burried memories

E locul in care intru din ce in ce mai des. Unde memoria parcurge lungul drum spre debutul sufletului. Intr-o lume mica si perfecta,traiectoria e dreapta, fara retusuri si masti. Autocompatimire?..Cand sufletul tace, nu e pentru ca e gol, ci pentru ca e trist. Apusul rosu, incalzeste jarul tuciuriu. Un apus pefect. Aici e locul meu. Amintiri, vacante, jurnale,vintage, talpi desculte si blugi rosi. Ce e infinitul?...Oameni se nasc si mor. Ciclul vietii neintrerupt, timpul sasiu, vant de toamna."Plictiseala?nepasare?inseamna sa te opresti din drum. A merge de la semn la realitate semnificata inseamna sa adancesti lumea, sa mergi catre Dumnezeu".Malraux are dreptate. Fiecare obiect, fiecare intamplare, fiecare persoana e un mister, o taina a Creatorului. Plictiseala in cadrul divin nu exista. Acolo e numai cercetare si descoperire. Te descoperi pe tine, lumea si cei din jur. Si asta nu o faci in cameruta ta mica ci in ceea ce doare cel mai tare. In realitate. In adevar-"mai bine sa te doara adevarul si nu minciuna.Cea din urma doare mai tare"..."Progresul nu se poate realiza decat stiind ce a fost spre a nu cadea in aceleasi vechi erori"...De cate ori n-am cazut in aceeasi groapa?...vedem zgarieturile si semnele ultimei batalii,locul in care am cazut de atatea ori incat pamantul e batatorit, dar o luam pe acelasi drum. Insa nu mai intalnim aceeasi oameni.Si ma intreb:m-am schimbat eu sau lumea??"important nu este sa spui:iata ce au facut din mine!ci:iata ce am facut eu din ceea ce au facut din mine".Progres. Un act de recunoastre a limitarii noastre implica atat curaj cat si ajutor. Smerenie, calea crucii.Ne simtim legati de tot,si iarba de pe cale ni se par lanturi...Simone Weil:"lucrurile de care suntem inlantuiti sunt ireale dar lanturile care ne leaga de ele sunt reale"...Ne sperie adevarul si acceptam minciuna. Asta pentru ca undeva,in viata,ne-am vazut pe noi,asa cum suntem:ca vai de noi, limitati si fara masca. Si nu vorbesc de trup ci de suflet.De ganduri. Acele ganduri pe care numai tu le stii,care ti-ar face trupul sa tremure si inima sa bata daca le-ar mai vedea cineva. Acele simtiri si cuvinte care n-au parasit niciodata gura dar s-au ingropat in suflet. Planuri,obsesii,mizerii.Imaginea omului versus Adevar.Punctul din genune versus Divinul colosal.Praful de pe drum si stralucirea diamantelor... Dostoievski:"Nu exista nimic mai frumos, mai adanc, mai imbietor, mai rezonabil, mai barbatesc si mai perfect decat Hristos, ba mai mult decat atat, daca cineva mi-ar dovedi ca Hristos e in afara adevarului si ca adevarul e in afara lui Hristos, mai bine as ramane atunci cu Hristos decat cu adevarul"...

