, ma rog:”Doamne, scapa-ma!” Prezenta mortii ma impresoara si simt ca ma innabus...Simt maini ridicandu-se spre mine, tragand si sfasiind.
...Deodata totul inceteaza...Fantasmele imaginatiei mele se retrag speriate.E liniste.Din coltul inchisorii mele se aud pasi.Ma ghemuiesc si imi acopar fata de teama.Pasii se apropie usor...Stiu ce ma asteapta.O mana ma atinge.Ma retrag speriata si implorand.Ma prinde si incepe sa ma traga spre EL.Strig si ma zbat si plang...Doua brate ma inconjoara si ma tin strans la piept...Zbuciumul mi se opreste...Cineva ma mangaie usor pe crestet soptindu-mi ceva la ureche...E placut ca un susur bland al unei ape de argint.Nu inteleg nimic dar mangaierea imi face bine.Imbratisarea e din ce in ce mai stransa dar blanda, si cuvintele sunt acum clare si ma linistesc...Imi suna cunoscut...”Eu te iubesc mai mult decat orice..!”Imi ridic timida capul...Doi ochi zambitori si blajini imi surad...Il cunosc...?Parca demult...odata...O liniste adanca ma inunda si imi las capul moale pe pieptul de Tata iubitor...Isus, m-ai gasit!Se asterne linistea...
Ma trezesc la zgomotul vocilor furioase: ”Rastigneste-L! Rastigneste-L!” Ura pluteste in aer si pumnii lovesc in gol aratand toti catre un singur loc.Imi ridic capul si privesc.Pe o cruce, in varful unui deal, agatat intre cer si pamant cu fruntea siroindu-I de sange si sudoare, sta Isus...Alerg plangand si imbrancind multimea pana ajung la poalele crucii...Cad in genunchi sprijinindu-ma de lemnul crucii inrosit de sangele scump al Izbavitorului meu...”Doamne, de ce?...” Ochii blajini se adancesc intr-ai mei: ”Fiindca te iubesc...”
”Dar El era strapuns petru pacatele mele, zdrobit pentru fardelegile mele.Pedeapsa care imi da pace a cazut peste El si prin ranile Lui sunt tamaduita”(Isaia 53:5) Iti multumesc Doamne ca nu ai dat inapoi!