Univers...

<<...Inima unui copil e cel mai firav univers..Un tipat il poate frange, o vorba il poate ingropa pentru totdeauna. Poarta-te cu blandete cu el, inmoaie-ti vorbele in parfumul dulce al blandetii de copil. Puritatea rasare de acolo. La fel si dragostea neconditionata si linistea adanca..>>

Strigatul Lui Dumnezeu se aude si astazi, printre glasurile miliardelor de oameni, printre gandurile fiintelor de azi si nu de maine, printre minunile ce se intampla zilnic in jurul nostru. Inima plina de dragoste a Tatalui, sangereaza si azi dupa inima oamenilor acaparati de stralucirea putregaiului pamantesc. Degetul Lui inca arata si azi spre o cruce prafuita de pe un deal parasit si golas:"Acolo a murit Fiul Meu!"...
***
Traim intr-o lume in care crucea este purtata de foarte multi oameni, insa traita de extrem de putini. Astazi a ajuns un simplu accesoriu, iar Dumnezeu a ajuns sa fie cautat numai in situatii de criza sau impas. Uitam adevarata semnificatie a crucii, uitam actul sacru ce a fost infaptuit pe ea. Vrem crucea, de multe ori, insa nu si pe Cel ce s-a intins pe ea, de buna voie. Vrem dragostea dar fara sa vrem si iertarea, vrem pacea fara sa ne dorim si lupta. Cine a mai vazut un curcubeu fara ploaie?
***
"Ceea ce am facut pentru tine, a fost extrem de greu...Tu iti poti inchipui cum e sa vezi pe Cel ce il iubesti cel mai mult, agatat pe o cruce, gol, batut, plin de sange si batjocorit de oameni? Tu iti inchipui ce am simtit Eu, cand am vazut creatia propriilor maini, zgaindu-se si ridicand pumnul asupra Fiului Meu? Iti poti imagina? Poti simti ce am simtit Eu cand tot pacatul lumii atarna pe umerii Lui? Lacrimile Mele au curs odata cu picaturile de sange ce se prelingeau din trupul Lui zdrobit. Am intunecat cerul pentru ca sa diminuez viziunea ingrozitoare a Celui ce atarna intre cer si pamant... Vantul a urlat cu durere iar norii s-au intunecat, prevestind un dol sfant. Intreaga creatie a simtit cutremurata durerea Mea. Intrega creatie, mai putin omul..."

Sis',
Mi-e dor de tine. Stiu ca am zis ca, pe genunchi, vom fi mereu una langa cealalta,dar acum chiar mi-ar prinde bine o imbratisare de la tine..Sau poate chiar o palma dupa ceafa. Orice. Numai sa fie palpabil.
Ma intind in fotoliul moale si pufos si ma uit la pozele de odinioara, cand tu erai tunsa baieteste si mie imi lipseau doi dinti. Ma uit la fetele dragute ce zambesc din poze, asa de vesele si fara griji, cu ochii mari si gura deschisa la maxim. Parca ieri eram acasa, ciufulindu-ne una pe cealalta sau alergandu-ne prin casa.
Nu-i ciudat, timpul asta? Cum trairile noastre devin amintiri, iar viata noastra se masoara fara intrerupere in ore, zile, ani?
Mi-ar prinde bine o imbratisare. Sau o privire. Sau un zambet...

To the world.

I'm sad, but not broken, on the ground, but not defeated.
You may try to tear me apart, but nothing can bring me down.
This is not because I am who I am
Nor because I am strong,
Because I'm not.
But I have something else that keeps me alive.
And these are not my dreams, nor my desires.
Not my family, not my friends.
I have something that no one and nothing can take away from me,
Something that I will always cling to,
In my good and bad times.
I have my Savior.

un gand...

Cat de usor accepta oamenii ca cineva poate pacatui, insa cat de extrem de greu le vine sa creada ca el se poate pocai!..De ce acceptam pacatul asa usor in vietile noastre si ale altora, gasind mereu motive pentru infaptuirea lor, gasind scuze de genul:"Dumnezeu stie ca sunt om" sau "nu sunt sfant"? De ce ne vine atat de usor sa acceptam ca am pacatuit insa ne vine atat de greu sa credem ca putem fi iertati? Oamenii scuza extrem de usor pe cineva care pacatuieste, insa il face nebun pe cel care cauta iertarea si pocainta...