'Vezi sa nu uiti pe Domnul,care te-a scos din tara Egiptului,din casa robiei'. Deut.6:12

friendship

“When we honestly ask ourselves which person in our lives mean the most to us, we often find that it is those who, instead of giving advice, solutions, or cures, have chosen rather to share our pain and touch our wounds with a warm and tender hand. The friend who can be silent with us in a moment of despair or confusion, who can stay with us in an hour of grief and bereavement, who can tolerate not knowing, not curing, not healing and face with us the reality of our powerlessness, that is a friend who cares.” ― Henri J.M. Nouwen “I think if I've learned anything about friendship, it's to hang in, stay connected, fight for them, and let them fight for you. Don't walk away, don't be distracted, don't be too busy or tired, don't take them for granted. Friends are part of the glue that holds life and faith together. Powerful stuff.” ― Jon Katz “Silence make the real conversations between friends. Not the saying, but the never needing to say that counts.” ― Margaret Lee Runbeck “There is nothing better than a friend, unless it is a friend with chocolate.” ― Linda Grayson

“As a writer, I play with words all day long. I toy with them, listen for their overtones, crack them open, and try to stuff my thoughts inside.” ― Philip Yancey

:)

Eu, ceilalti, El..

Cred ca majoritatea oamenilor se tem de reactia celor din jur mai mult decat de problema in sine...Printre primele ganduri care vin in minte atunci cand dai 'nas in nas' cu o problema e: 'Ce vor zice ceilalti'? sau 'Daca afla cutarescu?'.Cumva problema se eclipseaza in fata fricii fata de parerea celorlalti. Incep sa vina ganduri de genu:'Nu-s bun de nimic'..sau 'Nu m-am ridicat la nivelul asteptarilor lor' sau 'Am dezamagit pe toata lumea'..Nu stiu daca ai trecut vreodata pe aici,dar eu pot spune ca da.Am dat de 'necaz' si prima mea reactie a fost sa ma gandesc la cum voi arata in fata lor..A celorlalti. M-am framantat, am intors problema pe toate partile, am sucit-o, am rasucit-o, am cusut-o, am descusut-o ca la sfarsit sa imi dau seama ca,tot gandindu-ma la ce vor spune ei, am umflat-o ca pe un balon.Micul tantar, se trasformase intr-un armasar. Niciodata nu voi reusi sa multumesc pe toata lumea.Cum zicea cineva:'Fii bun, si te vor acuza de fatarnicie. Fii rau si te vor acuza pe buna dreptate. Fii bland si te vor acuza de 'preconceptie'. Fii manios si te vor uri. Fii tu insuti - si te vor izgoni din mijlocul lor'. Astazi, poate am sa reusesc sa multumesc majoritatea. Maine, majoritatea asta nu va mai exista. Astazi, bunatatea fata de cineva poate fi interpretata in mii de feluri, de la favor pana la linguseala.De ce? Poate pentru ca am uitat cumva cum e sa faci binele pur si simplu?Fara sa te gandesti ce vor zice ei si fara sa astepti ceva in schimb. Am observat ca nu problema in sine ma speria, ci feetback-ul lor. M-am trezit intrebandu-ma cati din ei vor mai sta alaturi de mine. Cati vor continua sa ma incurajeze. Si astfel am putut sa vad si partea buna din toata harababura asta. Poate nu era un 'test' doar pentru mine, ci si pentru ei. Am inceput sa o vad mai mult ca pe o binecuvantare, o cale prin care ei erau trecuti prin filtru alaturi de mine, si astfel am putut vedea cine are coloana si cine nu. Cine a fost tot timpul adevarat si cine nu. Am inceput sa vad beneficii, in mijlocul esecului, binecuvantari in mijlocul intristarii si optimism in mijlocul descurajarii. Am vazut cat de denaturat vad problema, nu pentru ca asa e ea, ci pentru ca o priveam prin ochii lor.Ai incercat sa te uiti la ceva minuscul prin intermediul mai multor lupe? Cu cat adaugi mai multe lupe, cu atat 'minusculul' devine gigant. Intocmai ca problema mea. Daca as fi continuat sa o privesc prin ochii atator oameni, cu siguranta nu as fi iesit niciodata din ea. Din contra, cred ca m-ar fi inghitit cu totul,la cat de enorma devenise. Am inceput apoi sa ma gandesc la problemele celor din jur. Cu cateva zile inainte am primit vestea ca 4 misionari romani au fost prinsi in Indonesia impartind Biblii si asteptau sentinta.Doi dintre ei urmau sa se casatoreasca in octombrie. M-am gandit la ei si unde se afla acum. M-am gandit la sentimentele de teama poate, care ii incearca, la dor, la suferinta si tortura care o indura pentru Numele lui Dumnezeu. Atat cat am putut am incercat sa ma pun in pielea lor,imaginandu-ma intr-o celula goala, flamanda, insetata, batuta si sangerand, asteptandu-mi sentinta, poate traindu-mi ultimele ore din viata. Si apoi am pus una langa cealalta, cele doua probleme. Am rosit. Mi-am dat seama ca ma plangeam de un 'nimic'... Apoi,m-am gandit la Dumnezeul pe care Il slujesc. La iubirea Lui in ciuda incapatanarii mele, la blandetea Lui, in ciuda impulsivitatii mele. La nenumaratele dati in care I-am gresit si totusi El a continuat sa ma iubeasca, a continuat sa lucreze 'cot la cot' langa mine, dandu-mi putere si sustinandu-ma mereu. Am pus problema mea in fata Lui si vai! In fata maretiei Lui, nu am mai putut distinge minuscula problema. Disparuse. Dar mai mult, odata cu ea a disparut teama care ma paralizase cu cateva ore inainte. Si vederea dubla. Lupele au cazut, sfaramandu-se la picioarele mele. Da, cu totii trecem prin necazuri si cu totii avem probleme, mai devreme sau mai tarziu. Dar, oh!Cat de mult ne-am usura munca daca am privi problema din punctul de vedere al unui Dumnezeu nelimitat in dragoste si rabdare! Insuccesul meu social nu trebuie sa ma duca la un esec spiritual!..El e acelasi ieri, azi si in veci, indiferent de greselile mele, de esecurile mele si de succesele mele. El ramane neschimbat.