mY Dad...

Ce-mi place cel mai mult e ca nu stiu ce are sa se intample. Lasand teama de necunoscut la o parte, ma avant in ceata din front, uneori cu emotie, alteori pasiva. Dar inaintez. M-am lasat de "arta ghicitului"..."azi cred ca o sa imi mearga totul rau pentru ca nu am citit din Biblie" sau "azi totul imi merge prost pentru ca am uitat sa ma rog"...Dumnezeu nu e roata noastra de rezerva, pe care o punem din cand in cand la masina, si cand nu mai avem nevoie de ea, o dam jos. Am invatat ca atunci cand chiar ai dorinta sa vorbesti cu Tatal, nimic nu te mai poate tine in pat, dimineata. Iar atunci cand vrei cu adevarat sa ai o partasie permanenta cu Domnul, ceea ce ai in inima in fiecare dimineata nu e "Ah, tre' sa ma trezesc iar sa citesc, pentru ca altfel azi o sa imi mearga prost!", ci dorinta si bucuria sincera de a vorbi cu Tata. Cu TATA...wow...!

Nu stiu de cate ori te-ai gandit cu seriozitate la asta... Dumnezeul universului, Cel care a facut cerurile si pamantul, stelele, si planetele, Cel care iti face inima sa mai bata inca o data, Cel fara limite, Cel fara inceput si sfarsit, Cel viu in veci de veci, este Tatal tau! Am invatat si inca invat cum sa ma raportez la Dumnezeu ca la un Tata, cum sa vin inaintea Lui...Am invatat ca nu trebuie sa Il impresionez prin cuvintele mele, nici prin aparitia mea, nici prin faptele mele, pentru ca hei! El ma cunoaste!. Stie mai bine decat mine de ce am nevoie, ce ma doare, ce ma bucura. Imi stie si cea mai adanca dorinta, si cel mai ascuns secret..." Nici o faptura nu este ascunsa de El, ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face". Ma linisteste sa stiu ca Tatal meu e interesat de cele mai naive si mici idei si dorinte, de cele mai patetice suferinte sau intristari...Doar asteapta sa I le spun, exact ca un copil care vine inaintea tatalui pamantesc cu fel de fel de cereri. Ma trezesc uneori vorbind cu El ore intregi, fara sa pot epuiza subiectele, razand uneori de naivitatea mea si minunandu-ma de bogatia rabdarii Sale si abundenta planurilor Sale...Am renuntat la a mai dori sa stiu ce ma asteapta in viitor. Ma avant cu credinta si cu ochii larg deschisi sa vad ce are pregatit pentru mine. Mi-am incredintat viitorul in mana unui Tata grijuliu, protector, atotcunoscator si plin de dragoste, un Tata care imi vrea binele si este gelos atunci cand pun altceva inainte de El...Mi-am propus sa Il las sa ma surprinda, pentru ca stiu ca ceea ce a pregatit El pentru mine e cu mult mai placut si mai minunat decat mi-am inchipuit vreodata cu mintea mea umana.. Punand planurile mele langa planurile lui ma rusinez de limitarea mea in gandire si ceea ce credeam ca "e cel mai bun pentru mine" se dovedeste a fi un rau de care, tot El ma scapa. Si cel mai bine pus la punct plan pentru o viata, facut de mintea celui mai inteligent om de pe pamant, se dovedeste a fi lipsit de plinatate, de frumusete si imaginatie, pe langa planul extraordinar facut de Tatal inca din vesnicie... XOXOXO

picatele...

Ma intreb daca iti mai amintesti de zilele alea calduroase in care ne udam pe strada. De serile la Mc, de unde plecam radiind de parca fusese ziua noastra, cu cate un shake in mana si celelalte impreunate. Iti mai amintesti de dulapul plin, cand venea Adina sau Adi pe la noi? Parca era Craciunul... Sau de diminetile cand stateam pur si simplu in pat si vorbeam, despre tot si toate. Imi amintesc de mesajele din timpul cursurilor plictisitoare. De ziua cand eram sa dau foc la apartament,cu servetelul, de ziua cand ai batut tare in geamul autobuzului ca sa trezesti un nene obosit. Imi amintesc de Shaggy, de restaurantul chinezesc si de gorgoazele din Canta. Imi amintesc de ploaia torentiala din Copou, de oglinda de la BCU si de cei 75 de banuti de la covrigaria "Petru"...Imi amintesc de calatoria cu bicicletele prin Iasi pe care niciodata nu am facut-o, dar am avut dorinta!:) Imi amintesc de ziua ta si ziua Magdei, de Suceava si unchiu' Natanael, de seara pe Bucium cand toti plangeam si ne doream sa fim Acasa..http://www.youtube.com/watch?v=RvfKG8BFBd8 Apusul din Suceava, noptile pictate in rasete ce ne duceau la lacrimi, "Pa-ul" din fiecare seara. Diminetile intunecate, pe ger, spre serviciu, merele inghetate, "P.S. I love you", bolul alimentar. Carcelul de pe partie, sosetele colorate de duminica... ***(to be continued)

binefacere

"Motivul il stie Dumnezeu. Tu fii gata sa sari in ajutorul lor, sa mangai, sa imbarbatezi, sa stergi lacrimi. Cand vine cineva la tine si-ti spune:"Ma doare", nu il intrebi :"de ce?", ci "cum te pot ajuta?...Nu te intereseaza ce face cersetorul cu banii pe care i-ai dat. Intr-un mod indirect, aceia tot la Dumnezeu ajung..."

my earthian treasure...

E locul care imi da siguranta..In care nu trebuie sa ma gandesc cum imi sta imbracata in haine de casa, unde nu trebuie sa ma dau mereu cu balsam pe buze si nici sa imi fac griji de o eventuala ruptura in soseta. Aici, sunt eu. Si ei. Dragii mei parinti. Imi place cand mama si tata ma imbratiseaza si se comporta cu mine ca si cum nu ne-am mai vazut de ani de zile..Imbratisarea lor calda si aproape sufocanta imi face bine. Imi da pace. Ii surprind zambindu-si unul cate celalalt, bucurandu-se tacit ca am revenit pe plaiurile copilariei. Darius zburda ca un iedut in jurul meu, nerabdator sa imi arate toate "comorile" lui. Le surprind cate un gest de tandrete, care imi umple sufletul de o dragoste de nedescris. Ca o caldura in burtica...Radem de "perlele" verbale ale lui Darius, si el rade cu toata inima, bucuros de atentia primita. Ii privesc nostalgica, observand pe ici-colo semne ale trecerii timpului, pe chipul lor blajin. E ciudat cum, zi de zi, mi se pare ca nimic nu se schimba, dar privind in urma vad cum totul pare diferit. Timpul e unul din elementele care ma fascineaza cel mai mult...Invizibil, si totusi lasa semne vizibile pe chipul si viata noastra.Precum vantul, trece si nu stii incotro se indreapta, unde e depozitat sau cat mai e din el. Care e inceputul lui?...Unde se ascunde, dupa ce trece? *** Mi-am propus sa pretuiesc cat pot de mult timpul acasa. Desi stiu ca nici tot timpul din lume nu va fi de ajuns sa ma satur de stat cu familia...Lucrurile se schimba..Membrii noi, planuri noi, perspective noi. Vor fi doruri si dureri. Dar vor fi si bucurii si mai important...legatura aceea subtire ca ata, dar tare ca otelul...Dragostea.

soon

M-am gandit sa iti scriu azi o scrisoare. Poate parea pertinenta si putin indrazneata, insa Tata, cu Tine nu pot fi decat sincera. Daca nu Iti spun cuvintele astea, TU tot le stii, asa ca, decat sa tin in mine, uite Te intreb: "De ce ingadui durerea?"Si aici nu ma refer la cea fizica, ci la durerea aia sfasietoare a sufletului plin de rani. Durerea tacuta a unei inimi zdrobite, durerea care iti rapeste orice vlaga, orice putere de a inainta. Durerea data de pierderea unei persoane dragi, durerea ce curge din cuvinte spuse la momente nepotrivite, durerea barfelor, durerea esecului si a rusinii. Ma refer la deznadejdea care cuprinde sufletul unui om care a incercat a mia oara sa faca un lucru cum trebuie. Ma refer la indoiala nascuta in urma tradarii si la neputinta de a mai striga catre cer. De ce le ingadui?... Acum, privind la viata mea, si a celor din jur, incep sa caut raspunsuri, nu insa pentru a-mi linisti sufletul ci pentru ca am nevoie de calauzire. Daca am inteles ceva e ca, voia Ta, oricum se face, insa prin liberul arbitru si alegerile pe care le fac in fiecare zi, ma indrept cu pasi repezi in sus, sau in jos. Spre viata sau spre moarte. Am inteles ca intrebarea :"De ce", nu isi prea are rostul in viata mea, atat timp cat mi-am pus increderea cu adevarat in Tine. Pentru ca un copil de Dumnezeu nu se teme. Tu mi-ai dat un "duh de putere, de dragoste si de chibzuinta"(2Tim.1:7), si nu un duh de frica. Am inteles ca, durerea e o parte vitala a vietii. Doamne, privesc si nu imi vine sa cred, cat de bine ai stiut sa le combini Tu si cat de minunat impletesti frumosul cu uratul, binele cu mai putin binele si incercarea cu biruinta. Ce ne-am face noi fara durere? Nu am cunoaste adevarata fericire. Ce ne-am face fara esec? Nu am cunoaste succesul. Am ajuns sa iti multumesc pentru incercarile din viata mea, pentru ca am ajuns in sfarsit sa imi pun increderea in Tine. Insa indoiala mea apare si la fel si intrebarile frustrante, atunci cand vad suferinta in viata celor dragi. Insa am invatat ca ma pot da peste cap, pot alerga pana la marginile pamantului si inapoi, insa nu pot sa iau durerea din inima lor. Mi-am dat seama ca cel ce simte durerea e singurul care o poate combate. E alegerea fiecaruia dintre noi. Pot alege sa Iti multumesc, lasand viata si trairea mea in controlul Tau, sau pot alege sa ma plang, sa ma bat cu capul de pereti, sa ridic pumni spre cer si sa ma incapatanez in suferinta mea. Din exeprienta spun ca ultimele patru variante nu dau nici un rezultat. Le-am incercat pe toate, ba chiar le-am practicat pentru o vreme, insa singurul lucru ce a reiesit din tot zgomotul asta a fost...zgomot. Si mai mult, m-a impiedicat sa Iti aud vocea. Am invatat ca, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si nu stingi fitilul fumegand. Din contra, atunci cand inima e mahnita si tacerea e groasa, cand toti prietenii ma parasesc sau pur si simplu stau langa mine, nestiind ce sa faca, Tu Te apleci spre inima mea, si imi vorbesti. Nu stiu cum,dar in astfel de momente Te aud atat de clar! Am invatat ca durerea e buna. Si da, o zic chiar daca exista lacrimi si inca persista rana. Durerea exista cu un scop, iar acela e ca eu sa devin mai mult ca Tine. Mi-ai dat sa aud rugaciuni sincere si de pocainta care mi-ai mangaiat sufletul si mi-au intarit credinta, ca, da, si azi ea are putere. Prin durere am putut sa o cunosc pe Adina mai bine,i-am vazut partea sensibila, am plans si ne-am rugat. Momente memorabile!Unice! Nu voi uita cat voi trai orele petrecute in rugaciune, cum bine stiu ca nici Tu nu vei da uitarii soaptele si suspinele unei inimi ingenunchiate in durere... Am ajuns sa te laud in durere, si prin mine,I-ai facut pe altii sa vada latura frumoasa a durerii..Avem nevoie de ea. O zic din inima. Deci, Tata, multumesc.Multumesc pentru ca nu imi raspunzi la rugaciune atunci cand te rog eu, ci atunci cand gasesti Tu cu cale. Multumesc pentru incercari,si pentru ca le porti impreuna cu mine. Multumesc pentru ca ma faci partasa cu durerea celorlalti, ca astfel sa pot aduce o raza de speranta in inima lor, prin speranta pe care ai pus-o in inima mea...Inca invat sa gust durerea, ca mai apoi sa ma pot bucura o vesnicie intreaga de Tine.