Sarbatoarea bucuriei are in umbra ei, nevazuta de multi, amprenta suferintei si prezenta durerii. Oameni care au avut in viata lor evenimente la care nu tocmai au jubilat, ci la care au plecat capul, au inteles chemarea si au mers mai departe pentru ca erau pocaiti. Nu penticostali, nici baptisti, nici crestini dupa evanghelie ci pocaiti.
Maria – schimbari dureroase: probabil ca si orice alta fata isi imagina si ea o prietenie fara grijuri, o logodna cu felicitari, o casa la tara cu flori in fata pe care sa le uzi in fiecare zi, o viata fara grijuri. Ce a avut in schimb? O prorocie care putea sa o coste uciderea cu pietre daca era prinsa, o relatie dusa cu frica de pe o zi pe alta, o nastere in grajd si o fuga prin Egipt. Cate fete si-ar dori o astfel de "voie a Tatalui" pentru ele in zilele noastre?
Iosif, chemare dureroasa: sa te pastrezi curat si sa vezi ca logodnica ta e insarcinata, asta inainte ca sa te „linisteasca” ingerul Domnului... Sa duci o relatie mai prin umbra, nu din cauza duplicitatii tale ci pentru ca, chemarea Domnului uneori e dureroasa. Sa stii ca Isus e la un pas de a intra in lume si trebuie sa te lupti sa ii asigur un minim de conditii la un han, iar ei sa iti inchida usa in fata. Sa ii oferi sotiei tale in locul unui spital matern, un grajd, dupa 130 de km de drum... Poate chiar sa te intrebi daca toate mesajele ingerilor au fost autentice cand vezi ce grea e voia Lui... Dureros, nu?
Isus, misiune dureroasa: „daca s-ar fi nascut in Palatul lui Irod tot ar fi fost o prea mare smerenie fata de slava ce a lasat-o in cer” spunea cineva. A avut probabil o copilarie dureroasa. Cuiele si lemnul din tamplarie cu siguranta ii aminteau zilnic de finalul misiunii. Nu a facut teologia la Arad sau Bucuresti insa la doisprezece ani punea intrebari in templu iar oamenii invatati nu gaseau raspunsuri. Nu a terminat facultatea de Medicina la Cluj sau Timisoara insa tamaduia bolnavii cu o mila iesita din obisnuit. Si-a parasit parintii la 30 de ani, parca neinteles. Si-a ales 12 oameni simpli pe care i-a invatat 3 ani jumate ca viata de crestin inseamna slujire, ca pana sa fie „pesti in mreaja” s-ar putea sa treaca ani nu doar o noapte. Din cei 12, unul l-a vandut pe aprox. 360 de RON, 11 l-au parasit si doar cel ce a inteles iubirea l-a insotit pana la cruce. S-a nascut intr-un loc fara apa si mancare si a murit tot intr-un loc asemanator, desi avea cel mai mare drept la apa intrucat crease izvoarele.
Azi, puţini se mai gândesc ce cadou să-ţi ofere… puţini mai împodobesc sufletul lor într-o iesle pentru Tine… şi mult mai puţini îşi împachetează inima, cadou, pentru a o îngenunchea la picioarele Tale!
Minunea ce s-a născut odată cu Tine dăinuieşte şi astăzi… pacea, iubirea şi bunătatea îmbracă pămantul pentru câteva momente, unind un capăt cu altul al acestuia, un continent cu alt continent, o ţară cu o alta ţară, un oraş cu alt oraş, un suflet cu alt suflet…
Isuse, de Crăciun, să oferi din parfumul fericirii naşterii Tale, tuturor celor care tânjesc după o minune… minunea din Tine!
Te mai rog să ne faci pe fiecare o stea strălucitoare care să conducă suflete la Lumina-ţi Divină!… să devi Tu Sursa Luminii noastre!
Să ne amintim cu fiecare zi, cu fiecare Crăciun, scopul naşterii Tale… să presari pacea, să torni bucuria şi să îmbraci cu sperantă lumea noastră tristă..
Tu eşti singurul copil care atunci când s-a născut, a schimbat calendarele lumii şi a împărţit timpul în două.
Tu, ai unit pămantul dar şi omenirea cu Cerul!
Va doresc o sarbatoare in care sa intelegeti ca nu paharul cu Sprite conteaza ci lacrimile de recunostinta. Sa treceti pe la iesle dar nu cumva sa ramaneti doar acolo. Sa nu va multumiti cu un Isus in iesle, pe care Il vizitezi o data pe an si atunci te bucuri ca e "bebelus" si nu iti poate spune de pacat. Nu! Mai bine intoarceti-va pe alt drum ca magii, pentru ca intalnirea cu Isus va schimba viata, va duce cu el pe la Iordan, schiopi, orbi, muti, apoi pe la Ghetismani si apoi pe la cruce. Si daca totul s-ar incheia aici, bucuria ar fi tot moarte. Insa, a fost si o inviere si daca traim frumos, ca in timpul zilei, vom ajunge si noi la ea.(by Anonim)

Te-ai coborat la nivelul meu, desi nu meritam..m-ai iubit..si m-ai iubit pana la capat..cum as putea vreodata sa iti multumesc?...

ce conteaza cu adevarat in viata...

