The Author...

Marturie sau biografie...Pana la urma,totul se rezuma la ele doua? Fiecare din noi, scrie o poveste. Cu inima, cu pixul, cu fapta sau cu vorba. Fiecare imprima traseul vietii lui pe o foaie, pe o stanca, pe nisip, si chiar pe o inima. Sunt povesti triste si povesti cu sfarsit fericit, sunt povesti remarcabile si povesti care raman in umbra unor mistere de nedeslusit. Sunt scriitori sinceri, loiali, timizi, dar nu buni si nu rai.Sunt povesti scurte si lungi. In fiecare zi se naste cate o poveste, cate un dor infinit dupa speranta. In fiecare zi moare una, dar lasa in urma ei o sclipire fina, ce duce serpuind in sus..sau in jos..
Poti cunoaste numele, dar nu si povestea din spatele ei...Daca fiecare din noi ne-am da macar un pic silinta sa privim,(cel putin) daca nu sa intelegem o persoana, am realiza cat de mult ne asemanam..In interior suntem cu totii la fel. Avem atatea in comun, si totusi cautam ca orbii raspunsuri peste mari si tari, cand astea se afla chiar sub nasurile noastre.Viata intreaga e un univers alcatuit din povesti, care insa, e atat de denaturat de rau, incat sclipirile de bunatate trec aproape neobservate. Ne-am obisnuit insa cu el, si din obisnuinta trecem la rutina si din rutina la putreziciune. Si povestile noastre mucegaiesc. Si noi odata cu ele.
Ne scriem biografiile, aratand ce am facut, ce am realizat, ce am vorbit si ce am vindecat. Incercam sa ingropam esecurile, sa stergem vorbele urate, sa maturam faptele murdare sub covorului ambitiei, si lustruim statuia propriului nostru ego. Vrem sa aratam cine suntem si ce putem,ce avem si ce stim. Noi suntem eroul propriului fir narativ.Ne hranim cu aplauze si ne imbatam in complimente si urari. Ajungem in final cu o diploma agatata de un perete gol.
Cum ar trebui de fapt sa arate viata noastra si de Cine ar trebui scrisa? Al cui nume ar trebui pus pe acea diploma?
Cred ca viata ar trebui marturisita, nu doar scrisa. In forma unei marturii, nu a unei biografii. A unei povesti in care Eroul e Unul singur, iar acela nu sunt eu...

"Care-i diferenta dintre o marturie si o biogrfie? Intr-o biografie, eroul sunt eu; intr-o marturie, Eroul este Isus. Intr-o biografie spun ce am facut eu; intr-o marturie, spun ce a facut Isus pentru mine"...(Mark Discroll)

l.i.v.e.

Just in case you needed a "push"...

awkward...:)))

And finally, that awkward moment when I realized that all of the above have happened to me...:)

Isaia 48:9, 11a

Majoritatea dintre noi, ne-am facut un dumnezeu propriu..Un Dumnezeu bun, si indurator, bland si credincios care iarta si iubeste neconditionat. Un dumnezeu care nu se uita la exteriorul meu, indiferent cu ce ma impopotonez eu, sau cat de sumar ma infofolesc. Nu, el "se uita la inima", doar, nu? Si ma iarta ca duminica nu ajung la adunare, pentru ca trebuia sa vorbesc cu prietenul virtual, ca si asa am avut o saptamana plina, in care nu mi-am verificat mailu'...Toata saptamana e full, sambata trebuie sa ma odihnesc. Iar timpul cand toata lumea e online e sambata seara. "Da, asta e timpul perfect. Dar, Doamne, nu te supara!De asta avem duminica seara, nu?"
Apoi, e un dumnezeu care ma ajuta la examene. Doar in sesiune ma rog cel mai mult si atunci "il simt cel mai aproape"...Asa era, nu? Si atunci cand o incercare grea vine peste mine(o restanta sau un proiect, o suparare sau un accident), ma supara ,ma impotrivesc, dau din maini si dupa ce obosesc, vin smerit si ii cer ajutorul."Da, dumnezeul meu o sa ma ajute"...
Si mai e atunci cand, dimineata am lenevit prea mult in pat si sunt in intarziere,dar nu plec fara sa citesc macar un pasaj(daca se poate Romani 8:28, sau Isaia 43), pentru ca vreau sa simt ca el e cu mine si azi. Am frica aia in mine,ca daca nu citesc azi sau nu ma rog, nu o sa imi mearga bine...Serios? Si unde scrie asta, ma rog?

Mi-am creat propriul dumnezeu, si nu stiam de ce sunt mereu dezamagita. Ma uitam la oameni, incercand sa imi fac un prototip din ei. Chiar am gasit cativa, dar, hei! Intr-o zi, adevarul m-a izbit unde doare mai tare(la mine e inima, nu stiu la tine unde): erau cu totii oameni! Si ghici ce? Toti ne dezamagim unii pe altii la un moment dat, indiferent cat de grijulii, cat de blanzi, cat de rabdatori suntem. La un moment dat clachezi. Si pentru mine asta a fost momentul in care m-am intors, cerand ajutor dumnezeului meu. Dar el nu se misca. Avea ochi si urechi, avea maini si picioare. Am strigat, am plans, i-am urlat in urechi. M-am prabusit si am asteptat. Nimic. "Doamne, da' nu-ti pasa de mine?"...
***
Ce fel de Dumnezeu slujesc eu?...Cat stiu despre Dumnezeul pe care Il slujesc? De ce Il slujesc? De ce citesc din Biblie? Cat de mult Il cunosc eu pe Dumnezeu?
Un lucru e sigur...Nu pot sluji un Dumnezeu pe care nu-L cunosc, sau cunosc doar "laturile" care imi plac la El...Daca Il slujesc pe Dumnezeu doar pentru beneficiile sau binecuvantarile ce vin odata cu El, inseamna ca nu stiu Cine este El. Daca Il cauti pe Dumnezeu doar pentru avantajele de a te simti "protejat", sau de a-ti sti bunurile in siguranta, cauta in alta parte...Dumnezeu nu are nevoie de lucrurile tale. Dumnezeu le detine deja! De fapt, ce lucru ai, pe care El sa nu ti-l fi dat?
***
Am descoperit ca Dumnezeu imi da ceva mai bun, daca Il caut din toata inima, cu toata puterea mea, cu tot sufletul si cugetul meu. El se da pe Sine Insusi! Ce pot sa cer mai mult?El nu vrea sa fie iubit pentru ca poate sa iti dea pace sau iertare sau liniste in familie, sau succes in viata de afaceri. El vrea sa Il iubesti pentru ceea ce este El. Si atat.
"Din pricina Numelui Meu sunt indelung rabdator, pentru slava Mea Ma opresc fata de tine, ca sa nu te nimicesc. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau sa lucrez!"

azi...

Mi-am facut un colt cu amintiri...Cand imi vine sa plang, am sa ma duc acolo. Cand are sa-mi fie dor de tine, am sa merg acolo. Cand am sa simt nevoia sa fiu singura, am sa alerg acolo. Cand nu vei fi langa mine, amintirile vor fi...