Ce ramane cand tu pleci

Am ajuns sa fim acea generatie care isi spune:"Lasa, am sa zic un "iarta-ma" la sfarsit si rezolv situatia". Ideea e ca de foarte multe ori, scuzele nu mai au nici o valoare. Stim ca facem ceva gresit, dar nu ne oprim, gandindu-ne ca,"trebuie sa fim acceptati asa cum suntem" sau "lasa, ca stie ca nu o fac cu intentie". Intentionat sau nu, o faci. Jignesti. Faci o gluma nesarata. Umilesti prin cuvintele tale. Gresesti. Ideea e ca folosim cuvantul asta asa usor in zilele noastre ca nici nu ii mai cunoastem intelesul. Ce inseamna de fapt? Ce ar trebui sa exprime el? Cand sa il folosim? Am ajuns sa ne folosim de o imagine creata pe baza acestui cuvant; stiind ca suntem acceptati usor, ne permitem sa facem glume din ce in ce mai cu subinteles, din ce in ce mai usoare, ca de! la sfarsit, important e sa ne despartim in pace, si, daca e nevoie, un simplu "imi cer scuze", rezolva conflictul. Tu pleci multumit, ca toti au ras la glumele tale, ca ai fost acceptat si toti ti-au zambit la sfarsit, invitandu-te la urmatoarea intalnire. Dar mai e un suflet care pleaca ferfenita de acolo. Ca o carpa roasa si rupta, folosita de prea multe ori. Iti intinde mana si te saluta cu zambetul pe buze, pentru ca a invatat cu mult timp in urma ca asa fac oamenii "tari". Ascund. Tac. Inghit. "No hard feelings,right?". Si pleci. Tu spre "gloria" fraternitatii. El spre deznadejde.