Fii optimist. Zambeste. Imbratiseaza strans. Incalzeste cu inima. Asculta o colinda frumoasa. Daruieste parfum de bunatate. Spune-i ca il iubesti. Daruieste fara motiv. Cere-ti iertare. Iarta. Asculta o predica buna. Reinvie prieteniile demult uitate. Fa un om de zapada. Canta. Trezeste-te devreme. Stai cu cei dragi. Picteaza. Mananca bine. Ajuta. Gateste. Tipa si sari. Lasa spiritul de copil sa iasa din tine. Ia-ti o bataie buna cu zapada. Bea un ceai cald si mananca multa ciocolata. Inveleste-te in capotul uzat si uita-te la poze. Citeste o carte buna. Fa plimbari lungi prin zapada. Mediteaza. Vorbeste mai putin, asculta mai mult. Nu tine o evidenta. In viata nu asta conteaza. Nu conteaza ce sporturi faci, nici cati oameni te cauta. Nu conteaza ce pantofi porti, cum ai parul, ori ce culoare are piele ta, unde stai sau la ce scoala mergi. Nu conteaza ce calificative ai, banii, hainele, sau colegiile care te accepta sau nu. Nu conteaza cati prieteni ai, sau daca esti singur, nici cat esti de acceptat sau neacceptat. NU asta conteaza in viata!!
In viata conteaza insa pe cine iubesti si pe cine necajesti. Conteaza ce parere are Dumnezeu despre tine si nu oamenii..Ei sunt schimbatori. Azi te pot aprecia si maine te pot privi cu dispret. Conteaza increderea, fericirea si compatimirea. Conteaza sa fii alaturi de prietenii tai si sa inlocuiesti ura din tine cu dragostea. Conteaza sa ocolesti gelozia, sa infrangi prostia si sa cladesti increderea. Conteaza ceea ce spui si ceea ce vrei sa spui. Conteaza sa iubesti oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce stiu. Conteaza sa inveti pentru tine si sa daruiesti din inima. Conteaza sa fii tu insuti,descoperit, fara compromisuri. Conteaza cat timp pui deoparte pentru tine, cat pentru cei din jur, cat pentru Dumnezeu. Si mai presus de orice conteaza daca prin viata ta influentezi in bine viata altcuiva, asa cum n-a reusit nimeni altcineva s-o faca pe alta cale...Pentru mine, asta conteaza in viata...

ganduri tomnatice..

Ganduri mi se invart de-a valma in cap..le aud ca pe suieratul uni tren cu aburi...prelung...La fel de batran si obosit,calculatorul nu ma ajuta..clipesc de cateva ori,si incerc sa incropesc cateva fraze.In penumbra camerei,ultimele raze ale soarelui picteaza frumos pe pereti imagini si jocuri neintelese.Dungile aurii se prelungesc si capata forme schimonosite,fete zamitoare si cercuri hipnotice.Aud de departe ritmul lin al vantului suierand si privesc frunzele care cad.Carnavalul de culori se impleteste neintrerupt,iar copacii plang sub freamatul greu al crengilor goale...E toamna..Oamenii grabiti isi croiesc drumul printre masini,chioscuri de ziare si statii...nimeni nu mai are timp pentru nimic si nimic nu mai conteaza pentru nimeni.Am uitat sa zambim si ingrijorarile au luat locul pacii...De ce traim?..Ne agatam de orice fir de ata care ni se pare rezistenta.Ne intalnim cu oameni pe care odata ii consideram prieteni si uitam ca odata i-am iertat.Traim in trecut si prezentul trece fara sa observam..Care e scopul nostru?...Totul a devenit banal si lucrurile marunte nu mai sunt importante.Uitam ca cele mai marete lucruri au fost realizate de oameni simpli si cele mai incantatoare succese au plecat din cele mai marunte aspecte.Dar azi nu mai avem timp.Suntem presati si criza ne sufla in ceafa...Alergam ca niste furnici care au pierdut sirul,cautam disperati satisfacere proprie si ne adancim in planset si autocompatimire.Nici cele mai frumoase rasarituri si peisaje nu ne mai atrag atentia si zambetul unui copil nu ne mai inspira puritate si pace.Am devenit obsedati de putere si traim dupa diviza:'scopul scuza mijloacele'...Politica a devenit hobby universal si barfa joc mondial.Caut cu privirea o usa.O usa de scapare din banalitate si plictis.Undeva,pe calea mea,ma opresc.Ma retrag intr-un coltisor si,din umbra 'castelului de nisip',privesc la toata forfota lumii..Ma sperie atata falsitate si sunt confuza.Am uitat oare ca viata pe pamant e doar o calatorie?...Nu vom ramane vesnic pe pamant.Pentru ce atata zgomot si agitatie?Pentru ceva care va pieri intr-o clipita,pentru lucruri care azi sunt si maine nu.Incet,privirea se incetoseaza si de undeva,dintr-un loc indepartat aud cuvinetele care de atatea ori m-au trezit la realitate...adevarata 'realitate'...:"Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos,atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii"